Muzeul Raional de Istorie și Etnografie din Telenești  a fost  instituit  prin  decizia 1/ 20 din 21.02.2008  a  Consiliului   Raional  Telenești. Muzeul  este  subordonat  metodic Secției Cultură Tineret și Sport din Telenești. La 14 mai 2008 prin concurs, Elena Ilescu  a fost numită  să  preia  conducerea  muzeului, prin Dispoziția nr. 49c din 14 mai  2008 până în prezent.

Anterior, am postat o primă parte despre istoria Muzeului Raional de Istorie și Etnografie din Telenești. Astăzi, continuăm cu partea a II-a în ceea ce privește activitatea muzeului din Telenești. În articolul de azi vă prezentăm sălile din Muzeul Raional de Istorie și Etnografie din Telenești.

 Sala  ,,Casa Mare” are o suprafața de 34 mp.

Amenanjarea respectivului  spațiu, de unde, ca de obicei, începe fiecare excursie la muzeul nominalizat, a avut drept scop de a atrage  atenția asupra faptului, că în localitățile rurale ale meleagului nostru, casa mare – tradițională scoate în profil atributul identității noastre culturale. Aici au loc cele mai însemnate momente din viața familiei (nașterea copilului, cumetria, nunta, decesul), ritualuri ale neamului, satului, aici sunt primiți oaspeți.

În Casa Mare gospodina casei păstrează bogăția familiei-zestrea fetei. Deci și în sala respectivă a muzeului sunt expuse  articole predestinate conform tradiției enunțate: covoare, lăicere, păretare, lădare și țoluri-toate țesute în mod manual în condiții casnice. Articolele în cauză, de obicei, sunt principalele podoabe ale Casei Mari.

A fost expus complcetul de zestre care în afară de articolele enumerate mai sus, cuprinde suplimentar, în mod obligatoriu, lada de zestre, cu perne, iorgane, cearceafuri, cuverturi (din pânză, mătase, lână) și învelitori din lână, fețe de masă.

De zestrea matrimonială în Casa Mare este legată și colecția  de prosoape ca obiecte de podoabă, acestea fiind împodobite cu ornament brodat în mod manual.

Alături de aceste ștergare naționale este expusă și o colecție de horboțele (dantele), prevăzute pentru împodobirea prosoapelor conform gustului estetic și preferințelor individuale ale meșterilor populari.

Într-un  colț al sălii a fost reprodus și un atribut mai vechi al interiorului din locuințele țărănești-culmea. Aceasta este o prăjină, fixată orizontal de grinzi, pe care sunt așezate broboade femeiești-basmale, șalinci, baticuri, șaluri etc.

La fel în sala ­„Casa Mare” este expusă vederii o colecție de mostre ale portului nostru național: rochii brodate de mireasă, cămăși bărbătești, bluze feminine. Colecția respectivă de bluze naționale feminine întrunește mostre din diverse  sate ale raionului nostru cu diferite aspecte  reliefat prin diversitatea ornamentelor.

 

Sala „Cămara” are o suprafața de -34 mp.

Scopul amplasării obiectelor din această sală a fost de  a reproduce cu aproximație interiorul locuinței țărănești  în perioada anilor 30-60 ai secolului XX.

Cum reuşeau să se încălzească românii acum mai multe secole sau chiar jumătate de secol?

Ei bine, îşi făceau un pat pe sobă (lejanca). Privilegiaţii care aveau parte de acest pat călduros erau în special copiii şi bătrânii. Sarcina caloriferului care ne ţine cald iarnă de iarnă, o avea soba.

Aceasta nu doar că încălzea locuinţa pe timp de iarnă, ci era folosită şi ca „aragaz” pentru prepararea mâncării.

Soba cu pat a fost folosită cu succes preţ de secole, nefiind casă la ţară sau la oraş care să nu aibă aşa ceva. Până şi capetele încoronate aveau o sobă cu pat sau cu „laiţă”, o băncuţă mică amenajată la doi paşi de foc, unde nobilii puteau sta la taclale.

Cuptorul era folosit pentru coacerea pâinii, cozonaci şi plăcinte, prepararea sarmalelor, bucatelor din carne şi altor bucate tradiţionale. Cuptorul mai era folosit şi ca pat. Deasupra cuptorului era amenajat un spaţiu, unde era întinsă o pătură şi dormeau copiii, în special.

 

Femeile erau responsabile cu „lutuitul”

Înteriorul sobelor era realizat din cărămidă nearsă, iar pe exterior aceasta era dată cu lut şi mai apoi  zugrăvită. Doar saşii de la oraş aveau sobe din teracotă, în rest, cam toată lumea avea aceste sobe din lut. Astfel de exemplare, cu sobă cu pat şi cu laiţă pot fi întâlnite până şi în Castelul Bran, semn că confortul adus de sursa de căldură era preferat şi de capetele încoronate.

Cele expuse constituie rodul muncii  meșteșugarilor și meșterițelor din partea locului, adică din satele raionului Telenești.

Ele sunt:

– piese de mobilier (mese, scaune, lavițe, scrinuri, leagăne, coveți, dulapuri de vase, lăzi de zestre);

– obiecte din domeniul olăritului  ( gavanoase, căni, ulcioare, burluie, străchini de lut);

– obiecte și unelte, instalații ce țin de industria textilă casnică (pentru prelucrarea lânii, pentru prelucrarea și vopsirea firului de lână, stative pentru țesut stofă și diverse piese textile);

– produse ale industriei textile casnice (covorașe, țoluri, păretare, lădare).

Concomitent, pentru  a ilustra gradul de avansare civilizată a interiorului din casele țărănești în perioada de referință, de îmbinare reușită a elementului autohton etnografic cu realizările progresului general-uman, au fost  expuse în această sală un șir de obiecte tehnice: primele aparate de radio, primele televizoare, primele aparate de iluminat, primele mașini de cusut etc.).

 

Sala „Inventar Țărănesc” cu o suprafaț de 10 mp

Aici sunt concentrate  diverse unelte  de muncă din trecut în gospodăria țăranului basarabean, care mărturisesc despre hărnicia  și spiritul gospodăresc al acestuia. Concomitent, sunt reprezentate instrumente și obiecte confecționate, ce țin de domeniul meseriilor, care erau cândva foarte respectate în sânul comunității rurale ( dogăritul, rotăritul, butnăritul, dulgheria, tâmplăria, tăblăritul). Cu ajutorul acestor exponate vizitatorii pot judeca despre evoluția agriculturii din regiunea dată.

Din categoria uneltelor pentru prelucrarea pământului în perimetrul sălii și-au găsit loc: plugul, semănătoarea de mână, furci de lemn, foafece de curățit via. Modul de viață din trecut îl mărturisesc  aici și modele de cântare, știubie, instrumente meșteșugărești, vase pentru prepararea lactatelor în condiții casnice. Din inventarul casnic aici fac parte instrumentele pentru așezarea acoperișurilor de paie (cârlig și ac, pentru cusutul stufului, pieptene pentru așezarea stufului).

 

Prelucrarea cânipei cu ajutorul „Meliței’’

Despre o ocupație abandonată acum jumate de secol-cultivarea cânepei pentru ulei și pentru prelucrarea fibrei în manufactura casnică, amintește vizitatorilor  o meliță (instalație de lemn pentru presarea tulpinei de cânepă după secerarea și uscarea ei). Amplasarea  obiectelor în modul descris mai sus permite de a înțelege mai ușor istoria dezvoltării agriculturii pe meleagul nostru.

 

SECȚIA  DE  ISTORIE. Sala istorică nr. 1, cu o suprafața  de 36 mp

Exponatele din acest spațiu ilustrează evoluția istorică a raionului Telenești din antichitate, evul mediu și până la sfârșitul celui de-al doilea război mondial în contextul istoriei întregii Moldove. Cel mai vechi obiect din această sală,  exponatul de Mastodont – care are peste 11.5 milioane de ani  și a fost găsit în nisipăria de la Verejeni. Potrivit lui Teodor Obadă, cercetător la Institutul de Zoologie al Academiei de Științe a Moldovei, arheologii au descoperit un fragment al craniului cu dintele superior stâng al mastodontului Tetralophodon longirostris, o „rudă” îndepărtată a elefanților moderni. Oamenii de știință au spus că descoperirea are o vechime de aproape 11,5 milioane de ani. „Dintele a fost găsit într-o carieră de nisip, unde există fragmente de moluște și scoici. Sunt indicatori foarte buni ai vârstei geologice: conform estimărilor mele, este vorba de aproximativ 11,5 milioane de ani. Cojile sunt marine, ceea ce înseamnă că a existat o deltă a râului care se revărsa în Marea Sarmatică ”, a explicat cercetătorul. Teodor Obadă nu exclude că alte descoperiri ar putea aștepta în carieră arheologii, prin urmare, de îndată ce se încălzește, intenționează să continue munca.

Au fost utilizate în acest scop eșantroane de pe urma săpăturilor arheologice în zona de stepă a raionului Telenești, scheme, hărți, extrase din documente  vechi, cronici, portrete  de persoane areguste, personaje istorice din diferite vremi. Aici a fost expusă copia drapelului de luptă a domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt, copia sabiei domnitorului  donată de domnul Alexandru Balan medic-chirurg la Spitalul Raional Telenești.

A fost  plasată și reproducția ( în dimensiuni micșorate ) a Columnei lui Traian de la Roma, care conține o imagine  a femeilor din Dacia, ale căror bluze cu ornamente la mânici le vorbește vizitatorilor despre originea bimilenară a bluzelor  feminine naționale din Moldova, fiind făcută, astfel, o legătură cu colecția  portului popular din sala ,, Casa Mare ”

În aceeași legătură –firească, logică și istorică-este și portretul din această sală a unui tânăr în haină națională, poză făcută în anii 30 ai secolului trecut, când în Basarabia, aflată la acea vreme în componența României era amplu propagat, încurajat și răspândit costumul național .

Un stand aparte  îl ocupă aici fotografiile și cărțile  din arhiva personală a lui D. Gulkin, fost locuitor al orașului Telenești, fost deputat în Duma de Stata, țaristă, care  a abordat chestiunea cu privire la dreptul  moldovenilor basarabeni de a studia în limba maternă în școlile primare.

O serie de fotografii și exponate din domeniul  militar ilustrează viața ținutului nostru în anii primului război Mondial.

Tot în această sală sunt expuse materiale despre participarea pământenilor noștri în cea de-a doua conflagrație mondială și despre acțiunile militare pe teritoriul raionului.

 

Sala  istorică Nr. 2, cu o suprafață de 36 mp

Mai întâi au fost amplasate materiale și obiecte personale, fotografii, documente de arhivă și o listă completă a persoanelor deportate din Basarabia în Siberia în noaptea de 13 iunie 1941 și 6 iulie 1949, pe vremea dictaturii staliniste. În același ungheraș memorial a fost plasată o icoană veche, pe care un cetățean deportat din satul Inești a avut-o cu sine în exilul siberian, dându-i forțe morale pentru  a rezista condițiilor inumane de supravețuire, încredere în viitor  și în dreptate, în bunătatea omenească.

O serie de materiale ilustrate, obiecte de uz casnic, piese de vestimentație școlară reflectă viața raionului Telenești în așa-zisa ,,perioadă a socialsimului  dezvoltat ”  Celelalte materiale, după conținutul  lor informativ, țin de personalitățile marcante ale  meleagului nostru, care  au contribuit efectiv la mișcarea de eliberare națională în anii 90 ai secolului trecut, au semnat Actul despre  independența republicii noastre, au  apărat cu arma în mâini independența în primăvara și vara anului 1992 (conflictul armat de la Nistru).   Un stand aparte este consacrat tinerilor care au fost nevoiți să lupte în Afganistan.

 

Sala Istoria Sportului, cu o suprafață de 10 mp.

În spațiul respectiv au fost concentrate materiale cu privire la trei pământeni de-ai noștri-primii președinți ai Comitetului Național Olimpic din Republica Moldova (fotografii, distincții, trofee, lucrări științifice, cărți publicate în domeniu).

Grigore Popovici – originar din satul Țânțăreni a finisat Institutul Pedagogic de Stat ,,Ion Creangă’’, Maestru în Sport al URSS, Antrenor Emerit al RSSM și URSS.

Distincții:

Ordinul de Onoare al URSS,Ordinul Republicii Moldova, Medalia ,,Meritul Civic’’, Ordinul Olimpic al RM. Participant la congrese,conferințe și simpozioane internaționale din Grecia, Elveția, Canada, Mexic, Cehia, Japonia, Australia, Bulgaria, România, Polonia, China, Germania, Ungaria, Turcia,  Brazilia, Italia.

 

Nicolae Ambrosi – originar din satul Țânțăreni. A absolvit Academia de Studii Economice a Moldovei, doctor în științe economice.

Distincții: Medalia Meritul Civic, Ordinul Gloria Muncii,Trofeul Comitetului Internațional Olimpic, Ordinul Olimpic al RM.Director de Curs,,Administrație Sportivă,licențiat de Comitetul Internațional Olimpic.  Participant la congrese, conferințe și simpozioane internaționale din România, Bulgaria, Grecia,Macedonia, Islanda, Irlanda, Cehia, Austria, Mexic, Norvegia, Ungaria, Elveția. Autor cu drept  unic al siglei Comitetului Național Olimpic al R.Moldova aprobată de Comitetul Internațional Olimpic.

 

Ion Șoltoianu – campion al Republicii Moldova, originar din satul Inești. Înscris pentru eternitate în elitele sportului internaţional, Ion Şoltoianu e turnat din acelaşi aur precum salba de medalii pe care le-a câştigat. A jucat tenis de masă, fotbal. Participa la trântă, la diferite competiţii din sat lua berbecul de coarne. După şcoala medie a plecat în oraşul Bălţi, la ŞPT 32 (acum 46) şi a început antrenamentele la „dziudo”, antrenor fiindu-i Ghenadie Meleşcheevici, și deja în 1984-1986 era campion al Republicii Moldova”. Apoi a plecat la armată unde tot sport a făcut. În 1987 a devenit campion al Armatei VDV pe lupte corp la corp.

A stârnit numeroase reacţii cu roluri de „băiat rău” din filmele „Возвращение Титаника”, „Криминальная чтива”, „Цыганы”, „Ахиллесовая Пита”, „Сармат”.  Este jovial, are umor, iubeşte muzica, scena. Numele lui a ajuns pe buzele tuturor datorită faptului că a fost supranumit “sportiv polivalent”. Este vorba despre Ion Şoltoianu, un sportiv care la 40 de ani tânjeşte după imaginea creată de rolurile peliculelor care i-au adus faimă şi glorie.

A câştigat campionatul URSS la lupte corp la corp, a fost vicecampion european la pancration, campion al Chişinăului la box, vicecampion mondial la kickboxing, dublu campion european la lupte libere. A excelat în boxul thailandez, fiind încă deţinătorul titlului mondial la MUAY THAI.

Efim Josanu – s-a născut la 20 martie 1947  în satul Ciulucani, judeţul Orhei (azi –Teleneşti). În perioada 2009-2012 a fost vicedirector al Televiziunii Naţionale, exercitând şi interimatul funcţiei de director în 2012. În anul 2004 a publicat volumul „A fi”, care include toate articolele şi interviurile realizate pe parcursul activităţii. A urmat un volum de eseuri, interviuri cu personalităţi basarabene „Cum poţi deveni rege” (2005) şi volumul „Cartea Jocurilor Olimpice” (2008), cu informaţii desfăşurate despre ediţiile Jocurilor Olimpice de până în 2008.

Ultimii ani din viaţă i-a dedicat în exclusivitate jurnalismului din domeniul sportului, pasiunea sa pe durata întregii vieţi, organizând şi desfăşurând campanii de promovare a sportului în localităţile din Republica Moldova.

În ultimul său an din viaţă, Efim Josanu a realizat în cadrul studioului „TeleFilm-Chişinău” documentarul „Eu, Filimon Boghiu”, un film despre realitatea cruntă, soarta unui martir al neamului. A fost un documentar filmat la baştina autorului.

 

Dezvoltarea colecțiilor de patrimoniu

Expoziția permanentă  cu  genericul „Ștefan Cel Mare  și Sfânt”518 ani de la moartea lui Ștefan cel Mare și Sfânt. În cadrul Muzeului Raional de Istorie și Etnografie din Telenești a fost renovată Expoziția permanentă a lui Ștefan cel Mare și Sfânt, cu diferite materiale și acte istorice.

Am  amenajat expoziția permanentă cu genericul:,, ,,Ștefan Cel Mare  și Sfânt”, în expoziție am oglindit   copia-sabiei lui Ștefan cel Mare ,donată de  către donatorul muzeului,domnul  Balan Alexandru Ion- de specialitate,medic-chirurg la Spitalul Raional din Telenești.

Ștefan al III-lea (n. 1438-1439, Borzești – d. 2 iulie 1504, Suceava), supranumit Ștefan cel Mare sau, după canonizarea sa de către Biserica Ortodoxă Română, Ștefan cel Mare și Sfânt, a fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504.

A fost fiul lui Bogdan al II-lea, domnind timp de 47 de ani, cea mai lungă domnie din epoca medievală din Țările Române.

Ștefan cel Mare și Sfânt, este considerat o personalitate marcantă a istoriei României, înzestrată cu mari calități de om de stat, diplomat și conducător militar. Aceste calități i-au permis să treacă cu bine peste momentele de criză majoră, generate fie de intervențiile militare ale statelor vecine fie de încercări, din interior sau sprijinite din exteriorul țării, de îndepărtare a sa de la domnie. În timpul domniei sale Moldova atinge apogeul dezvoltării sale statale, cunoscând o perioadă îndelungată de stabilitate internă, prosperitate economică și liniște socială.

Pe plan intern și-a bazat regimul pe o nouă clasă conducătoare formată din oameni proveniți preponderent din mica boierime, ridicați la demnități pe baza meritelor militare, loialității față de domn sau a înrudirii apropiate cu acesta. De asemenea a sprijinit foarte mult dezvoltarea răzeșimii prin împroprietăriri colective ale obștilor de răzeși, în special în urma războaielor și bătăliilor purtate, fapt care i-a asigurat loialitatea acestei clase, liniștea socială în țară și forța umană pentru a avea o armată de masă -„oastea cea mare”.

Pe plan extern a reușit să ducă o politică realistă având două mari linii directoare: impunerea sau susținerea unor conducători favorabili în țările vecine mici – Țara Românească și Hanatul Crimeii – și o politică de alianțe care să nu permită nici uneia din marile țări vecine – Imperiul Otoman, Regatul Poloniei și Regatul Ungariei să obțină o poziție hegemonică față de Moldova. A încercat, fără succes, realizarea unui sistem de alianțe internaționale împotriva turcilor, trimițând soli la Papa de la Roma, Veneția, Ungaria, Polonia, Cehia și Persia.

În plan militar a urmărit două direcții majore de acțiune. Prima a fost crearea unui sistem de fortificații permanent la granițele țării – în timpul său construindu-se sau dezvoltându-se rețeaua de cetăți ce cuprindea cetățile de la Suceava, Neamț, Crăciuna, Chilia, Cetatea Albă, Tighina, Orhei, Lăpușna și Hotin.

Cea de-a doua direcție majoră a fost crearea unei armate moderne cu o componentă permanentă, profesionistă și semi profesionistă și o componentă de masă, formată din corpuri de răzeși înarmați, mobilizați în cazul marilor campanii militare.

Pe parcursul domniei a dus peste 40 de războaie sau bătălii, marea lor majoritate victorioase, cele mai semnificative fiind victoria de la Baia asupra lui Matei Corvin în 1467, victoria de la Lipnic împotriva tătarilor, în 1469 sau victoria repurtată în Bătălia de la Codrii Cosminului asupra regelui Poloniei Ioan Albert, în 1497.

Cel mai mare succes militar l-a reprezentat victoria zdrobitoare din Bătălia de la Vaslui împotriva unei puternice armate otomane conduse de Soliman-Pașa – beilerbeiul Rumeliei, la 10 ianuarie 1475. În urma pierderii acestei bătălii, În anul următor sultanul Mehmed al II-lea va conduce în persoană o expediție în Moldova încheiată cu înfrângerea armatei Moldovei, în bătălia de la Valea Albă-Războieni.

După 1476, Ștefan a fost nevoit să accepte suveranitatea Imperiului Otoman, obținând condiții foarte bune pentru Moldova. În schimbul unui tribut anual modic, țara își conserva intacte instituțiile și autonomia politică internă.

La începutul lunii aprilie 1457, Ștefan a intrat în Moldova, înaintând spre Suceava, de-a lungul văii Siretului. Era însoțit de o armată de circa șase mii de oameni, din care un corp de o mie de munteni oferit de Vlad Țepeș, iar restul moldoveni din Țara de Jos. Petru Aron a fost surprins de această acțiune, reușind să strângă în grabă o armată cu care l-a atacat pe Ștefan la Doljești, pe Siret, la 12 aprilie. Petru Aron a fost învins și a părăsit câmpul de luptă. A încercat o nouă rezistență la Orbic, la 14 aprilie, în Joia Mare a anului 1457, dar a fost din nou înfrânt și silit să ia calea exilului, în Polonia. Ștefan cel Mare a fost un mare sprijinitor al culturii și al bisericii, cucerând un număr mare de mănăstiri și biserici atât în Moldova, cât și în Țara Românească, Transilvania sau la Muntele Athos. Pentru aceste merite a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, cu numele de Ștefan cel Mare și Sfânt, la 20 iunie 1992.

A fost căsătorit de trei ori, cu Evdochia – fiica marelui cneaz de Kiev, Maria din Mangop – din familia imperială bizantină și Maria Voichița – fiica lui Radu cel Frumos, căsătorii în care s-au născut șapte copii. Începând cu 1497 l-a asociat la domnie pe fiul său Bogdan al III-lea, care-i va succede la tron. A murit la 2 iulie 1504 fiind înmormântat la Mănăstirea Putna.

Marea majoritate a lucrărilor istorice de referință pe această temă, prezintă practic un consens în a-l considera pe Ștefan cel Mare ca inițiatorul istoriografiei moldovene și inspiratorul unui stil istoriografic specific și original, care și-a pus amprenta asupra modului în care vor fi întocmite cronicile și letopisețele moldovenești în secolele următoare. Până în prezent s-au păstrat următoarele texte care tratează istoria Moldovei în veacurile XIV-XV: Letopisețul anonim al Moldovei, Letopisețul de la Putna nr. I, Letopisețul de la Putna nr. II, traducerea românească a Letopisețului de la Putna, Cronica scurtă a Moldovei, Cronica moldo-germană, Cronica moldo-polonă, Cronica sârbo-moldovenească și Cronica moldo-rusă.

Lor li se adaugă Letopisețul Țării Moldovei de Grigore Ureche, redactat în prima jumătate a secolului XVII, în limba română folosind ca sursă originală de documentare un letopiseț intern pierdut, scris în românește și atribuit lui Eustratie logofătul. Prima cronică scrisă în Moldova – Letopisețul slavo-român – a avut caracter oficial, de curte începând să fie închegată în perioada 1473-1486, în cancelaria domnească, fiind reluată și completată, până la finele anului 1496.

Ștefan cel Mare a impus un stil istoriografic plin de sobrietate și concis, care se poate observa atât în textele cronicelor din epoca sa, cât și în conținutul inscripțiilor de pe pietrele tombale pe care le-a adăugat mormintelor strămoșilor săi sau din pisaniile bisericilor . El este deosebit de imitația stilului anecdotic al cronografelor – „înfoiat” și prolix – folosit în letopisețele slavone ale cronicarilor călugări, mai ales Macarie și Azarie.

 

 

Distribuie articolul: