Președintele Maia Sandu spune că există suspiciuni că interdicția de import a produselor agricole moldovenești aplicată de partea rusă, ar avea justificare politică. Șeful statului menționează că în lista localităților cărora nu le este aplicată interdicția se află entități unde anterior au fost depistate probleme fitosanitare. Potrivit președintelui Republicii Moldova, în condițiile în care Rusia are argumente politice, Guvernul trebuie să caute intensiv piețe noi de desfacere.

Președintele Maia Sandu spune că interdicția Rusiei de import a produselor moldovenești trezește bănuieli că ar avea tentă politică. Șefa statului spune că produsele moldovenești au devenit competitive pe piețe mult mai pretențioase decât piața rusă, potrivit ipn.md.

„Noi suntem interesați ca produsele noastre să corespundă standardelor, mai ales că noi exportăm pe piețe mult mai riguroase, pentru că piața europeană este mai riguroasă decât cea din Rusia. Și dacă apare o problemă de ordin tehnic, vrem să avem certitudinea că este de ordin tehnic și noi o rezolvăm. Dar atunci când în lista localităților care nu mai pot exporta în Rusia nu apar localități unde au fost depistate probleme, atunci ne întrebăm dacă este o problemă economică sau politică”, a declarat Maia Sandu în cadrul unui interviu pentru NordNews.

Acum două zile, ministrul agriculturii, Vladimir Bolea, s-a întâlnit cu ambasadorul rus la Chișinău pentru a discuta interdicția temporară de import aplicată produselor moldovenești. În timpul discuțiilor, rușilor le-a fost propusă efectuarea vizitelor la depozite și colectarea de date pentru a evita orice suspiciuni cu privire la calitatea produselor.

„Ministerul Agriculturii, Guvernul trebuie să insiste pe căutarea noilor piețe. Sunt planuri în acest sens, sper să se miște foarte repede. Dacă Federația Rusă are argumente, noi vrem să le auzim, să vină să verifice aici, pe loc. Repet, dacă în listă nu sunt localitățile unde au fost depistate probleme fitosanitare, putem să tragem concluzia că nu este economică justificarea pentru această interdicție”, a mai declarat președinta Republicii Moldova.

În 11 august, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a recepționat o scrisoare din partea autorităților din Federația Rusă prin intermediul căreia autoritățile sunt anunțate că începând cu data de 15 august curent va fi interzis importul produselor vegetale din mai multe regiuni ale țării Republicii Moldova, cu excepția raioanelor din stânga Nistrului. Motivul acestei decizii ar fi neconformitatea stării fitosanitare a produselor vegetale autohtone și identificarea a cinci dăunători de carantină în loturile importate.

Distribuie articolul: