În aerul pe care îl respirăm apar și dispar periodic o mulțime de alergeni, care provoacă simptome acute în rândul oamenilor. Anumiți factori precum polenul declanșează un răspuns imunitar exagerat de puternic, care se manifestă sub forma unei serii de simptome neplăcute. 

Alergiile reprezintă aceste răspunsuri exacerbate ale sistemului imunitar în fața anumitor alergeni, pe care îi atacă pentru a te ține departe de un pericol perceput. Medicul pneumolog, Olimpia Gherman, susține că dacă ești alergic la un anumit tip de polen, nu înseamnă că polenul în sine este dăunător, dar sistemul tău imunitar încearcă să te protejeze.

„Alergiile sunt reacții exagerate ale organismului, ca urmare a intrării în contact cu anumite substanțe din mediul înconjurător.

Cei mai frecvenți alergeni sunt:

  • Polenul
  • Acarienii de praf și sporii mucegaiului
  • Proteinele din corpul animalelor
  • Latex
  • Proteinele din unele alimente.
  • Anumite metale”, a spus medicul.

Atunci când organismul intră în contact cu un anumit tip de alergen, sistemul imunitar începe producția de anticorpi de tip IgE, care eliberează substanțe precum histamina și cauzează inflamație.

„În ceea ce privește factorii de risc, există o probabilitate mai mare de declanșare a unei alergii în cazul celor care:

  • suferă de astm;
  • au în familie persoane care suferă de astm sau alergii;
  • au vârste fragede – copiii.

Însă atunci când vine vorba despre anafilaxie, tratamentul trebuie oferit imediat, deoarece viața este pusă în pericol. De obicei, acesta se bazează pe adrenalină, numită și epinefrină”, adaugă Olimpia.

csid.ro

În timp ce unii alergeni, precum alimentele și medicamentele, pot fi evitați cu ușurință, alergiile sezoniere au de a face, în principal, cu polenurile care apar în atmosferă în anumite luni ale anului. Acestea sunt acompaniate,  de alergiile la praf și la părul animalelor de companie din locuință.

„Persoanele care cunosc faptul ca sunt alergice la anumite substanțe vor purta în permanență stilouri preumplute cu adrenalină (auto-injectoare) și vor administra doza salvatoare la apariția oricărui simptom sever. În plus, asistența medicală de urgență trebuie solicitată atunci când se suspectează instalarea șocului anafilactic. Alergiile au manifestări neplăcute și pot afecta activitățile zilnice și dispoziția ta”, a spus Olimpia Gherman.

Distribuie articolul: