Compatibilitatea sexuală e foarte importantă într-o relație. Dar ce e compatibilitatea sexuală? Apare de la prima noapte sau trebuie construită? În acest articol definim compatibilitatea sexuală și îți oferim sfaturi cum o poți construi.

Ne imaginăm că atunci când un cuplu este compatibil sexual, atunci sar scântei în pat și sexul e perfect. Însă,  uneori, compatibilitatea sexuală trebuie construită în timp. Fiecare persoană abordează sexul în mod diferit, așa că poate fi nevoie de câteva ori pentru a ajunge pe aceeași lungime de undă în ceea ce privește modul în care se pot satisface nevoile celuilalt.

Dar ce înseamnă, mai exact, să fii compatibil din punct de vedere sexual?

Poate părea de la sine înțeles, dar compatibilitatea sexuală nu înseamnă doar împărtășirea unor experiențe sexuale reciproc satisfăcătoare. Aceasta implică, de asemenea, compatibilitatea fizică, emoțională și intelectuală, împreună cu înțelegerea și respectarea nevoilor și dorințelor celuilalt. Deși la baza oricărei relației e respectul și comunicarea.

Compatabilitatea sexuală înseamnă să te simți confortabil atunci când sunteți goi și, de asemenea, să poți vorbi liber și fără frică despre fanteziile și dorințele tale sexuale. Un partener care nu te ascultă și nu ține cont de nevoile tale emoționale și sexuale nu e potrivit pentru tine. Sexul reflectă perfect personalitatea cuiva. O persoană care vrea să te facă fericită te va întreba ce-ți place.

Ce trebuie să conștientizăm e că nu există un partener perfect pentru. În orice relație, apar certurile și cei doi au păreri contradictorii. Important e să știm să facem compromisuri fără ca acestea să ne dăuneze.

Care sunt semnele de compatibilitate sexuală?

Iată șase semne care te vor ajuta să răspunzi dacă aveți sau nu compatibilitatea sexuală.

  • Frecvența sexului

Sunteți, în general, pe aceeași lungime de undă în ceea ce privește frecvența sexului. Mai exact, cât de des s-ar simți satisfăcător pentru ambele părți? Dacă pur și simplu nu sunteți pe aceeași lungime de undă cu aceasta, puteți vorbi despre implementarea altor activități senzuale și în zilele  fără sex, precum sărutul, îmbrățișările.

  • Sunteți deschiși la ideile și interesele celuilalt

Vă place să faceți aceleași lucruri în dormitor? Cum definiți sexul în mod individual și cum contrastează aceste definiții? Probabil că nu veți fi pe aceeași lungime de undă în legătură cu totul, dar aceste întrebări vă pot ajuta să determinați unde sunteți compatibili și unde nu. Partenerul tău înțelege și e conștient de ce îți place și viceversa.

  • Sexul tandru sau agresiv?

Îți place să te simți  adorat, să fii dominatoare sau el să fie dominatorul? Preferi o experiență romantică, ceva puțin mai agresiv sau un sex care să se situeze undeva la mijloc? Partenerul trebuie să știe ce preferi și să nu fie agresiv dacă tu preferi sexul tandru.

  • Vă respectați limitele?

Vă respectați reciproc limitele? Fiecare are lucruri pe care nu vrea să le încerce în dormitor sau nu îl satisfac. Așadar, celălalt trebuie să țină cont de limitele impuse.

  • Aveți convingeri similare cu privire la relația voastră?

Doriți o relație deschisă sau nu? Acest lucru ar putea, de asemenea, să influențeze modul în care folosiți anumite practici sexuale sigure, cum ar fi cât de des vă faceți teste sau dacă vă protejați. Într-o relație monogamă, loialitatea e foarte importantă. Iar dacă aveți o relație deschisă, atunci e important să respectați regulile.

  • Sunteți amândoi dispuși să depuneți efort pentru o viață sexuală mai bună

Poate nu v-ați regăsit în cele expuse mai sus. Nicio problemă. Important e să comunicați și să încercați să depuneți efort amândoi pentru ca viața sexuală să fie satisfăcătoare.

Din fericire, există modalități de a-ți construi compatibilitatea cu partenerul sexual, indiferent de cum arată situația ta. Cea mai bună abordare? Comunicarea deschisă. S-ar putea să te simți nervoasă sau intimidată să ai o conversație cu partenerul tău, dar făcând acest lucru îți poți îmbunătăți considerabil viața sexuală.  Spune-i ce face foarte bine, fă-i un compliment și apoi spune-i de dorințele tale și ce ai vrea să facă.  De asemenea, nu uita să-l întrebi și pe el ce și-ar dori, ce fantezii sexuale are, ce poziție ar vrea să încercați. Sexul trebuie să vă satisfacă pe amândoi.

Lipsa compatibilității sexuale

Dacă nu vorbiți deschis despre sex, există atât de multe oportunități de a vă înțelege greșit unul pe celălalt și de a simți că nu există compatibilitate, când în realitate este vorba doar de lipsa de comunicare.

Nu sunteți compatibili atunci când nu vă ascultați, nu țineți cont de nevoile celuilalt și nu depuneți efort.

Indiferent cât de mult îți place partenerul, lipsa compatibilității sexuale poate fi un motiv de despărțire. Conexiunea sexuală este foarte importantă, iar dacă simți cu adevărat că nu există nicio modalitate de a o depăși, este în regulă. S-ar putea ca această persoană să nu fie pentru tine. Mulți oameni pun capăt relațiilor din cauza incompatibilității, fie ea sexuală sau de altă natură

În concluzie, dorința voastră de a comunica unul cu celălalt și de a lucra la viața voastră sexuală ar putea să vă salveze relația. Dar ce se întâmplă dacă nu puteți trece peste incompatibilități? Dacă partenerul tău nu vrea să aibă o conversație, îți închide eforturile de a vorbi despre asta sau refuză să facă ajustări, poate fi timpul să pleci pentru a găsi o relație care să vă lase pe amândoi să vă simțiți împliniți din punct de vedere sexual.

 

Distribuie articolul: