E frumoasă și plină de viață. Ea a pornit la drum cu o doză mare de motivație și entuziasm, nu au demoralizat-o părerile negative și neargumentate ale oamenilor din exterior, a preferat mereu să creadă că dacă ești bun la ceva, meritele îți vor fi răsplătite la un moment dat. Așa și a fost. Este vorba despre Lilia Ojovan. Femeia ce are o mulțime de planuri și muncește zi de zi pentru a obține tot ce-și dorește. 

Și-a dorit dintotdeauna să aibă jobul la care să meargă cu multă pasiune și entuziasm. Este o jurnalistă cunoscută în Republica Moldova. Studiile în jurnalism și le-a făcut la Timișoara din 2005 și până în 2009. Acolo a învățat să fie independentă, să relaționeze cu oamenii și să-și încerce puterile de una singură, fără ajutorul părinților: „Școala vieții e atunci când începi să te descurci singur, de aceea pentru mine facultatea a fost și o școală”.

 

Își dorea foarte mult să facă jurnalismul în Timișoara, dar nu erau disponibile locuri cu bursă, astfel că a acceptat contractul, sau mai exact părinții ei au insistat să meargă la contract. Ea era gata să renunțe, știa că e nevoie de mulți bani. A început să lucreze ca și chelneriță în primul an de facultate, astfel își făcea primii bani. Este mândră că și-a muncit banii în studenție. Pentru ea a fost un nou început, era un om mic, neștiutor, plin de speranță și cu multe idealuri. Lilu a devenit o femeie dependentă de emoții și de adrenalină.

Dialog cu Lilu:

De ce ai ales anume Universitatea de Vest din Timișoara? 

Am ales Universitatea de Vest, „Vestul” cum ziceam eu, pentru că acolo își făcea studiile, deja de un an, verișoara mea. E cea mai bună alegere. Timișoara a fost pentru mine ca „fata din sat – prima ieșire în Europa”. Oraș cu personalitate, cu istorie, cu oameni curajoși. 

Cum ți s-au părut anii de studenție din Timișoara?
Anii de studenție din Timișoara au fost foarte frumoși, și sunt mândră că am ales anume Timișoara, sunt mândră de diploma pe care o am, de studiile de acolo, pentru că am învățat foarte multe lucruri și nu mă refer doar la jurnalism, că puteam să fac o școală bună și aici în Republica Moldova, dar am învățat să fiu independentă, să știu cum să obțin lucrurile de una singură, să învăț bine limba română, să relaționez cu oamenii și de ce nu, să-mi încerc puterile de una singură fără ajutorul părinților. 

Cât de ușor ți-a fost să îți găsești un post de muncă?
Dacă ești curios și muncitor, dacă îți dorești cu adevărat, atunci găsești jobul care ți se potrivește, chiar fiind și în Republica Moldova. Eu cred că dacă aș fi rămas în România nu aș fi avut cariera pe care o am acum în acasă, pentru că, aici, în țară, am avut norocul să demonstrez ce pot eu prin capacități mentale și emoționale, nu doar prin capacitățile mele fizice. Eu cred că în Moldova, și nu doar aici, dacă ești bun, poți să te angajezi ușor în mult mai multe domenii.

Ce te-a influențat să alegi o carieră de jurnalism? 
Încă din școală știam că voi face fie jurnalism, fie actorie. În ultimul an de liceu făcusem deja alegerea, voiam să fiu jurnalistă, și apropo, mă vedeam în presa scrisă. 

De ce ai decis să te întorci în Republica Moldova?
Era vacanța de vară, mi-am luat diploma și planificam să mă întorc să fac masterul, dar exact în perioada vacanței era un casting la muz TV și am decis să merg doar să încerc, am încercat, am trecut, m-am angajat și uite așa am rămas în Republica Moldova.

Spune-mi ceva despre tine, ce multă lume nu știe încă.
Am lucrat chelneriță și barmaniță în primul an de facultate ca să-mi fac primii bani, pentru că eu doream foarte mult să fac jurnalismul în Timișoara și nu erau locuri cu bursă în acel an, am acceptat contractul, de fapt părinții mei au insistat, eu eram gata să renunț. Astfel, pentru ca să-i eliberez, oarecum, de cheltuielile zilnice, am decis să muncesc, după care am făcut și promoții, am făcut tot ce face un student și eu sunt foarte mândră că mi-am muncit cinstit banii în studenție.

Întorcându-te în Republica Moldova, la Chișinău nu a fost pentru tine un decalaj cultural mare?
Da, a fost. Prima jumătate de an chiar credeam că am depresie, eu niciodată nu am avut depresie, dar eram tristă pentru că trăind într-un oraș ca Timișoara, un oraș care a fost și este revoluționar prin orice, prin povestea care plutește în aer acolo și prin patriotismul cu care trăiesc timișorenii. Totul la ei e frumos. Astfel, venind aici, cu unii oameni triști, clădiri comuniste și oameni care nu zâmbesc pe stradă, a fost diferit. Când m-am întors, am trecut printr-o perioadă dificilă, dar mie îmi plăcea foarte mult ceea ce fac, iar atunci când ai o pasiune care te ține în viață, care îți dă șanse și puteri ca să treci peste tristețea celor din jur, și poate chiar să o schimbi cumva în zâmbete – le reușești pe toate. Asta mie mi-a dat putere și iată că am muncit mult și încerc să văd Chișinăul și țara noastră prin binele pe care îl are.

Îmi place să-mi trăiesc viața foarte intens, să ajung la sfârșit de săptămâna și să văd cât de multe am reușit să fac. E foarte scurt timpul pe care îl trăim pe pamânt și e păcat să-l pierdem cu lucruri inutile. 

Ceea ce îi place cel mai mult e să cunoască oameni noi și să iasă din zona ei de confort. Acesta a fost și motivul pentru care a decis să-și facă studiile cât mai departe de casă.

Cu multă muncă și pasiune, a ajuns să lucreze în televiziune, este mereu în fața ecranelor, căci ea acolo se regăsește. Acum Lilu este prezentatoare la emisiunea „100 de moldoveni au zis”, acest show e despre șansa oamenilor, e despre bani, inteligență, zâmbete, multe curiozități precum și moldoveni. În domeniul ei, a devenit una dintre cele mai bune profesioniste. A evoluat și a muncit. La televiziune, Lilu nu transmite doar informație, dar și emoții, de aceea în viață ea mereu trece prin experiențe noi. E carismatică, știe să-și gestioneze foarte bine emoțiile și știe să fie sinceră, pentru că așa cum spune chiar ea: „camera prinde toate emoțiile, aici nu poți fi falsă”. 

Lilu și-a descoperit pasiunea, astfel, primește plăcere de la ceea ce face, oamenii sunt satisfăcuți de la munca ei și din asta ies bani: este foarte simplu, trebuie doar să fii TU, spune ea.

Este o femeie foarte frumoasă, ochii mari și verzi, părul brunet și scurt. E înaltă și slabă, are un corp de invidiat, iar după cum arată nici nu poți să-i spui că e mamă a două fetițe. Îi place mult sportul, chiar și acum crede că peste ani ar putea fi și un antrenor de pilates. Câteva zile din săptămână le petrece acolo, restul timpului e concentrată pe familie și carieră. Are multe roluri: mamă, soție, fiică ce ajută părinții, carieristă, gospodină acasă, dar le reușește pe toate. Nu se mândrește de titlurile pe care le-a primit sau de diplome sale, dar, mai ales, de familia pe care o are. Prietenii spun despre Lilu că e femeia care zâmbește atunci când vrea să plângă, iar frica ei cea mai mare e să rămână în singurătate. 

Fiind o persoană sangvinică, mereu încearcă să facă multe și să le reușească pe toate: „Cea mai mare provocare a mea e să fiu o gospodină acasă, să fiu mamă, să citesc și să am timp și pentru mine și, plus la toate, să mă dedic sută la sută televiziunii”.

Lilu a inițiat și a susținut, de-a lungul carierei, numeroase proiecte caritabile. Este prima persoană din Republica Moldova care a deschis un magazin ECO. Încă un loc, pe care poate să-l numească „acasă” pentru că și aici depune multă muncă și dragoste. 

Dacă nu era în televiziune, ar fi fost în presa scrisă. Vrea să scrie o carte. O carte despre frumos, despre starea de bine, despre cum să fii tu, pentru că noi azi încercăm tot timpul să fim pentru altcineva: frumoși, deștepți sau buni, spune ea. Lilu Ojovan motivează oamenii și îi învăța să se dăruie. „Ceea ce spui e ceea ce există în tine”. Nu e fericită de cifra urmăritorilor de pe Instagram, dar de calitatea oamenilor ce o urmăresc. A învățat regula că: „fericirea e atunci când îi faci pe alți oameni fericiți”. Vrea să primească dragoste, recunoștință, respect și pentru că are nevoie de toate acestea, le oferă.

„Bucurați-vă de viață pentru că poate fi atât de scurtă și petreceți timp în lumea reală, fugiți de virtual, pentru că acolo nimic nu poate fi atins, nimic nu poate fi îmbrățișat și sărutat”.

Lilu a început să-și scrie cartea: „Aleg să fac ceea ce îmi aduce plăcere. Mi-am pus un playlist cu muzică bună. Laptopul în brațe și… la scris. Demult trebuia să fac asta. Sau de fapt… acum trebuia să încep. Totul se întâmplă la timpul și în locul potrivit. Încep a scrie cartea. Încă de acum patru ani, de când am încetat să mai scriu pe blog primeam mesaje de la oameni: „scrie o carte”. Răspundeam cu: mai târziu, să mai acumulez experiență și înțelepciune. Poate nici acum nu sunt tare coaptă, dar, încă o dată, mă conving că nu trebuie să amâni. Azi trebuie să le spunem părinților și copiilor că îi iubim. Să facem ce ne place – să pictăm, să citim, să dansăm, să dormim, să ne bucurăm că suntem împreună. Acasă”.

Distribuie articolul: