Liderul PSRM, Igor Dodon, a reacționat la declarația Maiei Sandu, care a recunoscut pentru prima dată că ar vota „pentru” unirea Moldovei cu România, dacă s-ar organiza un referendum.

 

Dodon a scris pe rețelele de socializare că Maia Sandu ar vota într-adevăr pentru unirea cu România „din cel puțin două motive”, relatează unimedia.info.

În primul rând, cu speranța că se va realiza visul ei de a deveni președinta noii țări românești. Ea crede că românii sunt naivi și o vor accepta.

În al doilea rând, ar vota unirea numai să nu mai existe un alt președinte al Republicii Moldova după ea. Ea să fie ultima. Să se termine istoria statului moldovenesc odată cu ea.

Maia Sandu va vota unirea nu de dragul unui ideal, ci din iubirea egoistă de sine. Și cu gândul la propriul viitor.

Iar de Constituție nici nu mai spunem nimic, pentru Maia Sandu Constituția moldovenească nu este un document cu autoritate, chiar dacă a depus jurământul pe Legea Supremă de două ori”, a scris Dodon.

Distribuie articolul: