În societatea noastră încă profund socialistă și încă obsedată de binele făcut aproapelui, iubirea de sine nu este încurajată și nu este văzută cu ochi buni. Cum adică tu te iubești pe tine? Cum adică să fii plin/ de sine? Păi da’ ce egoist/ă ești!

Haide să dezbatem un pic subiectul. Dacă nu vrei fi plin/ă de sine, de cine ar trebui să fii plin/ă? Venim și plecăm singuri de pe această lume. Da, cu siguranță ne iubim părinții, copiii, frații, prietenii. Însă noi avem un destin personal de înplinit, un sens și o misiune pe acestă lume. Și vom reuși în viață numai dacă vom reuși cu adevărat să ne conectăm la sinele nostru real. Dacă ne vom cunoaște la perfecție atuurile, dacă le vom îndrăgi și ne vom baza pe ele în orice situație care apare în viața noastră, dacă vom ști că suntem acolo pentru noi, ne vom îngriji de propria persoană și nu ne vom trăda pe noi în situații de ananghie.

Iubirea de sine înseamnă asumare. Eu știu cine sunt și știu cum să-mi creez cea mai minunată viața pe baza aptitudinilor, trăsăturilor și calităților mele!

Iubirea de sine înseamnă maturitate: emoțională, financiară, relațională. Și nu înseamnă perfecționism. Eu îmi asum responsabilitatea propriei vieți și fac tot posibilul ca să ating succesul.

Iubirea de sine înseamnă să nu te mai judeci, să nu te mai ataci tu pe tine, să nu te mai critici pentru ce nu ai făcut bine și să nu te mai crezi imcapabil/ă de a face, de a învăța ceva sau de a aduce binele în viața ta și în viețile apropiaților tăi.

Iubirea de sine înseamnă echilibru: orice dependență strică. Fie că e pozitivă, cum ar fi dependența de partenerul de viață, de copii sau rude, precum și viciile bine-cunoscute gen fumat, alcool etc. Așadar, un om care se iubește pe sine nu-și face rău prin comportamente duse la extremă și prin dependențe care îl/o țin legat/ă.

Iubește-te pe tine și lasă viața cea reală, ce plină și hrănitoare să curgă prin venele tale. Ia-ți propriul destin în mâini și nu te mai teme de tine, ci iubește-te!

Distribuie articolul: