Investigația privind un accident rutier produs în 2021, în care a murit o persoană, nu s-a încheiat încă, iar șoferul responsabil este încă în libertate.

Evenimentul tragic a avut loc pe 4 noiembrie 2021, când o femeie din Sângerei a fost lovită de un vehicul în timp ce se deplasa pe trotuar. Nepotul femeii decedate, dar și soția lui au povestit în cadrul proiectului „Destine” că nici până în ziua de astăzi șoferul, în vârstă de 60 de ani, nu a fost pedepsit conform legii, ba chiar nici nu a cerut iertare pentru cele săvârșite.

Iulia Trifaniuc, soția nepotului victimei, a relatat că bunica lor se întorcea de la cumpărături când a fost lovită de mașină. Știrea tragică i-a fost transmisă de soțul său în timp ce ea era la un eveniment.

Când a ajuns la locul accidentului, Iulia a găsit victima în agonie, plină de dureri. Șocată, nu putea să spună niciun cuvânt sau să reacționeze în vreun fel.

„Ea nu se putea mișca deloc, pe dânsa a ajutat-o salvarea”, povestește Iulia.

Potrivit ei, șoferul, după accident, nu și-a luat telefonul ca să apeleze medicii, dar a început să adune detaliile din automobil lăsându-i pe trecători să solicite o ambulanță.

Aflând despre detaliile accidentului, femeia spune că bunicuța, în timpul loviturii, s-a oprit în parbrizul automobilului, iar șoferul nu s-a oprit, ci a mers cu ea pe capotă încă 24 de metri.

Poliția declară că șoferul era în stare de ebrietate și se deplasa cu 56 km/oră. Nepoata victimei însă nu este de acord. Ea nu crede că, cu o astfel de viteză, șoferul putea produce femeii 13 fracturi. Pentru că îi era frică pentru viața bunicii, Iulia a cerut ca cea din urmă să fie transportată la Bălți. Acolo, medicii au fost și ei uimiți de starea bătrânei.

„Nu e posibil să fărâmi omul cu așa viteză”, spune femeia.

După investigațiile medicilor s-a depistat că femeia a suferit 13 fracturi. În urma impactului i-au fost afectate mâinile, picioarele, oasele bazinului și chiar coastele. La un moment dat i s-a oprit și inima, însă medicii au reușit să o resusciteze atunci.

Bunicuța a mai trăit încă trei zile, întrucât starea ei s-a agravat și, drept rezultat, ea a decedat.

Nepoții victimei povestesc că în acele trei zile nu și-au văzut bunica și nici nu au reușit măcar să își ia rămas-bun de la ea. Despre deces, aceștia au fost înștiințați telefonic de către un medic.

„Noi foarte mult am rugat să o vedem măcar ultima dată, măcar să ne luăm rămas-bun”, spun nepoții victimei.

Aceasta nu este cea mai mare nedumerire a lor. Cel mai mare șoc l-au avut atunci când, în urma expertizei medicale, în acte s-a indicat că femeia a decedat din cauza pneumoniei. Nepoții au încercat să explice medicului că femeia a fost victima unui accident rutier, însă răspunsul lui a fost că „ea oricum avea să moară”.

Șoferul vinovat de moartea femeii, care a decedat la 84 de ani, nici nu a fost prezent la înmormântare.

Rudele victimei au primit doar un apel precum că soția și fiica lui vor contribui financiar la tot ce ține de înmormântare, fără să își recunoască vina și să ceară iertare.

Conform Iuliei, cu un an până la deces, bunica a fost bolnavă de pneumonie, însă s-a vindecat. Până la producerea accidentului, femeia era încă în puteri, făcea majoritatea lucrurilor de una singură și, în plus, avea grijă de fiica sa, care este țintuită la pat.

Nepotul femeii decedate, Eugen, spune că după moartea bunicii a lăsat cazul pe mâna polițiștilor, însă după un an și două luni a aflat că, de fapt, dosarul a fost închis și arhivat.

„Pe data de 22 sau 23 decembrie m-am apropiat la Inspectoratul de Poliție din Sângerei să aflu la ce fază se află dosarul. Inspectorul a spus că dosarul e în arhivă și e închis. Eu ca succesor nu am fost anunțat, nu am primit nicio scrisoare”, zice Eugen.

Văzând că Poliția nu face nimic în acest sens, familia victimei s-a adresat la un avocat.

„I-am arătat dosarul domnului avocat. El, când s-a uitat, și-a pus mâinile în cap. A spus că e mare prostie ce e scris în dosar”, povestește Eugen.

Avocatul, după ce a studiat dosarul, a sfătuit rudele victimei accidentului să depună o cerere la Procuratură, însă aceasta a fost refuzată.

În continuare, rudele au mers în instanța de judecată. Prima instanță au câștigat-o, ca mai apoi procurorul să nu fie de acord cu decizia judecătorului și să conteste decizia. Nepoții au ajuns și la Curtea de Apel, unde au solicitat să fie schimbați procurorii.

Eugen, nepotul femeii decedate, nu este de acord cu cele indicate în dosar și, în general, cum are loc tot procesul. El bănuiește că șoferul vinovat încearcă să scape de pedeapsă, cu toate că a recunoscut Poliției că este vinovat.

El spune că în dosar este indicat că un alt automobil l-a orbit cu farurile pe șoferul cu pricina, iar din această cauză a lovit femeia.

Un alt moment suspect este irelevanța dintre prima și a doua expertiză medico-legală. Prima demonstrează că victima a decedat din cauza pneumoniei, iar a doua face referire la traumele suferite în urma accidentului.

La momentul actual, dosarul se află la examinare la Sângerei.

 

Distribuie articolul: