Președintele Consiliului de Administrație Moldovagaz spune că majorarea tarifului pentru consumatorii finali este unicul instrument legal prin care compania poate acoperi prețul mare de achiziție a gazului. Vadim Ceban spune că actualul tarif este creat în baza unui preț de achiziție de 620 de dolari, iar timp de două luni consecutive, prețul de achiziție a depășit suma de 900 de dolari. Șeful Moldovagaz spune că războiul din Ucraina a dat peste cap piața internațională a gazelor naturale, iar Republica Moldova trebuie să-și ajusteze tarifele noilor realități.

Moldovagaz a înaintat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică o cerere privind creșterea tarifului mediu pentru furnizarea gazelor naturale consumatorilor finali. Potrivit calculelor Moldovagaz, tariful la gazele naturale se propune a fi majorat de la 14,060 lei până 22,229 lei pentru o mie de metri cubi sau cu 58,1% mai mult, potrivit ipn.md. Noile tarife ar urma să intre în vigoare de la 1 iunie. Șeful Moldovagaz spune că tariful solicitat este generat de prețul mare de achiziție, calculat în baza formulei agreate cu Gazprom.

Este vorba despre o formulă pe care am agreat-o în octombrie anul trecut. Această formulă are două componente importante, cotațiile petrolului și cotațiile bursiere la gazele naturale. În perioada de iarnă, componenta petrolului este în jur de 70%, cea a gazului – 30%. În perioada de vară această formulă se schimbă în sens invers. De obicei, pe perioada de vară prețul la burse scade. Din păcate, în acest an, pe fundalul războiului din Ucraina, în depozitele subterane, acum în perioada de vară se fac injecții masive. Acești factori nu permit cotațiilor bursiere să scadă”, a spus Vadim Ceban în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la JurnalTV.

În prezent, consumatorii finali achită un tarif de 15,18 lei pentru un metru cub de gaz, cu TVA inclus. La un tarif de 22,22 lei, cât solicită Moldovagaz, tariful final, cu TVA inclus, va fi de 23,99 lei pentru un metru cub. Șeful Moldovagaz recunoaște că tariful este unul extrem de mare.

„Evident, noi înțelegem că tariful este mare pentru consumatori, ultimul cuvânt aparține ANRE. Avem o creștere mare a prețului de achiziție, iar în actualul tarif, prețul de achiziție este de 620 de dolari. Adică, de către consumator este achitat tariful generat din prețul de achiziție de 620 de dolari, iar în luna mai avem un preț de achiziție de 920 de dolari. Diferența aceasta trebuie să fie acoperită. Noi nu avem finanțare nici din partea acționarilor, nici din partea bugetului, nu ne creditează instituțiile financiare. Unicul instrument legal este ajustarea tarifelor”, a mai spus Vadim Ceban.

Recent, vicepremierul Andrei Spînu a anunțat că dacă ANRE va decide majorarea tarifului la gazele naturale, Guvernul va oferi sprijin familiilor cu venituri modeste.

În prezent, Executivul elaborează un mecanism de oferire a compensațiilor, prin stabilirea gradului de „sărăcie energetică”. Potrivit vicepremierului Spînu, în baza acestui criteriu va fi decisă valoarea compensațiilor oferite de stat.

Distribuie articolul: