Mai multe exponate ale Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău vor prinde viață prin intermediul aplicației de realitate augmentată „Găsește Dinoteriul”, lansată pe 1 octombrie. Această experiență distractivă și educativă combină epoca preistorică cu tehnologia modernă, având scopul de a atrage mai mulți vizitatori.

Potrivit unui comunicat emis de Ministerul Culturii al Republicii Moldova, aplicația aduce la viață unul dintre cele mai populare exponate ale muzeului – scheletul de Dinoteriu. Prin tehnologia AR, vizitatorii sunt invitați să urmeze un traseu în muzeu pentru a ajuta puiul de Dinoteriu să-și găsească mama, descoperind astfel istoria naturală.

„Mă bucur că cel mai vechi muzeu național din Republica Moldova oferă o aplicație care este și o experiență educativă pentru copii, dar și una de interes pentru părinții lor. Unul dintre obiectivele noastre majore e să aducem soluții creatoare și inedite în activitatea muzeelor noastre.”, a spus cu prilejul lansării aplicației Secretarul de Stat Andrei Chistol.

Potrivit oficialului, această aplicație nu doar că aduce tehnologia mai aproape de patrimoniul cultural al țării, dar creează și o punte între generații, facilitând un dialog captivant între trecut și prezent, într-un mod accesibil și atractiv pentru toți vizitatorii. Astfel, muzeul își propune să atragă public nou, inclusiv familii, tineri și turiști din diverse țări, care sunt în căutare de activități inedite.

Aplicația este dezvoltată în parteneriat cu Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală în cadrul programului „Muzeele Viitorului”, parte a inițiativei „Moldova Creativă”.

Distribuie articolul: