Peste 260 de luptători ucraineni, dintre care 53 grav răniți, au fost evacuați luni din uzina asediată Azovstal, ultimul bastion al rezistenţei ucrainene în orașul Mariupol, a anunțat ministrul ucrainean adjunct al Apărării, Hanna Maliar.

Într-o declarație video difuzată luni noapte, Hanna Maliar a precizat că, împreună, Ministerul Apărării, Forțele Armate ale Ucrainei, Garda Națională și Serviciul de Grăniceri au lansat o operațiune de salvare a apărătorilor orașului Mariupol blocați în complexul metalurgic Azovstal.

Potrivit ei, luni, 16 mai, „53 de răniţi grav au fost evacuaţi din Azovstal spre Novoazovsk pentru asistenţă medicală, iar alţi 211 au fost transportaţi la Olenivka printr-un coridor umanitar”, ambele localităţi aflându-se în teritoriu controlat de forţele ruse şi pro-ruse, potrivit hotnews.ro.

Hanna Maliar precizează că urmează să aibă loc apoi „un schimb” de prizonieri.

„O procedură de schimb va avea loc pentru a-i aduce acasă”, a spus ea.

Maliar menționează clar că unii dintre luptători au rămas în Azovstal. „Cât despre apărătorii care au rămas încă pe teritoriul complexului Azovstal, eforturi comune de salvare a lor sunt efectuate de instituțiile menționate anterior”.

Zelenski: „Sper să-i salvăm pe băieții noștri”

La scurt timp după declarația viceministrei Hanna Maliar, și preşedintele Vladimir Zelenski a vorbit despre situația de la Azovstal, în mesajul său către națiune difuzat în fiecare seară.

Cu ajutorul acțiunilor armatei ucrainene – forțele armate, serviciile de informații, echipa de negociere, Comitetul Internaţional al Crucii Roşii și Națiunile Unite, sper că vom putea salva viața băieților noștri. Printre ei sunt grav răniți”, a spus șeful statului ucrainean.

„Munca pentru a-i aduce acasă pe băieți continuă, iar această muncă necesită tact. Și timp”, a punctat el.

Vreau să subliniez: Ucraina are nevoie de eroii săi în viață. Ăsta e principiul nostru”, a afirmat Zelenski.

Uzina Azovstal a devenit un simbol al rezistenței ucrainene, cu sute de soldați continuând să lupte de acolo chiar și după ce restul orașului a căzut în mâinile forțelor rusești.

Amintim că Moscova a anunțat anterior luni că un armistiţiu a fost instituit la oțelăria Azovstal, în vederea evacuării ucrainenilor răniți. Autoritățile ucrainene nu oferiseră însă nicio informație în acest sens.

Potrivit Moscovei, armistiţiul a fost rezultatul negocierilor purtate chiar cu luptătorii ucraineni, fiind deschis „un coridor umanitar prin care soldații ucraineni răniți sunt transferați către unitățile medicale din Novoazovsk”. Novoazovsk se află la circa 40 de kilometri de Mariupol, în teritoriu controlat de forțele ruse și pro-ruse.

Distribuie articolul: