Marina Cârnaț a vorbit deschis despre rolul său de femeie în familia construită alături de Teodor Cârnaț, o familie care, de-a lungul căsniciei, s-a mărit până la 10 membri. Într-o postare pe rețelele sociale, ea a subliniat că nu crede în sacrificiul de sine ca dovadă de iubire, ci în echilibru, comunicare și respect pentru propria identitate.

„Nu mă sacrific, pentru că sacrificiul nu este iubire, ci epuizare amânată. Construiesc sisteme, rutine clare, responsabilități împărțite și timp protejat pentru mine. Nu tac ca să păstrez liniștea — comunic, cer ajutor, uneori de mai multe ori, astfel încât soțul să știe când sunt obosită, iar copiii să înțeleagă de ce am nevoie. Îmi construiesc o identitate dincolo de rolul de mamă sau soție. Cea mai mare capcană a sacrificiului este pierderea sinelui. Iar când o femeie crește, familia nu pierde — familia câștigă”, a scris Marina Cârnaț.

„Nu face această greșeală: să te sacrifici pe tine pentru familie…

De multe ori, femeile care sunt cu adevărat exploatate în familie, pentru ele, sacrificiul a devenit ceva „normal”. Mai mult, se învinovățesc că „n-au făcut destul” sau „Uite, bunica a crescut 10 copii cu apă din fântână și sobă… și a reușit.” Uneori vorbim despre o convingere veche: că femeia trebuie să-și lase dorințele deoparte pentru a „servi” familia. În același timp, munca ei este minimizată, iar asupra ei se pun cerințe complet nerealiste.

Există și cealaltă variantă, mai subtilă: dacă privești atent dinamica familiei, descoperi că cineva „conduce” totul prin vinovăție și control emoțional: „Eu mi-am dat tinerețea pentru voi, iar voi nu sunteți cum vreau eu.”

Indiferent de formă, dacă astfel de întrebări apar, este un semn clar că în sistemul familiei există o tensiune atât de mare încât cel puțin un membru nu mai poate duce. Iar când unuia îi este rău… sistemul întreg suferă.

Chiar dacă, la suprafață, pare că ceilalți „sunt bine”.

Așa funcționează familia: ca un organism viu.

Starea fiecăruia influențează întreaga familie! Dar ce se poate face concret pentru a schimba dinamica? Îți spun eu real ce funcționează la mine:

1. Nu mă sacrific… pentru că asta nu e iubire, ci epuizare amânată. Eu creez sisteme, rutine clare, responsabilități împărțite, timp protejat pentru mine.

2. Nu tac ca să păstrez liniștea… nu acumulez nimic în mine, comunic, cer ajutor, dacă e nevoie, repetat de multe ori, astfel soțul știe exact când sunt obosită și copiii știu ce am nevoie.

3. Îmi construiesc o identitate dincolo de rolul de mamă sau soție! Cea mai mare capcană a sacrificiului este pierderea sinelui. Eu mi-am construit o comunitate, o afacere, un sens personal. Nu pentru a fugi de familie… ci pentru a reveni la ea mai puternică. Când o femeie crește, familia nu pierde… familia câștigă”, a scris Marina Cârnaț, într-o postare pe rețele.

Distribuie articolul: