În municipiul Chișinău a fost înregistrat un deces din cauza malariei. Potrivit știri.md, acest caz fiind primul din ultimii 13 ani. Acest caz a fost anunțat de ex-premierul Ion Chicu, care prezintă și un document în acest sens semnat de directorul ANSP, Nicolae Jelamschi. Potrivit documentului, cazul a fost înregistrat la data de 18 iulie.

„În timp ce Maia Sandu nu se poate sătura de călătorii, iar prietena sa din Ceahlău se ține de <tăiat panglica> la sosirea ambulanțelor (față de care <nu mai are obiecții>), în Chișinău se moare de malarie. ANSP în fiecare an atenționează despre riscul major de reapariție a acestei boli mortale la noi în țară, fapt care ar trebui să responsabilizeze autoritățile. Credeți că măcar vreo instituție s-a interesat de istoricul călătoriilor refugiatului decedat, atunci când a intrat în țară?”, a menționat Chicu.

Conform sursei menționate șeful serviciului de comunicare cu mass-media, Elena Mudrîi, a spus că va reveni cu detalii referitor la acest caz.

Totodată, ex-premierul o acuză pe ministra Sănătății, Ala Nemerenco, de incompetență.

„Oamenii numesc gruparea analfabetă și coruptă PAS – “ciumă galbenă”. Nemerenco face totul, ca acest apelativ să corespundă realității…”, a mai comentat Ion Chicu.

Sursa: știri.md

 

Distribuie articolul: