Renunțarea la zahăr este una dintre cele mai dificile schimbări pe care oamenii încearcă să le facă în alimentație. Deși pare doar o plăcere culinară, cercetările arată că atracția pentru zahăr are baze adânci atât biologice, cât și psihologice. Explicațiile țin de modul în care creierul nostru răspunde la gustul dulce și de felul în care obiceiurile alimentare se formează și se consolidează.

Din punct de vedere biologic, zahărul stimulează sistemul de recompensă al creierului. Atunci când consumăm alimente dulci, se eliberează dopamină, neurotransmițător asociat cu plăcerea și motivația. Același mecanism este activat și în cazul altor comportamente care dau dependență, ceea ce explică de ce mulți oameni descriu consumul de zahăr ca fiind „irefragabil”. Studii realizate la Universitatea Princeton au demonstrat că, la șobolani, consumul repetat de zahăr duce la comportamente similare cu cele întâlnite în dependențele de substanțe: poftă intensă, toleranță crescută și simptome de sevraj.

Un alt factor biologic ține de felul în care zahărul influențează nivelul de energie. După consum, glicemia crește rapid, oferind o senzație de vitalitate și bună dispoziție. Însă acest efect este urmat de o scădere bruscă a glicemiei, ceea ce duce la oboseală și iritabilitate. Această oscilație determină corpul să ceară din nou zahăr, creând un cerc vicios greu de întrerupt.

Pe lângă aspectele biologice, psihologia joacă un rol esențial. Asocierile emoționale formate încă din copilărie contribuie la dorința de a consuma zahăr. Mulți oameni primesc dulciuri ca recompensă sau ca alinare, ceea ce creează o legătură între gustul dulce și confortul emoțional. Psihologii explică faptul că, în momente de stres, anxietate sau tristețe, creierul caută soluții rapide pentru a produce dopamină și serotonină, iar zahărul devine o cale facilă de a obține acest efect.

Studiile recente din domeniul neuroștiinței arată și o legătură între microbiomul intestinal și pofta de zahăr. Anumite bacterii din intestin „se hrănesc” preferențial cu glucoză și pot trimite semnale către creier care intensifică dorința de a consuma dulce. Această descoperire sugerează că dependența de zahăr este influențată nu doar de minte, ci și de ecosistemul bacteriilor din corp.

Un alt aspect important este accesibilitatea. Zahărul este prezent în aproape toate alimentele procesate, de la sucuri și prăjituri până la pâine, sosuri și produse aparent „sănătoase”. Această omniprezență face ca evitarea lui să fie dificilă și solicitantă din punct de vedere mental. În plus, fiecare consum repetat întărește conexiunile neuronale asociate cu plăcerea, ceea ce consolidează dependența.

Dificultatea de a renunța la zahăr nu înseamnă însă că este imposibil. Specialiștii recomandă reducerea treptată a consumului, pentru a permite creierului și corpului să se adapteze. Înlocuirea zahărului cu surse de energie mai stabile, precum proteinele și carbohidrații complecși, ajută la menținerea unei glicemii constante. Totodată, strategiile psihologice, cum ar fi identificarea momentelor când mâncăm pe fond emoțional, pot reduce tentația.

Ceea ce face ca zahărul să fie atât de greu de evitat este combinația dintre mecanismele biologice, obișnuințele emoționale și mediul alimentar actual. Creierul îl percepe ca pe o recompensă, corpul îl cere pentru energia rapidă, iar obiceiurile din copilărie îl asociază cu siguranța și plăcerea. De aceea, lupta cu pofta de dulce nu este doar o chestiune de voință, ci o confruntare cu modul în care funcționează mintea și corpul nostru.

Distribuie articolul: