Zece zile de Maraton, 13 Maratoniști activi și circa 90 de experiențe autentice despre cum putem preveni aruncarea mâncării în perioada sărbătorilor și în restul zilelor din an. În perioada 24 decembrie-2 ianuarie, Banca de Alimente a realizat prima ediție a unui maraton de prevenire a risipei de alimente de sărbători cu genericul #Zerofoodwaste.

Acțiunea a reunit 13 maratoniști activi, care timp de 10 zile au împărtășit experiențele personale de prevenire a risipei de alimente, dar și zeci de persoane care s-au alăturat pe parcurs demersului cu propriile exemple. Astfel, în cadrul acțiunii au fost generate cca 90 de practici #Zerofoodwaste, care pot fi aplicate acasă și pot avea impact semnificativ în salvarea alimentelor ce riscă să ajungă deșeuri.

„Această campanie ne-a oferit cu luare aminte o mare lecție: risipa de alimente poate fi parte din comportamentul responsabil al nostru și al apropiaților noștri, dar în mod special pentru cei care vor urma. O multitudine de soluții practice, lucruri la care anterior nu ne-am gândit au fost generate pe parcursul celor 10 zile și sunt un semn că Știm și Putem și este în măsura noastră să facem acest efort pe întreg parcursul anului.
Să nu mai aruncăm mâncarea nu din motivul că nu permitem, ci pentru că suntem responsabili față de resursele noastre, munca noastră, dar și efortul oamenilor care au grijă să avem mâncare pe masă, din respect pentru alți oameni, care din păcate nu au acces la alimente de strictă necesitate. Banca de Alimente va identifica în continuare situațiile în care cât mai multe produse alimentare au șanse să fie păstrate în circuitul uman, în detrimentul aruncării acestora” a declarat Oleg Paraschiv, Director Banca de Alimente.

Lista de cumpărături, meniul săptămânal, rețele creative pentru salvarea alimentelor cu risc de expirare sau alterare, împărțirea alimentelor cu prietenii sau oamenii nevoiași, comportamentele
#Zerofoodwaste la masa luată în oraș, congelarea, compostarea, porționarea, ordinea în cămară și frigider, implicarea copiilor în subiect sau hrănirea păsărilor și animalelor cu resturile de alimente au fost practicile împărtășite de-a lungul celor 10 zile de Maraton de către participanții voluntari. Banca de Alimente le mulțumește pentru solidarizare cu acest subiect voluntarilor implicați: Natalia Levițchi, Tatiana Bunescu, Veaceslav Ioniță, Steluța Andrei, Natalia Bzovaia, Natalia Munteanu, Vica Diavor, Doina Cerchină, Elena Donici, Mariana Percic, Victoria Ursu, Anna Ceban.

 

„Cea mai mare provocare în diminuarea risipei de alimente acasă, este lipsa culturii în acest sens. Sunt copilul anilor ’90, cu părinți care au trăit în perioada deficitului și bunei trecuți prin foamete. În așa condiții mâncarea a devenit simbol al belșugului și instrument cu care poți alinta și arăta dragostea. Am ales să mă implic în Maraton pentru a îmi dezvolta abilitatea de a consuma conștient pentru a evita risipă alimentară acasă” Natalia Bzovaia, maratonist, profesoară și mamă.

 


„Transformați lupta cu risipa de alimente într-o pasiune de viață. Este fascinant, mobilizator și îți aduce o senzație și plăcere deosebită. Desigur poți apela și la chestii de morală sau ecologie cum ar fi: nu ți-i rușine, lumea moare de foame, iar tu risipești, planeta nu mai reușește după noi, etc. Însă simțul vinovăției nu se compară cu sentimentul provocat de pasiunea de a nu risipi. E fascinant și molipsitor” a declarat Veaceslav Ioniță, maratonist, expert în economie.

Banca de Alimente este un mecanism inovativ axat pe recuperarea alimentelor din lanțul agro-alimentar și redistribuirea acestora către serviciile sociale care asistă oameni nevoiași.
Pe parcursul a doi ani de activitate, Banca a gestionat 278 de tone de alimente, echivalentul a 5 56 mii de porții de mâncare. Din martie 2022, Banca este membru al Federației Europene a Băncilor de Alimente. Recent, organizația a lansat primul Ghid de prevenire a risipei în familie, care va fi distribuit în școli și biblioteci școlare.