S-a bucurat de compensații din partea Parlamentului de circa 249 de mii de lei, locuiește într-o casă ce valoarează peste 261 de mii de lei și circulă cu o „Skoda Octavia”, prețul căreia ajunge la 284 de mii de lei. Astfel, prețul mașinii cu care se deplasează este mai mare decât cel al imobilului unde domiciliază. Este vorba despre noul ministru al Agriculturii, fostul deputat al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Vladimir Bolea. 

Pentru anul 2021, în calitate de deputat, Vladimir Bolea a obținut un salariu lunar de circa 20 de mii de lei. Din partea Secretariatului Parlamentului a primit compensații în sumă de circa 249 de mii de lei, pentru tratament și transport. Șase mii de euro, noul ministru al Agriculturii i-a primit din partea soției, în urma achitării ratei de partajare a averii de divorț.

Fosta soție a acestuia a câștigat aproximativ 79 de mii de lei din partea unei firme de audit, „Concept SRL”. Aceeași companie i-a achitat 120 de mii de lei pentru închirierea unui automobil, potrivit agora.md.

De asemenea, fosta soție a lui circula cu o „Honda CRV” din 2007, pe care a procurat-o în 2014. Valoarea acesteia pe piață ajunge la 140 de mii de lei.

Bolea Vladimir locuiește într-o casă de locuit, pe care a dobândit-o în baza dreptului de folosință în anul 2017. Suprafața acesteia este de 194 de metri pătrați. Valoarea imobilului ajunge la peste 261 de mii de lei.

În garajul acestuia este parcată o mașină de model „Skoda Octavia”, fabricată în anul 2017. Noul ministru a procurat automobilul în anul 2021. Vehiculul este înregistrat peste Prut, în orașul Iași. Prețul mașinii este indicat în lei românești și ajunge la circa 72 de mii de roni sau circa 284 de mii de lei.

 

Distribuie articolul: