Schimbările de ordin politic din fosta URSS au dus la faptul ca țările subjugate de Moscova să ceară cu tărie dreptul la independență, libertate și limbă maternă. Situația a fost diferită în funcție de țară.

Din discuții cu părinții, în Moldova Socialistă, sfârșitul anilor ’80 a presupus au adus un sentiment de renaștere națională: dorința oamenilor pentru libertate, limba română, revenirea la tradițiile românești. Oamenii își doreau ca vorbitul în limba rusă și impunerea culturii ruse să se termine…

Părinții mei au fost profesori de limbă și literatură română și istorie. Au susținut, dar și au participat la evenimentele de eliberare națională din anii ’89-91. Pentru această dorință de a fi liberi au suferit însă și consecințe pe măsură. Mie, de exemplu, mi s-a interzis accesul la grădiniță, pentru că părinții au fost împotriva sistemului. Deși țin minte că am mers la această instituție preșcolară pentru o perioadă, mama zicea că am fost acceptată cu greu, și asta pentru că ei, părinții, au insistat mult. Motivul invocat a fost unul simplu: ei sunt profesori la școală, îi învață pe copii din sat, predau istorie și limba moldovenească (cum i se zicea pe atunci limbii noastre).

În perioada aceea, până la împlinirea celor 6 ani, pentru că nu aveau cu cine mă lăsa acasă, țin minte că eram luată cu ei la școală. Mi se dădeau pixuri, creioane și hârtie ca să desenez.

Țin minte că părinții mei au mers în Chișinău pentru a cere independența țării noastre, dreptul de a vorbi liber și de a învăța în română. Eforturile au fost considerabile. Au stat flămânzi zile întregi. Au mers pe jos de la Strășeni la Chișinău, din cauză că autoritățile sovietice au împiedicat accesul cetățenilor la evenimentele de atunci din centrul capitalei. Îmi amintesc atât de viu că părinții nu erau acasă și eu, copil mic fiind, nu înțelegeam de ce ei nu sunt acasă. Deși mi se explica de ce merg în Chișinău, aveam în perioada aia 5-6 ani, o vârstă fragilă și, evident, că nu puteam înțelege valoarea evenimentelor istorice care se întâmplau în acel moment.

Am fost acuzată o dată că noi, copiii de profesori, am fost mereu „favorizați” în școală. Eu însă din cauza acestor „favoruri” la 15 ani am plecat din sat, la un liceu din capitală. Am încercat să fiu independentă și fără părinți – profesori la liceu. În această perioadă a vieții, mi-am dat interesul și am învățat multe lecții, dar de la viață…

Rolul profesorilor în ’89-91

Grație eforturilor multor oameni de genul acesta, noi, moldovenii, am avut ocazia și onoarea să învățăm în limba română, am avut manuale școlare în limba română, am simțit gustul libertății, chiar dacă, profesorii nu au trăit în puf și lux.

Cu siguranță nimeni nu s-a așteptat la dificultățile ce au urmat după obținerea Independenței Republicii Moldova. Dar să nu primești salariul cinci – șase luni sau mai mult, deja să am iertare, cred că pentru unii a fost e ordinul firescului. Profesorii nu sunt oameni și lor nu le trebuie bani pentru a crește copii, de a cumpăra haine, produse alimentare, nu-i așa?

Din moment ce nu primești salariu mai bine de șase luni, ești impus să găsești soluții ca să ai faci rost de bani pentru a cumpăra cele necesare în casă: detergenți, hrișcă, orez, pâine, caiete, pixuri etc. Iar dacă ai trei copii, ori mai mulți care fac studii universitare, lucrurile se complică mult.

Anume părinții noștri, ca profesori, au fost nevoiți să facă eforturi supra-omenești pentru a întreține familia. Da, ei au fost profesorii care au mers la piața raională ca să vândă semințe de floarea soarelui, miez de nucă, fructe și legume. Iar de banii câștigați cumpărau cele necesare pentru casă. Banii rămași erau folosiți cu mare economie pentru o săptămână. Dacă ajungeau, încă, pentru o săptămână…

Și iată așa viață săptămână de săptămână, lună de lună, an de an.

Nu exclud faptul că acești copii de profesori nu erau „favorizați” la școală cu note mai mari, ori, poate, mai „alintați”. Dar am văzut și copii de țărani destul de „alintați”, ei erau cei care își permiteau multe. Am văzut copii de țărani îmbrăcați după ultima modă, în timp ce copiii de profesori „favorizați”, aveau puține haine noi, și mergeau la școală numai în hainele fraților mai mari.

Distribuie articolul: