Aura Șova, tânăra de 26 de ani care a impresionat publicul cu vocea sa puternică și interpretările pline de emoție, a fost desemnată câștigătoarea sezonului din acest an al emisiunii „Vocea României”. Concurenta din echipa lui Tudor Chirilă a cucerit inimile telespectatorilor, acumulând cele mai multe voturi și plecând acasă cu premiul cel mare de 100.000 de euro.

Deși succesul pe scena Pro TV reprezintă un moment de glorie, Aura Șova a anunțat că planurile sale pentru banii câștigați sunt cu totul speciale. Ea și-a exprimat dorința de a construi un azil de bătrâni, dedicat bunicii sale, Măndița, care i-a fost sursă de inspirație și sprijin necondiționat.

“Eu deja am câștigat, pentru că am ajuns în finală. Orice este mai presus de atât, este un bonus. Totuși, dacă aș câștiga marele premiu, aș împlini un alt vis, mai presus de nevoile mele. Cel pe care l-am menționat la începutul competiției: Vreau să îmi ofer suportul bătrânilor din România aflați în nevoie.

Mereu mi-am dorit să pot construi un azil de bătrâni, inspirată fiind de iubirea pentru bunica mea, Măndița. Studiile de arhitectură au reprezentat instrumentul de muncă. Vocea mea este calea prin care am vrut să transmit acest mesaj prin ceva ce ne leagă pe toți, anume muzica”, a spus Aura Șova, pentru Fanatik.

Momentul ei poate fi urmărit pe platforma YouTube:

Distribuie articolul: