Astăzi vă prezentăm povestea unei femei puternice. Olesea Paladi a reușit să înfrunte greutățile vieții, să păstreze speranța în bunătatea oamenilor și să crească doi copii minunați. Îi plăcea să dăruiască zâmbete chiar dacă viața i-a dat pe tavă tragedie după tragedie. A fost alături de mama ei când aceasta suferea de cancer, a suferit pierderea celei mai dragi ființe. La scurt timp, după moartea mamei, a decedat și tatăl. Însă Olesea a știut să facă față tragediilor și a reușit să creeze proiectul Surprize la tine acasă.

Află povestea unei femei puternice, plină de curaj, care crede în visurile ei.

Mă numesc Olesea Paladi, sunt din or. Făleşti. Căsătorită, mămică a doi copii minunați: fetița Tatiana, poartă numele răposatei mele mămici, şi Ilieş. Foarte rar m-am gândit măcar că aş putea fi eu eroina unui reportaj, atâta timp cât scopul meu in viaţă a fost cu totul altul:

SĂ NU CEDEZ.SĂ AM PUTERE SĂ MĂ RIDIC. SĂ PASTREZ O EDUCAŢIE PRIMITĂ ŞI SĂ FAC DOI INGERI DE SUS MÂNDRI DE FATA LOR.

În 7 ani jumătate au plecat cei mai dragi 4 suflete

Acești îngeri, sunt părinții mei. Am fost născută într-o familie de oameni simpli și cu suflet bun. M-au educat și m-au alintat enorm, de parcă simțeau că prea devreme viața mă va lipsi de aceste alinturi, grijă si dragoste. La vârsta de 17 ani am aflat că mămica are cancer. E o durere ce nu o doresc nimănui. Au urmat spitale, lacrimi, încercări de a o slava, dar totul a fost zadarnic. S-a aflat de boala prea târziu. La 19 ani, cu 4 luni înainte de a face nunta, pe 10 martie, mămica mea moare. Eram distrusă. Am pierdut dorința de a trăi, de a visa. Alături mi-au fost tatăl și soțul, datorită lor am putut să merg mai departe. Prea devreme a lovit durerea. Prea copilă eram. Și nu aveam idee cum să trăiesc fără ea.

La jumătate de an moare bunelul. Apoi bunica. Și la diferența de 7 ani jumătate mă părăsește și tăticul. În 7 ani jumătate au plecat cei mai dragi 4 suflete. Nici nu reușeam să mă ridic de la pământ, că din nou ceva se întâmplă. Broboada neagră devenise un accesoriu important pentru mine, iar ritualurile înmormântărilor deja le învățasem la perfecție. Pomene cumpăram și cumpăr și în prezent mai des decât  cadouri. În zilele negre, foarte puțini oameni au fost lângă mine.

Rudele tatălui au dispărut si veneau doar la înmormântări ca după ultima înmormântare să dispară complet, de parcă nici nu îi ştiu. Din partea mamei este moşul cu mătuşa care sunt în prezent sprijin și alinare.

În timp ce mămica a căzut la pat, am avut și eu probleme de sănătate, am abandonat universitatea, fapt care i-a durut pe părinții mei enorm si nu mă puteam ierta pentru asta. Am jurat că voi reveni… dar, grijile, nevoile și mintea tânără m-au împiedicat să continui studiile, deja pierdusem interesul. Am hotărât totuși după 11 ani să revin la liceu, să fac 12 clase și să pot pleca la o facultate. Și seara vorbesc cu tăticul ca vreau sa mă înscriu, iar dimineața moare. Offf, nu am cuvinte. Dar nu m-am oprit…acum şi mai mult m-am simțit obligată față de ei să obțin diploma, să îmi curăț conștiința. A urmat un an liceul seral. Ziua lucram șefă de magazin și după amiază mergeam la ore, la  Chișinău. Am susținut bacalaureatul. Plângeau toate celulele din mine. Nu-mi venea să cred.

O nouă provocare: cea de a fi mamă

Vă povesteam mai sus că lucram în timp ce-mi făceam studiile. Voiam să ne întreținem deoarece a apărut fetița. Eram pusă din nou la încercare: de a învăța să fiu mamă. Nu știam nimic despre copiii și nu avea cine mă învăța. Primul pampers pe care l-am pus a fost pus pe dos, la maternitate moașa a râs de mine. Dar când a aflat ca nu are cine mă învăță, mi-a explicat totul.

Visul din copilărie a devenit realitate

Avusesem un vis de eram copilă, cel de a cânta, să conduc sărbători (așa le numeam eu în copilărie). Încercări au fost multe, dar nu-mi ieșea mereu. Neavând pe cineva care să mă învețe, să mă îndrume, băteam pasul pe loc. Dar nu m-am descurajat. Am crezut în visul meu. 3 luni am vizionat clipuri pe YouTube, analizând fiecare moderatoare, urmărind obiceiurile, făcând programul unui eveniment și pe 25 iulie, am avut prima nuntă. A fost un test pentru mine. Voiam să mă învăț să-mi controlez emoțiile și să văd dacă am curajul să vorbesc și să cânt în fața unei număr mare de oameni. Mi-a plăcut şi  încet am continuat pe drumul meu. Unii oameni mă crticau, reproșându-mi că nu sunt expertă în domeniu, că  nu am şcoala necesară. Nu i-am ascultat. Deja m-am înscris  la facultate. Eram moderatoare la nunți şi îmi făceam bani să achit contractul, ca să nu scot din bugetul familiei. Au urmat 4 ani grei, foarte grei. Eram la frecvență redusă, ceea ce îmi permitea să am un job oficial, să lucrez noaptea la ceremonii și să continui studiile. Eram șefă de grupă, am avut colegi minunați, ne-am ajutat și ne-am tras unul după altul.

Soțul a fost mereu alături de mine

Între timp am avut o pierdere de sarcină, de la stres, griji chiar în anul 1. Însă peste 2 ani  am născut un  băiețel. Sarcina nu m-a împiedicat să lucrez și să învăț. Am reușit, căci aveam un scop și lucram cu drag. Îmi plăcea mult ce fac. Soţul a fost unicul om din lumea asta care m-a ajutat, m-a susținut și m-a acceptat așa cum sunt, cu un suflet  rănit și plin de traume, plângăcioasă mereu și a înțeles ca mi-i greu.

Am absolvit universitatea și la primirea diplomei nici nu am venit acasă, dar m-am dus la cimitir și am pus diploma pe mormântul  părinților şi mă înecam plângând.Mi-am putut lua piatra de pe inimă.

MI-AM ÎNDEPLINIT PROMISIUNEA FAȚĂ DE PĂRINȚII MEI.

Surprize la tine acasă

După ce am născut băiețelul mi-am dorit să fac ceva, să mă alin cu ceva. Eu care mereu am avut mereu ocupații, concediul de maternitate mă dobora și mă răscoleau în adâncul sufletului  toate greutățile, amintirile și cădeam în depresie… Am început să privesc surprizele la domiciliu a diferitor echipe si când vedeam oameni că plâng de fericire mă întrebam:

CUM TE SIMŢI CÂND FACI OMUL SĂ PLÂNGĂ DE FERICIRE, CÂND EU PLÂNGEAM DE MULTE ORI DE DURERE?

Atunci tot mai mult îmi doream să fac la fel, dar nu știam  cum. Voiam să fiu așteptată, să mă cuprindă atâta lume, să îmi deschidă poarta. Îmi doream să ofer zâmbete și să-i fac pe oameni fericiți, Şi nu după multe ezitări, m-am pus pe treabă: am făcut o postare pe o rețea de socializare. Astfel,  o doamnă, tanti Stela, mi-a oferit posibilitatea. Ea m-a rugat  să fac o surpriză unui om drag.  Și așa s-a născut proiectul Surprize la tine acasă. Am făcut prima postare video, dar metionez ,că postarea și comanda au fost reale, nu teatru, nu înscenare. De 4 ani jumătate sunt Olesea Paladi de la Surprize la tine acasă, or.Fălesti. Astăzi nu-mi imaginez viața mea fără această activitate. Acum am multă lume  care mă susține, care mă admiră, care mă așteaptă, lume care au vrut să le fiu cumătră, am fost vizitată de lume bună, am devenit prieteni.  Dar desigur am avut parte și de critici din parte unora care sunt plini de invidie, răutate, care știu doar să arunce vorbe răutăcioase și tăioase. Dar eu, care am trecut prin atâtea, am făcut față.

Mă mândresc cu realizările mele

Mă mândresc acum de ceea ce sunt. Mă mândresc și lupt să rămân om. Lupt să promovez frumosul în lume, copiilor noștri, care vor să devină populari și eu cu mândrie le zic că e posibil. Dacă vrei, dacă lupţi, dacă crezi, dacă te rogi lui Dumnezeu și dacă nu cedezi obstacolelor, totul e posibil și visurile devin realitate. Și, daaaa….Mă mândresc că toate le-am obținut singură. Am muncit și am plâns enorm, am căzut și am cedat în nenumărate rânduri, ca după un timp să încerc iar si iar…

Trăim într-o lume în care nimeni nu vrea sa iți întindă o mână, sa te sfătuiască, să te ajute să devii cineva. Oamenii preferă să te îngroape, să te vorbească și îți pună piedeci, dar probabil asta ne face mai hotărați. Încă nu sunt în totalmente mulțumită de mine, căci am visuri, am scopuri, am spre ce tinde. Simt că golurile din viața mea le umple dragostea familiei mele și visurile pe care le am

Dar voi munci cât voi reuși. Voi merge înainte atât cât voi putea, fără să mă întrec cu cineva, fără să îmi doresc luna de pe cer. Sunt fericită  datorită familiei mele. Visele și realizările mele,  așa micuțe cum sunt, sunt grație efortului, muncii și susținerii din partea celor dragi. ŞI ANUME ACESTEA M-AU RIDICAT DE JOS. PRIN ELE MI-AM GĂSIT MENIREA.

LACRIMILE DE FERICIRE ALE OAMENILOR MĂ ÎNCÂNTĂ, ÎMI DAU CURAJ, MĂ ALINĂ.

Da, eu nu am părinți. Da, eu sunt orfană, dar eu primesc de la atâtea mame emoții, îmbrățișări și cuvinte calde, de la taţi o mână caldă și asta îmi dă puteri.

Pentru mine proiectul Surprize la tine acasă nu este doar sursa de existență, ele sunt parte din mine, din viaţa mea, din alinarea mea. Şi dacă a venit vremea ca alți oameni să afle despre mine, îmi doresc să mă vadă ca pe o femeie care își iubește familia și pe oamenii dragi, ca fiind un om foarte simplu, fără aerele prostești ale slavei şi fiind un exemplu pentru proprii copii, promovând frumosul, puterea, curajul și visurile.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: