Comprimatele de la Pfizer pentru tratarea Covid-19 vor putea fi folosite în China: agenţia naţională chineză a medicamentelor a dat sâmbătă o aprobare „condiţionată”, într-o ţară în care vaccinurile străine aşteaptă încă să fie aprobate.

Acest tratament antiviral oral este comercializat sub denumirea de Paxlovid. A fost aprobat la sfârşitul lunii decembrie în Statele Unite şi, de atunci, în aproximativ 40 de ţări, inclusiv în Uniunea Europeană, scrie hotnews.ro

Acest tip de pastile ar putea marca un pas spre sfârşitul pandemiei, deoarece sunt uşor de administrat: pot fi luate acasă, cu un pahar cu apă.

hotnews.ro

Paxlovid este o combinaţie între o nouă moleculă, PF-07321332, şi ritonavir, un antiviral HIV, care se administrează sub formă de tablete separate. Conform unor studii, acest medicament reduce semnificativ internările în spital şi decesele la pacienţii cu risc de a dezvolta o formă severă a bolii şi ar trebui să rămână eficient împotriva variantei Omicron. Antiviralele acţionează prin diminuarea capacităţii de replicare a unui virus, încetinind astfel evoluţia bolii.

Administraţia naţională a produselor medicale din China a anunţat sâmbătă că a aprobat “condiţionat” medicamentul. La fel ca în alte ţări, pilula va fi rezervată pacienţilor care riscă să dezvolte o formă severă de Covid-19.

Gigantul farmaceutic american Pfizer va trebui să continue studiile asupra acestor comprimate şi să prezinte rezultatele autorităţii chineze de reglementare, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul acesteia din urmă.

Această autorizaţie intervine într-un moment în care China se confruntă, de câteva săptămâni, cu câteva focare mici de infecţie. Deşi foarte limitate, acestea mobilizează autorităţile sanitare, întrucât au fost depistate mai multe cazuri de variantă Omicron.

De la începutul epidemiei, China a urmărit o strategie de zero Covid-19, care constă în a face tot posibilul pentru a limita numărul de cazuri noi, în general la doar câteva zeci pe zi.

france24.com

Cu toate acestea, China nu a autorizat până în prezent niciun vaccin străin împotriva acestei boli. Singurele vaccinuri disponibile în ţară sunt cele ale unor producători locali. Cele mai utilizate sunt de departe cele ale laboratoarelor de stat Sinopharm şi ale laboratoarelor private Sinovac, care utilizează tehnica clasică a virusului inactivat.

Un total de 3,03 miliarde de doze au fost deja administrate în ţară, potrivit Ministerului chinez al Sănătăţii, care a raportat la sfârşitul lunii ianuarie o rată de vaccinare completă (două doze) de peste 90%.

Dar rămân îndoieli cu privire la eficacitatea acestor vaccinuri împotriva noilor variante. Sinovac a precizat că va dezvolta o doză specifică pentru Omicron.

Sursa: hotnews.ro

Distribuie articolul: