Se spune adesea că opusul pentru sentimentul de iubire nu este ura, ci indiferența. Atunci de ce unii dintre noi sunt aparent atât de volubili în capacitatea noastră de a trece de la dragoste la ură într-o clipă?

Da, se crede că antidotul la iubire este ura și mulți ajung să apeleze instant la asta atunci când vor să pună un lacăt pe inima lor și caută să nu le mai pese de persoana iubită. Dar de ce ? Cum ajungem să urâm o persoană pe care doar cu ceva timp înainte o adoram ? Cum ajungem să ștergem cu buretele toate faptele bune și amintirile frumoase ? Cum pot unii să jignească, să amenințe și așa mai departe ?

Pentru a înțelege de ce simțim ură, trebuie mai întâi (să încercăm)să înțelegem sentimentul de iubire.

Psihologii nici măcar nu sunt de acord că dragostea este cu adevărat o emoție. Unii susțin că este mai degrabă o formă de nebunie temporară, o nebunie dulce care ne permite să trecem cu vederea eșecurile persoanei dragi cel puțin suficient de mult pentru a procrea și, pentru câțiva norocoși, să rămânem cu adevărat, profund, nebunește atașați până când moartea ne va despărți, scrie voifibine.ro.

De ce urâm după despărțire?

Chiar dacă nu cu mult timp în urmă simțeam fiorii dragostei și ne vedeam îmbătrânind cu acea persoană, sentimentele neîmpărtășite ori dispariția unei persoane din viața de cuplu duc la un soi de refulare. Poate fi interpretată ca fiind ură. În realitate, este mai degrabă o frustrare de proporții majore. Nu avem cu toții înțelepciunea unui călugăr budist. Ne trebuie doar puțin control și luciditate.

Mai urâm și pentru că lucrurile nu au mers cum ne-am dorit.

Mai urâm și din orgoliu, deși nu are nimic de-a face cu dragostea. Nu ne-a ieșit planul și avem senzația falsă că este totul despre noi și avem toate motivele să detestăm o persoană.

Un aspect al îndrăgostirii ne poate ajuta de fapt să înțelegem cât de repede putem trece la ură. În 1974, cercetătorii au efectuat un experiment fascinant în care i-au cerut tinerilor să treacă un pod pentru a discuta cu o asistentă de cercetare atractivă de pe cealaltă parte. Un pod era stabil, celălalt slăbit. Bărbații care au traversat podul șubred (crescându-și astfel ritmul cardiac și respirația prin frică) au avut mult mai multe șanse să le ceară pe asistentului de cercetare o întâlnire după interviu.

Acest studiu a fost interpretat ca oferind dovezi pentru modelul emoțional Schachter și Singer – în cazul unei cauze incerte a răspunsului nostru fiziologic, căutăm o rațiune înainte de a „simți” emoția noastră subiectivă.

În acest caz, adrenalina bărbaților a fost într-adevăr cauzată de podul instabil. Dar ei și-au atribuit greșit răspunsul fiziologic asistentei de cercetare femei, crezând că sunt atrași de ea. Cu alte cuvinte, dragostea ar putea fi doar o eroare masivă de atribuire. De aici sfatul experților în întâlniri de a vă duce persoana de interes la o întâlnire „incitantă” – practic să o păcăliți să creadă că emoțiile pe care le simt sunt ca răspuns la toate calitățile tale palpitante, mai degrabă decât săritul cu coarda de pe o stâncă.

Deoarece fiziologia care stă la baza dragostei și a urii sunt foarte asemănătoare (frecvența cardiacă crescută, respirația și așa mai departe), o simplă schimbare perceptivă ar putea transforma obiectul dorinței cuiva într-un obiect de derizoriu. De aici înțelegerea noastră colectivă a acelei schimbări rapide care poate duce la „crime pasionale” sau „relații de dragoste-ura”.

Din punct de vedere neurologic, cercetătorii au descoperit un model unic de activitate pentru ură în creier, care este diferit de modelul iubirii. Această activitate implică părți ale cortexului cerebral care sunt responsabile de abilitățile de planificare și organizare.

În dragoste, părți mari ale cortexului cerebral sunt dezactivate; în ură, doar părțile mici sunt dezactivate. În dragoste, indivizii ar putea închide judecățile negative; în ură, indivizii ar putea să-și închidă capacitatea de a se auto-reflecta.

Distribuie articolul: