Olesea Nastas este specialist în drept, bloggeriță și mamă a doi copii minunați. Despre ea spune că prin clasa a V-a își dorea să devină judecător, apoi, în primul an de facultate – avocat. În ultimul de master, diplomat. La zi abordând, are fermitatea că există profesii prin vocaţie. Despre vocația profesională, dar și despre vocația de a fi mamă, pe îndelete, cu Olesea Nastas.

„În viață, lucrurile importante se întâmplă atunci când trebuie

Primul copil l-am născut la 19 ani. A fost o sarcină neprogramată, însă un copil foarte dorit. Ne făceam deja planuri de căsătorie, de facultate. Sarcina a grăbit cumva lucrurile, însă nu am trecut de etape absolut necesare – studiile, jobul și alte detalii. Acum când îl privesc pe Oscar, e atât de mare și este un exemplu palpabil că lucrurile în viața noastră se întâmplă atunci când trebuie, nu când se programează. Eu chiar îi zic „My little englishman”. După trei ani am simțit că sunt pregătită și pentru al doilea. Sora lui e opusul fratelui său, e super-energică și îmi dă mari bătăi de cap. Oscar e un copil cuminte și loial, are caracter, însă e foarte înțelegător. Medeea alege doar rochia în 15 minute, și atunci cu presiuni din partea mea.

 

Am înțeles că nu sunt genul de femeie care să stea acasă

Nici diferență ideală între copii nu este, există doar timpul perfect pentru ca un părinte să mai aibă încă o responsabilitate. Niciodată la zi nu e totul perfect, nici la capitolul financiar, nici la cel imobiliar, nici la capitolul carieră. Acum am decis să avem al treilea copil, pentru că ne dorim patru în total. Dincolo de aceasta pe mine mă sperie cuvântul carieră. E greu să fii și mamă și să te dedici și creșterii tale profesionale. Simplul ieșit din casă este mare dilemă: unul are dispoziție, altuia fă-i-o – deci e tare complicat, însă se compensează totul. Având o activitate ești mai responsabilă, te aranjezi, socializezi – vrei nu vrei, stând acasă ești mai neglijentă. De aici vine și pesimismul. Cred sincer că ai o neîmplinire a ta ca femeie, stând doar acasă. Mi-a fost greu – în primele săptămâni de job ziceam zilnic că îmi dau demisia, apoi abia așteptam să vină luni.

Am învățat niște lecții mai devreme, pe care le disec acum

Cred că eu sunt și un pic de modă veche, dacă vrei. Îmi place să mă țin de tradiții, gătesc des sarmale în viță de vie, fac zeamă de casă. Am ajuns însă cu toate la un echilibru. Dacă mă întrebi acum, DA, a venit cam devreme maternitatea pentru mine. Și dacă e să îi dau fetei mele un sfat, i-aș zice să mai aștepte, însă dacă ea va decide acest lucru, sau o căsătorie mai devreme, aș susține-o, este decizia ei pe care trebuie să și-o asume. În acest spirit vreau și să îi educ. Sunt și multe avantaje în aceste experiențe: uneori înveți din mers totul. Eu, fiind balanță, cântăresc totul permanent. Ei bine, aici nu am avut răgazul de a cântări prea mult și poate e bine. Ai greșit o dată, te educi, e dreptul tău și mergi mai departe. Au fost lecții învățate mult mai devreme, niște lecții pe care le disec acum. Toți îmi spun că voi fi o bunică tânără, iar asta doar mă bucură.

 

Maternitatea este marea mea pretenție de la viață

Nicolae Dabija spunea la un simpozion pentru școlari: „Părinții mei, când m-au trimis de acasă mi-au spus: Dacă vrei în viață să fii fericit, trebuie să fii un om bun și harnic”. Îmi învăț copiii să muncească: și nota 10 este a lui, și 5 este tot a lui este. 5-ul îl afectează, iar pentru 10 efortul trebuie să fie mai mare, asta învață el. Cea mai mare investiție este în educația copiilor noștri. Oscar este foarte responsabil în acest sens, sper să pot educa și Medeei acest lucru.

Femeilor le revine partea frumoasă, dar și grea a educației copiilor

Spunea un pediatru englez că este inutil să încercăm să educăm copilul, dacă nu ne educăm pe noi – oricât te-ai strădui, el te va copia pe tine. E bine să le insufli copiilor dorința spre ceva mai mult, e bine ca ei să aibă viziune, un vis mare… Spre exemplu, o școală peste hotare… iar dacă lucrurile în țara noastră vor merge pe același făgaș, vom încerca să le oferim asta copiilor noștri. Sunt față în față zilnic cu principiul: ce ți-a plăcut acasă poți să aplici sau nu pe copilul tău. Mamele au, mai cu seamă, această menire: să educe, să creeze tradiții, să genereze trenduri, să inspire.

 

Copiii noștri nu sunt stimulați cu bani

Nu sunt o mercantilă, nu sunt un om care ține la bani, ei sunt doar monede de schimb. Asta vreau să le educ copiilor mei, să nu gonească după bani, să nu închidă ochii de dragul lor pentru anumite lucruri. Mă bucur că nouă ne revine însărcinarea asta – e ușor să vorbești așa când nu ai stresul facturilor, însă nu vreau să le dăm chiar atâta importanță. Nu sunt de neglijat, îmi pasă cum sunt remunerată – deci vreau mai mult – muncesc mai mult. Copiii noștri nu sunt stimulați cu bani, în niciun caz, însă ei înțeleg că un rest mic de la magazin, adunat cu grijă o perioadă de timp, le poate împlini un vis. Spre exemplu, Oscar adună bani mărunți pentru a merge la Disney. Este o orientare pentru el, îi depozitează, nu umblă la ei, nu o lasă pe sora sa să îi ia, vede banii ca o modalitate de a obține ceva, nu ca să fie bogat, ci ca să aibă emoțiile de la Disney. Încercăm să le educăm spiritul proprietății și faptul că ceea ce ție nu îți place, altuia nu e bine să îi faci. Eu cred în puterea exemplului, și dacă vede ceva la părintele lui, el va face anume asta.

Trebuie să ne valorificăm potențialul la maxim

Mai nou sunt atrasă de diplomație, dar rămân și cu atracția pentru avocatură. Cred că fiecare s-a născut pe pământ cu un anume scop – trebuie să ne găsim nișa unde suntem cei mai buni și să o valorificăm la maxim. Vocea interioară îți spune multe, potențialul te poate ridica sus – conștientizând asta poți realiza multe, însă doar muncind. E greu să fii în sistemul de drept din țara noastră, știind realitatea din Republica Moldova. Sistemul corupt din societate, din sistemul judecătoresc au fost și vor mai fi un impediment pentru mine. Însă eu cred că în orice domeniu, ca să fii bun, trebuie să investești în educația și creșterea ta. La noi, în loc să te concentrezi pe creșterea ta, te descurajezi și pierzi timpul cu dilemele din societate. Dacă ne găsim nișa – vom fi împliniți profesional, absolut!

 

Birocrația este un mecanism care te toacă zi de zi și te erodează permanent

Ăsta a și fost motivul demisiei mele din cadrul Ministerului Justiției. Mi-am dat seama că munca în sistemul public depinde de foarte mulți oameni, care deși au procese și proceduri optimizate, nu pot trece peste birocrație, iar ea nu va muri niciodată. Ea este un mecanism care te toacă zi de zi și te erodează permanent. În sistemul privat e simplu: ai un șef, ai indicații directe, iar tu îndeplinești; plus că ai și feedback direct. În sistemul public ai 10 șefi. Dacă fiecare funcționar public și-ar face treaba bine și conștiincios, atunci multe lucruri ar merge super bine. Am făcut parte din acest sistem și chiar îmi doresc să se schimbe cumva lucrurile. Pentru că un ministru își asumă multe riscuri și trebuie să aibă viziune, iar tu ca funcționar trebuie să faci lucrurile să funcționeze și să o faci bine, nu să cauți nod în papură.

Sunt conștientă că un blog de specialitate are o nișă mai mică de public

Nu am un blog pentru popularitate, însă am început să scriu doar pe teme juridice, deoarece am înțeles că scriam prea personal pe acel blog, îmi expuneam prea mult viața personală. Mă consuma mult și am decis să nu se merită acest efort. Am revenit după o perioadă, pentru că mă măcina acest dor de scris. Apoi am decis că eu cresc personal, profesional, iar toate aceste texte pot părea o oglindă a vieții mele mult prea evidentă, care se putea întoarce împotriva mea. Am depozitat undeva tot ce am scris și am închis, însă nu a dispărut dorința de scriere. Continui cu texte juridice pe înțelesul tuturor pe E-DREPT și voi încerca să scriu acum pentru femeile care citesc EA.md, măcar câte un editorial o dată pe săptămână.

Nu știu cum mai ține noptiera mea atâtea cărți

Avem o bibliotecă foarte mare în casă, pe un perete întreg din casă – e colțul cu care mă mândresc cel mai mult. Avem cărți de tot felul, inclusiv cărți de specialitate pentru mine, depozitate așa, mai pe rafturile de jos. Lecturile de moment, însă, stau pe noptieră. Cred că am vreo șase cărți acum, dintre care două împrumutate. Nu prea obișnuiesc să împrumut, însă sunt cărți rare, luate de la un profesor și de la un coleg de muncă. Citesc „Groapa cu lei” de Constantin Tănase, ultima trilogie a lui Mircea Cărtărescu, trei volume destul de… voluminoase, și acele două cărți de diplomație și protocol despre care îți spuneam. Asta pentru că vreau acum să absorb totul din ceea ce ține de diplomație. Lecturile ne cresc și ne reprezintă, fie că citim ceva legat de profesie, fie că ne delectăm cu literatură mai siropoasă.”

 

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: