INNA, Timmy Trumpet și Love Harder au lansat „Blow It Up” – piesa care dă startul petrecerii

INNA, queen of dance, a lansat o nouă piesă „Blow It Up” în colaborare cu Timmy Trumpet, unul dintre cei mai prolifici DJi din DJ Mag Top 100 și Love Harder, producător – DJ semnat la Ultra Music.

INNA x Timmy Trumpet x Love Harder – Blow It Up

”Blow it Up” a fost compus de Timothy Jude Smith, Laura White, Theresa Rex, Gustav Gallhager, William Simister, Johan Gustafson, Jeremy Bunawan, Bob Sandee și produs de Timmy Trumpet, Gustav Gallhager, William Simister, Johan Gustafson, Jeremy Bunawan, Bob Sandee.

INNA a cântat în premieră această piesă pe scena de la Tomorrowland, unde i s-a alăturat lui Timmy Trumpet în această vară în fața a peste 200 000 de oameni.

„Sunt entuziasmată de această colaborare, îl admir pe Timmy Trumpet de câțiva ani pentru cariera, energia și piesele sale cool. Este a doua noastră melodie împreună după „Summer’s Not Ready”, feat. Flo-Rida. La și mai multe piese de succes împreună!”, a spus INNA.

INNA, unul dintre cei mai de succes artiști din România, cu o carieră internațională impresionantă, a depășit un nou prag important: 10 miliarde de vizualizări și streamuri.

Acesta este, de asemenea, un record pentru un artist român și confirmarea unui repertoriu cu zeci de hituri cunoscute și apreciate în întreaga lume, cu colaborări cu artiști de relevanță români și internaționali precum J Balvin, Pitbull, Daddy Yankee, Flo-Rida, Yandel, Alok, Timmy Trumpet, Sofi Tukker și alții.

Tot anul acesta, INNA a marcat un nou succes: este artista cu cele mai multe videoclipuri pe YouTube (269) depășind 1 milion de vizualizări în lume, potrivit Kworb, dar și artista cu cele mai multe vizualizări pe YouTube din Europa (excluzând Regatul Unit).

DJ, producător și instrumentist live, Timmy Trumpet este, fără îndoială, unul dintre cei mai prolifici interpreți din DJ Mag Top 100. Artist premiat, cu muzica apreciată în toată lumea, Timmy și-a făcut drumul spre vârful industriei alături de artiști influenți. Lansarea sa revoluționară ”Freaks” a avut peste jumătate de miliard de streamuri, a obținut discul de platină de șase ori în Australia și a dominat topurile din zece țări, devenind cea mai vândută piesă din toate timpurile de la Ministery of Sound Australia.

Love Harder este un producător – DJ semnat cu Ultra Music. Primul său single a fost „Oblivion” cu Amber Van Day, urmat de ”Beat Of My Heart” cu Lost Frequencies. . Love Harder a continuat să co-scrie și să prezinte cu Lost Frequencies pe recentul său single „Beat Of My Heart”. El a mai colaborat și cu Meduza, Goodboys, CLiQ, Hugel și Embody.

Distribuie articolul: