O voluntară din Republica Moldova, Valeria Dumitriu a vorbit pe o rețea de socializare despre greutățile pe care le întâmpină refugiații din Ucraina la vama Palanca. De asemenea, tânăra a venit și cu câteva recomandări pentru autorități. 

 „Ieri am petrecut 12 ore la vama Palanca. Am ajuns acasă noaptea, pe la 01.00, cu febră musculară și picioarele înghețate, dar cu o satisfacție nemaipomenită știind câtor sute de oameni le-am oferit prânzuri calde și încurajare. Sincer, am uitat când ultima dată am simțit acest „feeling. 

De când Moldova a început să primească refugiați, prietena mea, Doina se culcă și se trezește cu gândul „cine azi va fi la cortul cu mâncare” și „unde mai sunt locuri de cazare disponibile”. Dacă vedeți în mulțime o căciulă roz, mereu cu telefonul în mână și un zâmbet până la urechi – să știți că Doina caută o cameră caldă pentru vreo familie din Ucraina.

Ajunsă la vamă, mi-am simțit tot corpul cu „мурашки” de la ceea ce vedeam. Autobuzele veneau necontenit de la postul vamal și de barcau refugiații la zona amenajată de voluntari unde puteau obține informații, cartele, un prânz cald sau o pătură.

Explicație. La vamă există 3 zone pentru refugiați:

  1. Corturi ale Guvernului amplasate nemijlocit în apropierea postului de control de pașapoarte.
  2. Corturi cu voluntari din societatea civilă, amplasate la vreo 3 km de vamă. Refugiații sunt transportați aici cu autocare școlare direct din postul vamal. Aici primesc mâncare caldă, cartele mobile și pot porni spre alte destinații – Chișinău, Iași, București etc. Transportul spre aceste destinații se realizează gratuit cu autocare mari.
  3. Orășelul de corturi, instalat de Guvern la vreo 2 km de zona descrisă în pct. 2. Aici refugiații se pot opri pentru 72 de ore. La fel, primesc prânzuri, obiecte de igienă, loc de dormit.

Eu am fost în zona doi. În mare parte am oferit oamenilor un prânz cald. Meniul a fost destul de variat: cartofi copți, salată, sos din carne de pui, orez, tartine cu pate,

salam și castraveți, mămăligă cu tocăniță, plăcinte și sarmale. O parte din mâncare a fost gătită de dna Veronica de la Țânțăreni. Aseară pe la 23 i-am mai dus o cutie cu produse pentru alte câteva zeci de prânzuri care vor ajunge astăzi la refugiați. Doamna Veronica este o femeie simplă, locuiește într-o căsuță mică, fără BMW la poartă și mansardă la casă. Tot respectul și recunoștința pentru ea!

Oamenii veneau să ceară de mâncare și ne întrebau cât costă. Mâncau și plângeau. Iar alții, atât de speriați și vulnerabili, erau gata să rămână la vamă și să înghețe de frig.

Alți voluntari au pregătit zeci de litri de ceai cu ghimbir și lămâie și cafea. La desert au fost biscuiți, dulciuri, plăcinte cu bostan, fructe (mere, banane, struguri, mandarine). Nu au rămas flămânde nici animăluțele – mâncare uscată și umedă am avut pentru orice doritor. Ce-i drept, multe refuzau să mănânce din cauza stresului prin care trec.

Oamenii care merită un mulțumesc aparte sunt șoferii, și ei voluntari care transportau gratuit refugiații spre centrele cu locuri de cazare. Artyom este unul dintre șoferii care a transportat spre Manej o familie din 5 persoane, după ce am făcut apel public pe Facebook. Mulțumesc că nu ai rămas indiferent!

Ne-au fost alături și mai mulți polițiști de la frontieră. La ramificarea drumului de la vama Palanca, în frig și vânt au stat doi polițiști care direcționau fluxul de automobile. Foarte bravo și receptivi. Exemplu pentru angajații ANTA, instituție care ne-a confirmat ieri cât de birocratică poate fi. Și da, instituțiile de stat chiar au o mare problemă la capitolul comunicare.

Cum funcționează sistemul am văzut și în cazul ministrei Ana Revenco și șefului Poliției de Frontieră. Coincidență sau nu, dar odată cu sosirea lor la zona 2 și-au făcut apariția vreo 7 autobuze școlare goale, venite ca la paradă în fața refugiaților, și o dronă care survola cerul înnorat.

Nu știu dacă miniștrii citesc postările oamenilor simpli care stau câte 12 ore la dispoziția refugiaților, dar dacă acest text ajunge până la ei, atunci iată câteva recomandări:

  • la concerte în PMAN se găsesc ușor veceuri ecologice sau cel puțin niște cabine mai civilizate. La Palanca nu prea s-a gândit cineva la necesitățile fiziologice ale refugiaților. Lângă vamă este un zid de beton, care curând se va numi „zidul pișării”, cred că e clar de ce. Iar de igienă ai impresia că în Moldova n-au auzit. Noroc că un voluntar a mers și a dus niște șervețele umede din cele primite ca donații pentru refugiați la cele două veceuri improvizate pe teritoriu.
  • nu există nici un panou informativ pentru refugiați, nici un pliant cu informații de bază. Foarte mulți ne-au spus că nici la vamă nu le-au explicat mai nimic despre unde merg, ce posibilități de cazare sunt etc. Pe lângă faptul că vin speriați și disperați, faptul că nu dețin nici o informație îi face și mai vulnerabili. Cred că în 10 zile se putea de tipărit niște materiale informative.
  • mai puține autorizări și birocrație. Refugiații așteaptă cu orele în frig pentru ca cineva de la Guvern și ANTA, care stau la călduț, să dea un telefon la cei de pe loc și să spună “Da, autobuzul se poate porni”. Oare n-ar fi mai logic ca un singur polițist să verifice pe loc că toate locurile sunt ocupate și să permită ca autobuzele să plece spre centrele de refugiați?

E haos, sincer. Nu există o coordonare bună între toate grupurile de voluntari create. Din cauza asta se pierde timp, energie și resurse financiare pentru chestii care ar fi trebuit să meargă „ca pe unt”.

Sigur mai sunt lucruri de îmbunătățit, dar astea sunt cele mai evidente pe care le-am observat ieri. Știu că putem face mai bine.

Un mulțumesc enorm pentru toată lumea bună care s-a apropiat ieri de corturile noastre și au adus donații. Voluntarii merită un loc aparte sub soare, pentru rezistența și mărinimia de care dau dovadă. Iar toți cei care fac postări deștepte pe Facebook, live-uri pe Instagram și videouri pline de ură pe TikTok vă invit la orice post vamal de la granița cu Ucraina, măcar o zi, să vedeți adevărata față a lucrurilor.

Veniți și cunoașteți istoriile acestor oameni, care au lăsat toată viața în urmă și încep de la zero. Mă tem să mă gândesc care ar fi reacția mea dacă aș fi în locul lor.

Ieri am primit atâtea cuvinte de „mulțumesc”, am văzut atâta bunătate în oameni cum vezi numai în filmele americane cu „happy end”. Sperăm, la fel ca în filme, binele să învingă răul.

Sa fie pace între popoare”, scrie Valeria Dumitriu pe profilul ei de Facebook. 

Sursa Foto: Repida Mihail

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: