A fi dascăl, într-o țară ca Republica Moldova, e un adevărat act de curaj. Deja de 20 de ani, Angela Cazac pășește „Pas cu Pas” pe acest drum. Și-a asumat un program educațional bazat pe inovație și pe incluziunea elevilor. Am reușit să o cunoaștem pe doamna dascăl grație proiectului „Dinamizarea procesului de Educație Incluzivă în Republica Moldova” și ne-am convins o dată în plus că „sistemul educațional învechit deja nu mai face faţă cerinţelor copiilor şi chiar a părinţilor acestora”. Angela Cazac ne-a reamintit că atât pedagogii, cât și părinții, trebuie să încurajeze visurile tuturor copiilor și că acum, mai mult ca oricând, Școala trebuie să educe lideri autentici.

Doamnă Cazac, într-o societate care promovează pe larg economiști și juriști, cum se face că ați ales anume profesia de pedagog?

A fost o alegere destul de dificilă, mai ales că nici părinții, nici scumpa mea bunică, cu care am fost foarte apropiată, nu erau încântați de viitoare mea profesie. Ei de mică mă veadeau medic, iar asta – deși zile-ntregi eram la „școala” improvizată din curtea casei. Nici atunci și nici azi nu regret decizia de a deveni învăţătoare.

Pentru că fiecare mentor are mentorii săi, cine sunt oamenii care v-au inspirat să alegeți această cale?

Eu chiar mă consider o norocoasă, pentru că Bunul Dumnezeu mi-a scos în cale o mulțime de oameni frumoși la chip și  suflet care, mi-au binecuvîntat paşii în educație servindu-mi drept modele și cu toții au contribuit astfel la formarea mea.  Bunii mei profesori din Vadul-Rașcov – Ana Guțan (profesoară de Matematică), Valentina Rotaru (Istorie), Olga Pâsla (Limba și Literatura română) mi-au semănat în suflet atâta dragoste pentru profesia de dascăl, încât și azi mai păstrez cu drag amintirile din anii de școală. Eram șefa Comitetului de autoconducere și moderam aproape toate activitățile extracurriculare. Frumoase timpuri cu oameni deosebit de frumoși din lunca Nistrului. A urmat facultatea, apoi debutul meu într-un liceu al cărui director, Valeriu Mastac, a văzut în mine potențial mai mult decât se putea vedea cu ochiul liber, tot acolo am întâlnit-o pe buna mea prietenă Svetlana Ciobanu, alături de care am pornit în căutare inovaţiilor în educaţie, pentru că viziunea noastră era una nestandard.

Programul Pas cu Pas, moderat cu atâta iscusință  de Cornelia Cincilei, „m-a înfiat” încă în 1995 și până în prezent „veghează” ca o torță alimentându-mi firea zbuciumată și rebelă cu cele mai noi provocări, stagii, vizite de studii pentru compararea sistemelor educaționale şi oferirea serviciilor educaţionale la cele mai înalte standarde.

Nu în ultimul rând, aș vrea să menționez directoarea instituției în care activez, doamna Natalia Slusari – un om de o valoare incomensurabilă, care știe să inspire și să valorifice la maxim calităţile şi capacităţile întregului personal, pentru ca toţi copii care ne păşesc pragul să se simtă importanţi şi împliniţi.

Știm că a fi profesor înseamnă întâi de toate a te dărui: cu trup, suflet, timp și cunoștințe. Care sunt cele mai mari dificultăți ale unui pedagog contemporan, angajat într-o țară ca Republica Moldova?

Dăruirea de sine este probabil primul şi cel mai important lucru care te ajută să excelezi în orice domeniu, dar cred că educația  solicită la maxim această calitate pentru că noi modelăm sufletele copiilor și aici nu poate fi vorba de  jumătăți de măsură. Pentru a-i inţelege şi ajuta pe toţi copii să se dezvolte şi să prindă drag de carte, am mers la formări cu experți străini invitați de Programul Pas cu Pas, vizite de studii în Italia (Amicii dei Bambini), Austria (Kultur Kontakt), în primăvară am participat la „Regional inclusive education teacher preparation workshop”, în Zurich, Elveția (Unicef). Datorită acestor formări, am aflat lucruri noi, dar tot ele m-au făcut să mă întreb de fiecare dată:  Doamne, cum de nu știu asta? De ce am admis să se ajungă până aici? Sunt atât de multe lucruri  de învățat, cred că mai e nevoie de-o viață și nu doar experţii sunt cei de la care trebuie să invăţăm, de foarte multe ori  copii din clasele mele sunt cei ce îmi predau adevărate lecţii de viaţă: lecţii de reuşită, încredere,  prietenie şi devotament, iar fiica mea îmi este cel mai bun „învăţător” în acest sens. Un om deschis pentru colaborare și învățare este un om de calitate şi de valoare.

12434327_867949043302569_492070514_n

Nu-mi place să vorbesc de dificultăți, dar trebuie să recunosc faptul că acestea există atât în sistem cât şi în felul în care societatea noastră încă mai percepe Educaţia, mai ales educaţia pentru toţi și nu e vorba aici doar de remunerarea insuficientă a cadrelor didactice, din care nu-ți poţi permite nici măcar să procuri cărţi care sunt licoarea magică a unui profesor, dar şi de birocrația sau cum le zicem noi “hârtiile” nu cele de valoare :), care  ne “fură” prea mult timp pentru întocmirea rapoartelor şi planificărilor atunci când suntem într-un deficit de atenție, comunicare şi interacțiuni pozitive. Iar cele mai mari dificultăți sunt barierele puse atât de sistem, cât şi de societatea în dezvoltare a opţiunilor de alternativă în educaţie.

Sistemul învechit deja nu mai face faţă cerinţelor copiilor şi chiar a părinţilor acestora. Pentru a fi în pas cu necesităţile educaţionale ale copilor de astăzi, trebuie să le creăm şi deschidem orizonturi nemărginite nu să îi „închidem” în sisteme care nu le sunt interesante şi care deja vedem că nu mai funcţionează.

12459981_867948863302587_39978334_n

Ce schimbări semnificative ați observat la elevii care au ajuns să studieze Programul Pas cu Pas? O considerați oportună și pentru viitor?

Spuneam, mai devreme, că sunt implicată în acest Program începând  cu cel de-al doilea an de muncă în calitate de învăţătoare. Şi sunt fericită de faptul că am reuşit, împreună, să educăm generaţii de tineri care au spirit critic, știu să manifeste inițiative, să facă alegeri, să-și asume riscuri, să cooprereze. Este o adevărată platformă pentru integritate și proactivism. Este o educație pentru valoare prin valori.

Cât de dificil e să promovăm astăzi, în școli, egalitatea de șanse, indiferent de statut fizic și social? Sunteți de părere că bazele nediscriminării se pun, totuși, acasă?

Adevărat, cultura familiei este axa în jurul cărea se rotește întregul sistem educațional, acasă se țes, de fapt, valorile. Iar dialogul cu familia trebuie să fie unul axat pe încredere. Pentru a-i valorifica pe alții, trebuie să te accepți pe tine în primul rând. Astăzi, nu doar copiii, ci nici chiar maturii nu realizează că cea mai difilă cunoaștere este cunoașterea de sine. Eu adesea le vorbesc părinților despre „cea mai lungă călătorie” ca fiind cea de la creier la inimă, deși distanța este de aproximativ 40 cm și că de fapt e una din cele mai dificile de străbătut.

Iar pentru a fi capabili să le explicăm părinţilor aceste lucuri, iarăşi încercăm să participăm la ateliere, două dintre cele mai recente – vizita la Zurich și întâlnirea cu Tony Booth – autorul „Indexului Incluziunii”,  care mi-a zdruncinat un pic modul în care este percepută incluziunea la noi în ţară. Este vorba despre stigmatizarea copiilor şi despre rolul tuturor în dezvoltarea unei societăţi cu adevărat competitive şi sănătoase, poate e timpul să nu băgăm copiii în categorii de Cerințe Educaționale Speciale, ci să-i percepem ca pe copii ce întâmpină bariere în învățare și dezvoltare și atunci, noi toți să depunem efort în înlăturarea acestor bariere.

702825_867954389968701_999997685_n

Tot mai des auzim că şcoala trebuie să educe lideri. De ce pârghii considerați că are nevoie sistemul, pentru a oferi cât mai mulți lideri societății?

Mă bucur că ați abordat acest subiect. Ce înseamnă de fapt să  fii lider? Mulți părinți și chiar pedagogi percep greșit această noțiune (noi, de fapt, suntem tare buni la interpretări).

A fi lider nu înseamnă doar a avea curaj și popularitate. Pentru a educa lideri școala trebuie să facă reale schimbările în care s-a angajat, nu doar să le mimeze. Vorbesc de Educația Centrată pe Copil, care promovează interesul suprem al copilului și satisfacerea necesităților de afirmare, creând un mediu ce facilitează comunicarea, interacțiunile și abilitează copilul pentru a-și asuma riscuri și responsabilități. Dar asta nici pe departe nu se face în cadrul orelor în care 70-80% din timp vorbește pedagogul, ci în cadrul unor dezbateri, dialoguri, confruntări… Ideea că se face carte acolo unde e liniște, este un mit, dar mulți  încă mai cred în el.

Cum se vrea reformarea Educației din perspectiva pedagogului din Republica Moldova?

După mine, foarte simplu: mai multă autonomie școlilor (la noi, toate școlile parcă sunt trase la indigo, atât la nivel arhitectural cât și cultural); mai multă libertate copiilor, în sensul preluării unor funcții de conducere și administrare a unor domenii, ceea ce ar permite acestora să fie mai interesați și mai activi, iar școala cu adevărat ar presta servicii de calitate atât elevilor, cât și comunității; valorizarea rolului social al școlii (o școală care își închide ușile la orele 13:00, nu are cum să fie una modernă sau care nu promovează diversitatea); școlile trebuie să fie deschise și să asigure participarea tuturor în crearea unui climat favorabil pentru afirmare și în care valorile sunt la ele acasă.

cats

Ce părere aveți vis-a-vis de obligativitatea uniformelor școlare în rândul elevilor?

Nu sunt împotrivă, deși în Școala primară-grădiniță 120, unde activez, nu avem uniforme. Un copil este diferit prin felul de-a fi, nu prin haină. Prea mult accent punem pe exterior și mai puțin ne „îngrijim” de interior.

E perioada bilanțurilor, iar în acest context, vă rugăm să ne mărturisiți care sunt cele mai importante realizări care v-au marcat în 2015.

Fetița mea mi-a adus cele mai frumoase și inedite momente în anul ce s-a scurs prin prestația pe care a avut-o la debutul său în Medicină, la o clinică din Germania și oamenii frumoși pe care i-a întâlnit acolo. Cu această țară, noi avem o relație aparte.

12434197_867948996635907_575323411_n

Realizările mele profesionale se echivalează cu experiențele trăite alături de elevii mei și proiectele în care am fost implicată: sensibilizarea opiniei publice la problemele educației incluzive prin Proiectul „Dinamizarea Procesului de Educație Incluzivă în Republica Moldova” (implementat prin intermediul Campaniei Globale pentru Educație) prin promovarea practicilor de succes prin intermediul unui spot, workshop-ul din Zurich  (Unicef), Proiectul „Pilotarea educației incluzive în educația timpurie”, lansat de Programul Pas cu Pas, participarea la cursul de instruire „Transpunerea valorilor educației incluzive în acțiunile procesului educațional din perspectiva Indexului Incluziunii”, moderat de autorul Indexului – Tony Booth….

A fost un an cam pestriț pentru Moldova, dar mai ales – pentru noi, dascălii, cu toate astea, nu avem voie să fim pesimiști, trebuie să aducem mereu în lumină momentele frumoase și să alegem cum să depăşim cu demnitate dificultățile. Ziua de mâine depinde în mare parte de noi şi de cei ce ne îndrumă, iar în acest context  un profesor trebuie să fie aidoma celor 4 lumânări care aduc speranță în sufletul fiecăruia pentru o Viaţă plină de Linişte, Credinţă şi Iubire.

Vă urez multă inspirație, gânduri frumoase şi un an nou plin de cunoştiinţe temeinice şi deschizătoare de noi orizonturi!

Foto: Arhiva Personală

Articolul este realizat cu suportul informaţional din cadrul proiectului „Dinamizarea procesului de Educație Incluzivă în Republica Moldova”, implementat de APSCF cu suportul CCF Moldova în perioada aprilie 2014 – decembrie 2015. Proiectul este finanțat de către Fondul Societății Civile pentru Educație, prin intermediul Campaniei Globale pentru Educație

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: