Zilele trecute,  într-un supermarket, am auzit cum doi elevi vorbeau despre profesoara lor și câți bani trebuie să îi dea pentru a le pune o notă. Nu e prima dată când aud cum elevii vorbesc despre profesorii care iau mită. Însă, am cunoscut profesori care au refuzat categoric să ia bani de la elevii și studenții lor. Aceștia sunt un exemplu pentru tânăra generație. Am întrebat-o pe o profesoară, care ne-a rugat să îi păstrăm anonimatul, de ce refuză să ia mită. Iată ce a răspuns.

De ce nu iau mită? E o întrebare atât de ciudată la prima vedere. Dar reprezintă perfect societatea noastră. Te duci la medic, trebuie să-i lași 100 de lei.

Într-un stat în care mita este adânc înrădăcinată în mentalitatea colectivă, unii aleg să lupte contra curentului. Nu iau mită pentru că vreau să le demonstrez elevilor că nu totul se cumpără. Îi învăț despre valorile morale, să fie empatici și să pună accent pe lucrurile nemateriale. Dar nu contează doar ce le zic și ce fac. Îmi doream să fiu un exemplu pentru ei. Să le demonstrez că am principii și cred în ceea ce spun. Degeaba le povestesc despre Apostol Bologa și Victor Petrini, comentând cât de important e să fii fidel principiilor pe care le ai, dacă eu le încalc pe ale mele.

Ce fel de profesoară sunt dacă nu fac ceea ce zic câteva ore bune? Mai pot avea încredere elevii în mine? Merit respectul lor dacă iau mită? Desigur că nu. Cel mai mult urăsc ipocrizia. Într-o zi i-am întors un plic cu bani unei eleve. I-am explicat că am ajutat-o pentru că era corect și un gest de bunătate. Iar aceste gesturi nu trebuie plătite. De fiecare dată când mi s-au oferit bani, am refuzat. Nu aș fi putut să iau de la acei părinți care lucrează pentru ca fiul sau fiica lor să trăiască mai bine.

Un profesor trebuie să fie un exemplu demn de urmat. Adesea, în cancelarie, profesorii bârfesc elevii și-îi critică. În aceste cazuri îmi pun fireasca întrebare: Ce îi învățați pe copii? Nu e de ajuns să predai materialul. Noi le oferim lecții de viață.

E ușor să ne plângem și să dăm vina pe elevi. Mulți profesori uită că trebuie să evolueze, să învețe constant și să ajute elevii.

Răutatea din școli m-a speriat. E atât de multă invidie, intrigi precum în Game of Thrones. Sistemul nostru e putred. Comunismul încă îl găsim în  clasele și cabinetele administrației.

Golurile le astupăm cu cadourile de la elevi… E o practică care ar trebui să dispară. Elevii nu ar trebui să simtă obligația să ofere cadouri profesorilor. Dar cel mai frumos cadou pe care îl pot face elevii unui profesor este să-l asculte.

Trăim într-o societate în care banul ne guvernează. Mie îmi place să merg contra curentului. Nu vreau ca banii să aibă putere asupra-mi și nu vreau să-mi vând principiile.

Distribuie articolul: