Săptămâna Internaţională a Accesului Deschis 2023

23 – 29 octombrie 2023

Săptămâna Internaţională a Accesului Deschis 2023 (Open Access Week) este un eveniment global, care a ajuns în acest an la a șaisprezecea ediție. Tema declarată pentru anul 2023 este Community Over Commercialization” – „Comunitatea mai presus de comercializare”.

În fiecare an bibliotecile din întreaga lume pledează pentru o schimbare prin participarea la Săptămâna Internațională a Accesului Deschis (OA), eveniment global creat de SPARC și partenerii în anul 2008, care este o oportunitate pentru a deschide cercetarea, a accelera cercetarea și a utiliza descoperirile pentru a îmbunătăți viața oamenilor. SPARC este o organizație de advocacy non-profit care susține sistemele de cercetare și educație care sunt libere în mod implicit. SPARC crede că toată lumea ar trebui să poată avea acces și să contribuie la cunoștințele care ne modelează lumea.

Tema „Comunitatea mai presus de comercializare”, stimulează un dialog deschis cu privire la prioritizarea intereselor publicului larg și ale comunității academice în ceea ce privește abordările pentru educația academică și cercetarea deschisă, identificând aspectele prioritare în acest context. Prin adoptarea Recomandării UNESCO privind știința deschisă, semnată de cele 193 de state membre, recunoaștem importanța acordării priorității comunității în fața intereselor comerciale, cu scopul de a preveni „exploatarea inechitabilă a beneficiilor din cercetarea finanțată din resurse publice” și de a susține „modelele de publicare non-comerciale și colaborative, fără costuri de procesare a articolelor”.

 

 

  Inaugurarea Săptămânii Accesului Deschis – 2023 „Comunitatea mai presus de comercializare” 23 octombrie, ora 11.00

 

Spațiul expozițional

bloc central, et. 2

 

  Conferința online „Repozitoriul Național Tematic MoldLis – prioritizarea intereselor comunității profesionale. Model de colaborare colaborativă 23 octombrie, ora 14.00

Centrul de formare

Profesională Continuă

bloc II

 

  Ziua Bazelor de date în acces deschis

Bibliotecile – promotoare a Accesului Deschis. Avantaje și beneficii pentru utilizatori”.

 

25 octombrie, ora 13.00

Sala de Referințe,

bloc central, et. 2

 

  Sesiune de instruire “Accesul deschis-componentă importantă a culturii informației”

–        Baze de date în acces deschis

–        Repozitoriile instituțiilor de învățământ superior.

26 octombrie, ora 14.00

Sala de Referințe,

bloc central, et. 2

 

   
  Prezentarea tutorialelor pentru utilizatori:

–        „Baze de date în acces deschis oferite de Consorțiumul REM Moldova

–        „Baze de date naționale și repozitorii instituționale din Republica Moldova”

23 – 29 octombrie 2023

Sala de Referințe,

bloc central, et. 2

 

   
  Promovarea bazelor de date în acces deschis pe rețelele de socializare 23 – 29 octombrie 2023

Sala de Referințe,

bloc central, et. 2

   
  Expoziție tematică „𝗘𝗴𝗮𝗹𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲, 𝗹𝗶𝗯𝗲𝗿𝘁𝗮𝘁𝗲 𝘀̦𝗶 𝗷𝘂𝘀𝘁𝗶𝘁̦𝗶𝗲 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝘁𝗼𝘁̦𝗶” 23 – 29 octombrie 2023

Centrul de Informare ONU

bloc central, et. 2

 

Distribuie articolul: