Am selectat, în cele ce urmează, câteva cărți interesante scrise de autori moldoveni. Or, putem susține și producătorul de carte autohon, la fel cum susținem consumul de produse și servicii moldovenești, nu?

1.Grădina de sticlă de Tatiana Țîbuleac – povestea unei orfane care a fost înfiată de o rusoaică singură și avară, Tamara Pavlovna. Care se pare că astfel și-a găsit forță de muncă: ieftină și rezistentă la toate. Protagonista ajunge să descopere și să ne relateze despre Chișinăul multicultural, dar și să-și construiască o altă soartă, printre ruși, ucraineni, evrei și români. Eroina ne poartă prin schimbări de regimuri, granițe, și sisteme politice în întregime. Romanul este ca o oglindă a societății moldovenești din perioada sovietică: cu bune și rele; moravuri și calități; cald și rece; dulce și amar.

Narațiunea curge ușor, are un umor foarte subtil și scoate la iveală tragedia unei întregi generații. Este vorba de tragedia noastră colectivă: de a nu ști cine ești, ce limbă vorbești și cum trebuie să te mai comporți în societate. Ești moldovean? Rus? Român?

2. Dependența de Constantin Cheianu – un bildungsroman social, politic și erotic. O carte despre mutilarea morală și psihologică a unui copil, care ajunge un adult umflat artificial în pene, însă de fapt, fără încredere în forțele proprii, iar asta nu are cum să nu aibă repecusiuni.

Dan Mătăsaru, protagonistul, este creionat în două ipostaza deopotrivă cruciale desfășurării narațiunii: ziaristul curajos, amenințat cu moartea de politicienii corupți care au confiscat Republica Moldova, aclamat ca un erou de popor; altul e un Mătăsaru extrem de fragil, care nu poate uita traumele copilăriei din Basarabia sovietică, marcată de tatăl bețiv și o mamă autoritară.

Ce fel de bărbat ajunge băiețelui agresat fizic și verbal? Acela care în familie nu vede decât violență, ceartă și nemulțumire? Cum își va găsi un loc în lume un asemenea copil? Un copil al Basarabiei sovietice, crescut în violență și critică are un unic scop subtil în viață: să trezească mândrie în ochii părinților veșnic nemulțumiți. Or, la finalul drumului, în culmea gloriei, protagonistul descoperă că e același ca la șase – șapte ani, ca un ceas rămas neîntors jumătate de veac, și caută o împăcare cu trecutul.

3. Woldemar de Oleg Serebrian – poposim în lumea unui copil de 7 ani. Și lucrurile ar fi simple, dacă copilul ar fi simplu. Dar Woldemar este altfel, diferit: „Nu știu cui anume i-am făcut promisiunea asta. În orice caz, anume în noaptea cu pricina mi-a venit ideea să scriu despre această geneză a diferenței. Cred că eram deja perfect conștient că originea ei e în ceea ce Vâgotski numea criza de la șapte ani. Toate drumurile în căutările mele anterioare mă duceau anume într-acolo, spre vârsta când mi s-a turnat și solidificat interiorul pentru totdeauna.”

Este povestea unui copil maturizat precoce, empatic și curios. Ne cufundăm din nou în  copilărie, într-una cu părinți stângaci, bunici iubitori și 3 generații care știu să-și lase amprenta de familie asupra destinului unui copil.

Avem în față un roman-portret de copil, creionat în stil hiperrealist. Cu o curiozitate șarmantă și o inteligență extrem de ascuțită, de altfel, care ne face să înțelegem că felul în care percepem noi, oamenii maturi, lumea este deșănțat, limitat și absolut rigid.

4. Femeia de la poarta închisorii de Ileana Rusu – descoperim un text mustos și colorat, un fir narativ complex și încâlcit despre ce-i poate face viața unei femei care știe să simtă. Romanul e condimentat cu metafore delicioase, iar cartea e scrisă în limbaj extrem de… ascuțit, pe alocuri vulgar și extrem de inteligent. Eclectică, murdară și multidisciplinară – așa aș caracteriza narațiunea. Este vorba de o lectură care te poartă, te face să simți, să fii acolo, la poarta închisorii. Cu o construcție ca de serial, care aduce cele 3 fire narative să se contopească abia spre finalul cărții, lectura te va ține cu sufletul la gură și-ți va aduce o doză „nesănătoasă” de suspans.

„Romanul cu mențiunea 16+ are mai multe mesaje, dar cel mai important e că iertarea cheamă noi păcate. Și da, o oarecare doză de prostie are fiecare în viața sa, așa cum a avut și Margo și care a costat-o prea mult. Apoi, la pușcărie se ascund, deloc paradoxal, cele mai iscusite minți de escroci. Știți câte femei le-au căzut în plasă? Nici eu, dar cred că foarte multe.” – spune Ileana despre cartea sa.

5. Vara în care mama a avut ochii verzi de Tatiana Țîbuleac – dură, intensă, emoționantă, vizuală și, tocmai din aceste motive, frumoasă – cea de-a doua carte scrisă de Tatiana Țîbuleac. Intrăm, așadar, în lumea unui tânăr labil psihic, depresiv și rebel, obligat să-și petreacă întreaga vară alături de o mamă neiubită și nepăsătoare (mai ales după moartea unei fiice luminoase, dar și dispariția unui soț absolut iresponsabil).

Pe parcursul lecturii însă datele problemei se schimbă. Ne „trezim” în fața unui bildungsroman emoționant despre asumarea maturității, trauma de familie, inerența morții, încercarea disperată de împlinire a unei vieți aproape eșuate.

Lectură plăcută!

Distribuie articolul: