Colesterolul este adesea perceput exclusiv ca un factor de risc pentru bolile cardiovasculare, însă această imagine simplificată nu reflectă realitatea biologică. În organism, colesterolul are funcții esențiale, fiind implicat în structura membranelor celulare, în producerea hormonilor și a vitaminei D. Studiile din cardiologie și biochimie arată că problema nu este colesterolul în sine, ci modul în care este transportat în sânge și echilibrul dintre diferitele tipuri de lipoproteine.

Un mit frecvent este că colesterolul „rău” trebuie eliminat complet. În realitate, așa-numitul colesterol rău, LDL, nu este nociv prin definiție. LDL transportă colesterolul de la ficat către celule, unde este necesar pentru procesele vitale. Problemele apar atunci când particulele de LDL sunt în exces sau când acestea devin oxidate, favorizând depunerea lor pe pereții vaselor de sânge. Studiile arată că nu doar nivelul total de LDL contează, ci și dimensiunea și densitatea particulelor, cele mici și dense fiind mai aterogene.

Un alt mit răspândit este că HDL, cunoscut drept colesterolul „bun”, este întotdeauna benefic, indiferent de valoare. HDL are rolul de a transporta excesul de colesterol din țesuturi înapoi la ficat, unde este eliminat. Cu toate acestea, cercetările recente indică faptul că valori foarte ridicate de HDL nu oferă neapărat protecție suplimentară și, în anumite contexte, pot fi asociate cu un risc cardiovascular crescut. Calitatea funcțională a HDL, nu doar cantitatea, este un factor important, iar acest aspect este influențat de inflamație și de stilul de viață.

Există și percepția că alimentația bogată în colesterol duce automat la creșterea colesterolului din sânge. Studiile moderne au demonstrat că, pentru majoritatea persoanelor, colesterolul alimentar are un impact limitat asupra nivelurilor sanguine. Ficatul reglează producția internă de colesterol în funcție de aport. Grăsimile trans și excesul de carbohidrați rafinați au un efect mult mai negativ asupra profilului lipidic decât alimentele care conțin colesterol în mod natural, precum ouăle.

Un alt mit este că doar persoanele supraponderale au colesterol crescut. Cercetările arată că dislipidemiile pot apărea și la persoane normoponderale, ca urmare a factorilor genetici, a sedentarismului, a stresului cronic sau a unei alimentații dezechilibrate. Colesterolul este influențat de metabolism, inflamație și sensibilitatea la insulină, nu doar de greutatea corporală.

Se mai crede că scăderea colesterolului se poate face rapid prin măsuri drastice. În realitate, studiile indică faptul că modificările durabile ale profilului lipidic apar prin schimbări susținute ale stilului de viață. Alimentația bogată în fibre solubile, provenite din legume, fructe, leguminoase și cereale integrale, este asociată cu reducerea LDL. Activitatea fizică regulată crește capacitatea HDL de a transporta colesterolul și reduce inflamația vasculară.

Un aspect adesea ignorat este rolul inflamației cronice. Cercetările recente sugerează că inflamația este un factor central în dezvoltarea bolilor cardiovasculare, uneori mai important decât nivelul colesterolului în sine. Un profil lipidic aparent normal poate fi însoțit de un risc crescut dacă inflamația este prezentă, în timp ce persoane cu valori moderate ale LDL pot avea un risc scăzut în absența inflamației și a altor factori de risc.

Diferența dintre mituri și realități în ceea ce privește colesterolul „bun” și „rău” constă în înțelegerea nuanțată a proceselor biologice. Studiile arată că echilibrul, contextul metabolic și stilul de viață sunt esențiale pentru sănătatea cardiovasculară. Abordarea colesterolului ca parte a unui sistem complex, nu ca un simplu număr din analize, permite decizii mai informate și strategii mai eficiente de prevenție.

Distribuie articolul: