SEO copywriting-ul este o știință destul de nouă, formată din 2 elemente importante, și anume: SEO (optimizarea pentru motoarele de căutare, de exemplu pentru a apărea în rezultatele căutării organice în Google sau Bing) + copywriting (scrierea textelor ce au scopul de a vinde un produs sau serviciu). Așadar, SEO copywriting-ul este acel tip de conținut pe care îl creăm cu scopul de a-i face clienții noștri să fie remarcați în rezultatele motoarelor de căutare.

SEO Copywriting-ul și cuvintele-cheie

Entitatea de bază în SEO copywriting este cuvântul-cheie. Adică ceea ce scriu utilizatorii internetului în căsuța de căutare (fie Google, fie oricare alt motor de căutare implicat) reprezintă anume cuvintele și frazele cheie, pe care mai apoi să le folosim în SEO Copywriting. În dependență de popularitatea lor, cuvintele cheie au un anumit număr de căutări.

Tipuri de texte utile în SEO copywriting

De asemenea, ele pot fi scurte sau lungi (la lungi se aplică căutările complexe) și pot avea un anumit grad de dificultate (în dependență de cât de mare este concurența pentru a te clasa bine pentru un anumit cuvânt cheie).

Care e diferența SEO Copywriting-ului față de Copywriting-ul clasic?

TOATE textele create prin prisma SEO conțin cuvinte cheie și sunt destinate spațiului online. Scopul lor este de a fi prezentate de motoarele de căutare printre primele rezultate la solicitările utilizatorilor, răspunzând maximal întrebării/necesității lor. Scopul acestor texte este în continuare de a prezenta produsul ori serviciul în lumină pozitivă, inspirând persoana de dincolo de monitor să îl procure. Totuși, sunt importante și cerințele optimizării digitale – respectarea unor reguli pentru a te clasa bine în rezultatele motoarelor de căutare. Este vorba de un amalgam interesant, format din creativitate și cerințe tehnice.

Dacă un copywriter se poate ciocni de cele mai diverse solicitări – de la scrierea unor comunicate de presă la elaborarea textului de pe etichetele sticlelor de vin – toate pentru consumatorul final, un SEO copywriter va avea mereu în minte două poluri de interes – consumatorul și motoarele de căutare.

SEO copywriting - Tipuri de texte utile pentru website

Putem clasifica textele SEO în două grupuri mari:

  • On Page – include textele de pe site-ul propriu zis, textele de blog, descrierile de categorii și produse, dar și unele elemente mai tehnice (de exemplu meta titluri și descrieri).
  • Off Page – include comunicatele de presă, articole informative (preferabil pe site-uri din nișă sau din domenii conexe), anunțuri, descrierile încadrate în diferite directorii online.

Deși obiectivul final este același, modul în care sunt concepute textele pentru SEO on-page și off-page diferă.

Cum arată textele bune pentru SEO on-page?

SEO on-page se concentrează pe conținutul propriu-zis al site-ului, în timp ce SEO off-page se concentrează pe modul în care este primit acel conținut (vizibilitatea, modul în care este perceput brandul online). Pentru textele site-ului (paginile de bază, textele de blog) contează enorm expertiza omului ce scrie. Textele trebuie să fie detaliate, scrise pentru cei interesați de domeniu, din perspectiva unui cunoscător. Sunt apreciate textele exhaustive, care răspund exact și desfășurat la potențialele întrebări ale vizitatorilor. Sunt binevenite textele medii și lungi. Important de menționat aici e și faptul că textele tehnice (tag-urile SEO) nu pot fi concepute de expertul SEO, deoarece cel puțin meta descrierile au scopul de a atrage vizitatorii pe site și trebuie să fie orientate spre om (în timp ce titlurile, alte meta tag-uri importante, trebuie să conțină cuvinte cheie bine alese, pentru a fi semnal pozitiv pentru motoare).

SEO copywriting 2023 - Tipuri de texte utile pentru website

Reguli On Page pentru meta tag-uri, text ALT:

Meta elementele sunt etichete utilizate în mediul online pentru a furniza meta date structurate despre o pagină web. Acestea fac parte din secțiunea principală a unei pagini web:

  • Titlurile trebuie să aibă 60-70 caractere și, obligatoriu, să includă un cuvânt cheie reprezentativ pentru pagina respectivă (se pot include mai multe cuvinte cheie, dar minim unul este obligatoriu). Sunt citite de motoarele de căutare.
  • Meta descrierile trebuie să aibă 155-160 caractere și să fie formulate în așa fel, încât să convingă potențialul vizitator să aleagă anume acea pagină din rezultatul oferit de motoarele de căutare. Sunt binevenite cuvintele – cheie, dar mai mult contează chemarea la acțiune și valoarea promisă. Sunt citite de utilizatori.
  • ALT text – textul alternativ care urmează să fie randat atunci când elementul media căruia este aplicat nu poate fi redat. Este utilizat pentru imagini, trebuie să conțină cuvinte cheie, dar și să reprezinte imaginea la care este atribuit.

Reguli On-Page pentru textele paginilor principale, textele de blog:

  • Lungimea unui text de pe o pagină a site-ului poate fi între 500 și 2000 de cuvinte. Textele de 500 de cuvinte sunt potrivite doar pentru descrieri de produse, dar se recomandă, totuși, texte medii (important este să fie sens, fără a bate apa în piuă, doar de dragul volumului).
  • Cuvintele cheie folosite pe o pagină a site-ului trebuie să facă parte dintr-o familie (să fie legate ca sens, eventual după intenție). Cuvintele cheie se pun cu bold sau italics.
  • Structura trebuie să fie ușor de parcurs, textul lizibil. Sunt binevenite Headings ce conțin cuvinte cheie, eventual long tail-uri, dacă există căutări exacte (un singur H1, mai departe H2, H3, după caz). Exemplu de long tail util ca H1 – „Ce este un motor de căutare și cum funcționează acesta?”
  • Majoritatea experților în optimizarea motoarelor de căutare cred că densitatea ideală a cuvintelor cheie este de aproximativ 1-2%. Unele surse spun că nu este o problemă utilizarea până la 6-7%. Cuvântul cheie țintă ar trebui să apară o dată sau de două ori (maxima 6-7) într-un număr de 100 de cuvinte. În acest ritm, cuvântul cheie apare de destule ori pentru a le arăta motoarelor de căutare despre ce este vorba în pagină fără umplutură de cuvinte cheie.
  • Sunt binevenite link-urile interne (ancora trebuie să fie un cuvânt cheie prestabilit). Aceste linkuri se pun pe cuvinte-cheie reprezentative pentru paginile cu care se face legătura (linkurile interne reprezintă sugestii pentru motoarele de căutare despre relațiile dintre pagini). Recomandări – nu se folosește repetat un link pe o pagină. Nu se folosesc cuvinte cheie diferite pentru diferite linkuri (este necesară evidența combinațiilor). Este binevenită utilizarea linkurilor interne pentru fiecare pagină nouă a site-ului).
SEO copywriting 2023 - Tipuri de texte utile pentru site

Sfaturi pentru a concepe texte pentru SEO off-page bune

  • În conceperea textelor pentru SEO off-page contează enorm modul în care este prezentat produsul/serviciul. Vizibilitatea brandului și felul în care este percepută prezența online a clientului depinde de abilitățile copywriterului de a accentua avantajele, într-un mod interesant atât pentru publicul cald, cât și pentru cei care aud prima oară de el.
  • Textele trebuie să ofere atât informația despre produs, cât și instrucțiuni despre cum poate fi acesta găsit/achiziționat.
  • Textele informative trebuie să prezinte valoare pentru cititor, nu doar publicitate evidentă.
  • Sunt binevenite textele de lungime medie sau chiar concise (de exemplu, anunțurile sau textele pentru directorii nu arată atractiv când conțin elemente lirice inutile).
SEO copywriting 2023 - Tipuri de texte pentru website

Cerințe generale pentru un SEO Copywriting veritabil:

  1. Textele trebuie să fie cât se poate de unice (să nu coincidă cu ce au scris alte site-uri.) La fel și în interiorul propriului site nu repetăm aceleași texte pe diferite pagini.
  2. Materialele selectate din alte surse se parafrazează intens, se schimbă structura (Google se pricepe de minune să înțeleagă copiile, chiar și în cazul substituirii cu sinonime). Evident, există cazuri în care informația nu poate fi cardinal diferită (descrieri tehnice ale unor aparate, de exemplu), dar oricum ne străduim să facem texte unice, chiar și cu informație similară sau prelucrată.
  3. Cuvintele-cheie se folosesc ca familii (5-6 cuvinte care se referă la același grup, de obicei unul principal, cu mai multe căutări, care ar fi bine să fie prezent și în titlu, și în primul alineat, și pe parcurs). Cuvântul de bază se folosește cât mai aproape de începutul textului și propoziției. Google înțelege sinonimele și cuvintele care se referă la același obiect/domeniu/fenomen și dă credit pentru folosirea lor împreună în același text.
  4. Aranjarea în pagină trebuie să fie ușor de scanat – util și pentru cititori, care nu citesc în profunzime, și pentru motoarele de căutare, care apreciază informația organizată. Preferabil sub forma listelor (sunt un mare plus).

Off Page – advertoriale, anunțuri, descrieri în directorii

  • Advertorial – lungime optimă 500/600 cuvinte. Textele trebuie să fie interesante, începând chiar de la titlu. Se folosesc curiozități, date statistice, noutăți, umor (în doze decente) – tot ce ar motiva omul să dea click, să citească până la capăt și să reacționeze (dacă dă click pe linkul spre client – ideal).
  • Limbajul depinde de client și platforma unde se publică textele, dar de obicei se scrie ca pentru oameni vag interesați de domeniu, nu specialiști.
  • Se plasează doar un link (preferabil în primul alineat sau cât mai aproape de începutul textului, pe un cuvânt important, la temă și pe care se doresc poziții bune).
  • Advertorialele informative trebuie să prezinte date reale, interesante despre toate aspectele pomenite, chiar dacă anume produsul clientului este prezentat în cea mai favorabilă lumină. Oamenii nu sunt interesați de publicitatea prea evidentă sau prea agresivă, deci textele informative trebuie să fie obiective și să prezinte reală valoare. Titlul advertorialelor este bine:
    • Să conțină un cuvânt-cheie important, cât mai aproape de început.
    • Să atingă un simț, să trezească o emoție, să fie la temă
    • Preferabil să aibă verb, de dorit la diateza activă.
    • Lungimea între 90-120 caractere.
    • Să prezinte cel puțin 20% din informația dorită de distribuit, dar și să stârnească o curiozitate.
    • Oamenii trebuie să vrea să dea click.
    • Sunt interesante titlurile cu cifre, paranteze.
Reguli Off Page pentru anunțuri, descrieri în directorii:
  • Anunț – lungimea optimă: 150 – 200 cuvinte. Trebuie să fie concise și la temă, subliniind avantajele. Sunt binevenite listele, structura bine definită. De asemenea, au doar un link. Conțin informații despre cum poate fi contactat clientul la final.
  • Descrierile în directorii – lungimea depinde de platformă. Conțin date concise, bine structurate. Similare anunțurilor. Au doar un link, maxim 2.

Pe ce punem accent în SEO Copywriting?

  • Textele optimizate pentru motoarele de căutare, scrise pentru site-ul web reprezintă cam jumătate din efort pe calea spre succesul online. Strategia de SEO off-page sau acțiunile pe care le întreprinde un SEO copywriter pentru a optimiza prezența în afara site-ului pot face o diferență uriașă în trafic, clasamente în motoarele de căutare și venituri.
  • Algoritmul Google nu folosește doar site-ul web pentru a clasa paginile; el folosește întreaga prezență web. Potrivit experților, backlink-urile singure reprezintă cca 16% din factorii de clasare în mediul online (sursa FirstPageSage).
  • Eforturile pentru succes trebuie dozate în așa mod, încât ambele direcții să fie acoperite.
SEO copywriting 2023 SEO texte pentru website

Concluzii despre SEO Copywriting:

  • SEO copywriting-ul e muncă de echipă deoarece combină creativitatea cu cerințele tehnice, adesea SEO copywriting-ul necesită o echipă.
  • Nu orice copywriter cunoaște cerințele SEO!
  • Fie expertul SEO creează sarcina tehnică exhaustivă, în baza unei liste de cuvinte cheie bine selectate și aprobate de client, fie de texte se ocupă o agenție din domeniul marketingului digital, unde fiecare își cunoaște rolul. Cineva selectează cuvintele cheie și le grupează în familii, cineva se ocupă de textele tehnice, cineva scrie textele on page sau off page (în baza datelor disponibile întregii echipe).
  • Nu este ușor, nu este greu, este muncă. Costă. Respectiv se plătește (pentru cei interesați de domeniu, dar și pentru cei care vor să angajeze pe cineva pentru SEO copywriting). Rezultatele merită efortul!

Distribuie articolul: