Cei mai râvniți burlaci ai showbizului autohton au dezvăluit cine sunt femeile vieții lor. Când se însoară și alături de cine a sărbătorit ziua de naștere Igor Sârbu au povestit pentru O seară perfectă.


Igor Sârbu, a povestit despre sărbătorea în cinstea zilei sale de naștere: „ În acest an, am fost mai original ca oricând altă dată , pentru că am plecat acasă. A fost o sărbătoare absolut intimă, absolut familiară, la casa părintească. Așa am decis, sper ca băieții nu s-au supărat tare că nu am dat petrecerea , că-i postul mare. Am primit multe felicitări . Nimeni nu mi-a făcut transfer pe card. Eu am ajuns la așa un moment al vieții când am tot. O casă, o mașină poate da, dar eu mă refer la daruri zilnice, eu am tot.”

„I-am urat tot cei mai bun, tot ce mi-am urat mie , asta ii urez și lui Igor, fiindcă el, în primul rând m-a ajutat cu multe și mă ajută până în prezent”, a spus Eduard Malareu.

Igor a spus că nu grăbește lucrurile ce țin de căsătorie: „ Toată lumea așteaptă , nunta, căsătorie, copil. Asta se va întâmpla în momentul, când bunul Dumnezeu îmi va da acest lucru. Nu trebuie să forțez lucrurile. În viață dacă apeși pe accelerate mai repede , ai șansa să ajungi în gard “.

Eduard a mărturisit care sunt cele mai importante femei ale vieții lui, dar și când va fi nunta: „ De 8 martie am fost la părinți. Din fericire era și bunica acasă și eu mă uit la cele mai importante femei, care mi-au pus fundament de bărbat. Eu am venit cu flori și am primit plăcere. Niciodată nu o să mă satur de mama, bunica și desigur de viitoarea soție. Noi nuntă acum nu facem, trebuie de organizat , dar o sa fie o dată și o dată.”

„Mama este femeia-femeilor, oricând și oriunde. Bunica mea este încă în viață și are 90 de ani , e mai complicat, e mai bolnavă, i-am dus un buchet de flori și am îmbrățișat-o. Femeile mă iubesc cu toată inima. Eu problemele mele simt că se rezolvă alături de femei și asta mă  face puternic”, a spus Igor.

Distribuie articolul: