Serioase acuzații au fost aduse la adresa a doi medici de la Institutul Oncologic. O pacientă suferindă de cancer afirmă că familia ei a fost constrânsă să ofere mită pentru a obține o intervenție chirurgicală, dar operația a fost de calitate scăzută, rezumându-se la înlăturarea intestinului. “Încă mă confrunt cu probleme, fiind nevoită să fac chimioterapie lunar. Dacă nu am fi plătit, nu știu dacă aș fi supraviețuit astăzi,” a dezvăluit Ecaterina Calcaura într-un interviu cu Adrian Prodan. Institutul Oncologic a reacționat la aceste acuzații, anunțând că a demarat o comisie de anchetă pentru a investiga abaterile disciplinare legate de nerespectarea Codului deontologic al lucrătorilor medicali și farmaciștilor.

Lupta mea cu cancerul a început anul trecut, prin septembrie, nu mai aveam puteri, aveam slăbiciuni, grețuri, dureri de burtă, diaree. Beam numai apă. Am mers la medicul de familie, se suspecta că am Coronavirus, apoi am schimbat un medic pe altul, dar la țară nu sunt medici de specialitate. Când nu mai aveam puteri, am decis cu soțul, am luat o mașină și am mers la Anenii Noi să fac USG, cu plată. Doamna medic mi-a spus că nu vrea să mă sperie, dar că între intestinul gros și ovarul stâng este o tumoare. Mi-a recomandat să mergem la un oncolog. De la raion, oncologul ne-a trimis la Chișinău. Ne-au purtat foarte mult pe drumuri, erau pregătirile de sărbători, de Revelion, Crăciun. Eu voiam mai repede să mă internez, aveam o presimțire că e cancer, așa îi ziceam și soțului”, povestește Ecaterina Calcaura.

De la Institutul Oncologic ne trimiteau să dăm analiza de sânge, apoi iarăși, peste câteva zile. Luam taxi, plăteam 500 sau 700 de lei, nu voiau să mă interneze. Apoi proctologul mi-a spus că trebuie să fac RMN. Toate acestea durau săptămâni în șir, pentru că rezultatele la investigație nu le primești deodată, durează 3-7 zile”, spune femeia.

Era sfârșit de an și când l-am întrebat pe proctolog când voi fi internată, deoarece mă simțeam deja foarte rău, de la pastile, m-a întrebat ce beau. Mi-a spus să administrez aceleași pastile mai departe, să întâlnesc sărbătorile, apoi să revin. Pe 27-28 m-a programat să îmi dea îndreptare să mă interneze în spital, apoi să facă investigații, să vadă. Unde ne duceam, peste tot eram cu soțul, ne spuneau că am nevoie urgent de operație. De la 67 de kg am ajuns la 44”, relatează Ecaterina.

Într-o zi ne-am dus cu soțul la proctolog, eu nu mai puteam merge, stăteam culcată pe bancheta din spate și îl întreabă: „Când va fi internată? Ea moare deja”. Acesta îl sună pe chirurgul care ulterior m-a operat și acela întreabă: „Ea încă nu a murit?””, povestește Ecaterina.

Femeia spune că i-a plătit medicului, ca să-i facă operație: „S-a dat mită, pentru că nu voiau să-mi facă operație, ci să mai stau acolo. Acolo nu intri așa, stă paza, soțul și sora s-au străduit și au pus tot ce trebuie, iar a doua zi dimineață am fost operată”.

Ecaterina Calcaura nu a vrut să facă publică suma, nici numele medicilor: „Mă tem, eu și acum sunt la proctolog și în fiecare lună trebuie să fac chimioterapie tot acolo. Dacă nu plăteam, astăzi nu era să fiu, era deja finalul pentru mine”.

Femeia afirmă că a fost obligată să ofere mită chiar și personalului medical, altfel ar fi fost lăsată în voia sorții. “Chiar asistentelor, ca să-mi schimbe pansamentul, trebuia să le ofer bani. În ultima zi, când urma să fiu externată de la Institutul Oncologic, am rămas fără bani, nu mai puteam face față, am împrumutat și luasem credite… Când am strănutat, săcușorul cu fecale a cedat. M-am temut că cusătura de pe burtă s-a rupt și am început să strig după ajutor. Din coridor, sora medicală de pe tură mi-a răspuns: „Și mie mi-e rău, ce să fac acum?” Asta e starea în care am ajuns. Banii s-au terminat, la fel și injecțiile care îmi mențineau viața. Nimeni nu a venit să mă ajute. Eu aveam asigurare medicală, dar tot trebuia să le dau bani din buzunar, asta era regula la ei.”

Sunt mii de femei tinere care își pierd viața acolo, dacă nu au bani. Noi suntem o familie cu trei copii, toți studenți, soțul nu lucrează pentru că trebuie să aibă grijă de mine, a pierdut locul de muncă din acest motiv”, spune Ecaterina Calcaura.

Femeia relatează că nu a stat mult în Institutul Oncologic: „Doar perioada de câteva zile, după ce am fost operată. L-am întrebat pe medic dacă a scos cancerul, a spus că va da la laborator să vadă dacă el sau ea, ca noi să știm pe parcurs ce să facem. El mi-a spus că a scos cancerul, dar și intestinul, pentru că era foarte infectat, și că pot să plec acasă. Când s-a înrăutățit situația, soțul îl suna, iar el nu răspundea la telefon. Soțul îi spunea: „Ea nu se mai ridică din pat, stă doar culcată”. „Toate problemele voastre la raion”, așa îi răspundea. Ne-a spus să nu mai adresăm la el. Nu voia să mă ia pentru că nu făcuse operația de care zicea și care a fost menționată în fișa de externare, nu a făcut nici jumătate. El a scos doar intestinul, iar cancerul a rămas”.

Când a observat că starea ei se înrăutățește, Ecaterina a hotărât să se îndrepte către un alt spital din capitală. Ea povestește: “Într-o zi, familia mea a venit să mă vadă. Atunci mi-am adunat puterile și am decis să mergem la Spitalul de Urgență, pentru că auzisem că acolo lucrează medici buni. Nu știam cum să procedăm, așa că am închiriat o mașină și am ajuns acolo. Nu ne-am așteptat la o primire atât de călduroasă. Au efectuat imediat analize, m-au conectat la toate aparatele necesare, mi-au pus perfuzii. Soțul meu a putut să intre în zona de tratament, familia a fost alături de mine până în ultimul moment. Aici, medicii vin dimineața pentru vizite, începând cu pacienții operați, nu doar înainte de externare. Medicul mi-a explicat situația: “Avem o infecție gravă, cancerul s-a răspândit, atacând ovarul stâng și trebuie înlăturat.” A cerut toate investigațiile pe care le făcusem și mi-a arătat că în cazul meu nici măcar jumătate din ele nu fuseseră efectuate. Mi-a explicat unde se află tumoarea, cum evoluează, toate detaliile.”

La Institutul de Urgență, femeia a fost luată la operație imediat: „Pe 28 februarie mi-a fost înlăturată tumoarea, m-au întrebat dacă sunt de acord să fie toate serviciile aici. Operația a decurs foarte bine. Apoi mi-au înlăturat ovarul. Mi-au spus că la Institutul Oncologic mi-au încâlcit intestinele, de aceea nu puteam să mănânc, s-a făcut ca un fel de nod. Pe 16 martie a fost a treia intervenție. Când m-am trezit în terapia intensivă mi-a fost mai greu, eram intubată, pentru mine era un șoc”.

Ecaterina spune că circa 3 luni după operație s-a simțit perfect, apoi a început din nou să slăbească: „De la 50 de kg am ajuns iarăși la 44. Am făcut USG, s-a depistat că am metastaze și că mi s-a spart un intestin, iar mâncarea ieșea când urinam. Era un iad pentru mine, foarte greu. Am stat la raion 14 zile sub picurători, ca să fiu ca o legumă și mi-au spus să plec acasă, că nu mai au ce-mi face. Am sunat medicul”.
Pe 17 octombrie a fost operată din nou: „Metastazele au fost înlăturate, iar vezica urinară micșorată. Atitudinea aici este alta, începând de la medici și terminând cu personalul și infirmierii. M-au petrecut în sala de operație ca pe o soră, iar când m-au întâlnit, exact așa. Când vin la serviciu, intră la mine să vadă cum mă simt”.

Soțul Ecaterinei a dezvăluit și el mai multe detalii despre experiența la Institutul Oncologic: „În ziua când au luat-o la operație, medicul care a operat-o mi-a spus: „Domnule Eugen, prea târziu ați venit și decesul poate interveni sau pe masa de operație, sau după”. Foarte greu mi-a fost”.

După operație nu mi-au permis să intru la ea. Peste 3 zile au externat-o, ca pe un animal au luat-o din pat și „du-te acasă”, pentru că nu sunt locuri”, a relatat Eugeniu.

Ce spune bărbatul despre calvarul prin care a trecut alături de Ecaterina, dar și cum puteți ajuta această familie, vedeți Aici.

Distribuie articolul: