Fotofobia, sau cum i se mai spune, „sensibilitatea la lumină”, reprezintă intoleranța la lumină. Persoanele sensibile de obicei, sunt deranjate de lumina puternică, strălucitoare. Află din articol mai multe informații despre fotofobie. 

Deci, conform sfatulmedicului.ro, sursele de lumină precum soarele, lumina fluorescentă și lumina incandescentă pot crea disconfort, alături de nevoia de a clipi sau a închide ochii. Fotofobia nu este o afecțiune în sine, este un simptom al mai multor afecțiuni, o infecție sau o inflamație care irită ochiul. Sensibilitatea la lumină poate fi, de asemenea, un simptom al unor boli care nu afectează direct ochiul, cum ar fi infecțiile virale sau cefaleea severa, adică migrena. 

Persoanele cu o culoare a ochilor mai deschisă pot prezenta mai des o sensibilitate la lumina solară puternică, deoarece persoanele cu o culoare a ochilor mai închisă au mai mult pigment care le protejează împotriva luminii strălucitoare. 

Alte cauze comune ale fotofobiei includ abraziunea corneeana, uveita și afecțiuni ale sistemului nervos central cum ar fi meningita. Sensibilitatea la lumina este, de asemenea, asociată cu dezlipirea de retina, iritațiile produse de lentilele de contact, arsurile solare și  chirurgia refractivă.

Fotofobia însoțeșe deseori albinismul (absența pigmentului ocular), deficiența totală de culoare (persoane care văd doar tonuri de gri), botulismul, rabia intoxicația cu mercur și iritita.

Fotofobia, poate avea următoarele simptome: 

  • durerea oculară;
  • cefalee;
  • grețuri; 
  • rigiditatea cefei;
  • Tulburări de vedere;
  • leziune traumatică a ochiului 
  •  Înroșire;
  • prurit (mancarime);
  •  inflamație
  • amețeli;
  • amorțeală sau furnicături în altă parte a corpului;
  •  modificări de auz.

Tratamentul fotofobiei

Potrivit csid.ro, tratamentul se stabilește în funcție de cauza declanșatoare, neurologică sau oftalmologică. În  ceea ce privește partea oftalmologică, medicul va stabili medicația în funcție de tabloul clinic observat.

Se recomandă, de asemenea, purtarea unor lentile aeriene cu protecție anti-UV, lentile fotocromatice, care se închid și se deschid la culoare în funcție de variația intensității luminii și care oferă confort în cazul fotofobiei.

Tu te-ai confruntat vreodată cu fotofobia?

Distribuie articolul: