Termenul de „oboseală a glandelor suprarenale” devenit popular în ultimii ani, mai ales pe internet și în literatura de dezvoltare personală, fiind adesea folosit pentru a explica stări persistente de oboseală, lipsă de energie și dificultate de concentrare. Însă, din punct de vedere medical, realitatea este mai nuanțată: deși simptomele sunt reale, explicația bazată exclusiv pe „epuizarea” glandelor suprarenale nu este susținută de dovezi științifice solide.

Ce sunt glandele suprarenale și ce rol au în organism?
Glandele suprarenale sunt două organe mici situate deasupra rinichilor, responsabile pentru secreția hormonilor de stres (cortizol, adrenalină și noradrenalină), dar și a hormonilor implicați în echilibrul electrolitic și metabolism (aldosteron și cortizol). În situații de stres, organismul produce cortizol pentru a mobiliza energia, a regla tensiunea arterială și a controla inflamația.

Originea conceptului de „oboseală suprarenaliană”
Termenul a fost introdus în anii 1990 de medicul James Wilson, care susținea că stresul cronic duce la „epuizarea” glandelor suprarenale, incapabile să mai producă suficient cortizol. Totuși, până în prezent, nicio cercetare clinică publicată în reviste medicale majore – inclusiv Endocrine Reviews și The Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism – nu a confirmat existența unei astfel de patologii distincte.

Ce spun studiile despre cortizol și stresul cronic?
Deși glandele suprarenale nu se „obosesc” propriu-zis, stresul cronic poate deregla axa hipotalamo-hipofizo-suprarenaliană (HPA), sistemul care controlează secreția de cortizol. Studiile arată că în unele cazuri de stres prelungit, depresie sau tulburări de somn, nivelurile de cortizol pot fi fie prea mari, fie prea mici în anumite momente ale zilei. Acest dezechilibru nu este o dovadă de „epuizare” a glandelor, ci de o disfuncție de reglare neuroendocrină reversibilă.

Simptomele resimțite – reale, dar nespecifice
Persoanele care invocă „oboseala suprarenală” descriu adesea: oboseală persistentă, somn neodihnitor, poftă de sare, amețeli la ridicare, dificultăți de concentrare, scăderea libidoului și iritabilitate. Acestea pot fi, însă, semne ale altor afecțiuni frecvente: deficit de fier, hipotiroidism, depresie, tulburări de somn, carențe vitaminice (B12, D) sau sindrom de epuizare profesională.

Cum se face diferența față de insuficiența suprarenaliană reală?
Există o afecțiune endocrină numită insuficiență suprarenaliană (ex. boala Addison), dar aceasta este o boală gravă și rară, diagnosticabilă prin teste hormonale (cortizol seric, ACTH). În aceste cazuri, glandele chiar nu mai pot produce suficient cortizol, iar simptomele includ pierdere în greutate, hipotensiune severă, hiponatremie și hiperpigmentare cutanată – semne absente în așa-numita „oboseală suprarenaliană”.

Ce poți face dacă te simți epuizată cronic?
Dacă te confrunți cu oboseală persistentă, este important să:

  • verifici cauzele medicale reale, prin analize de sânge pentru fier, vitamina D, B12, tiroidă și cortizol matinal;

  • reglezi somnul, asigurând 7–8 ore de odihnă constantă;

  • reduci stresul cronic prin mișcare, respirație conștientă și pauze reale de refacere;

  • menții o alimentație echilibrată, bogată în proteine, legume, acizi grași omega-3 și hidratare adecvată.

Oboseala cronică este o realitate biologică și psihologică, dar nu rezultă din „arderea” glandelor suprarenale. Medicina modernă o privește ca pe o tulburare complexă de reglare hormonală și neurochimică, în care stresul, somnul și nutriția joacă roluri decisive.

Distribuie articolul: