Faimoșii gemeni din Franța, Grichka și Igor Bogdanoff au murit de coronavirus la șase zile distanță, la spitalul Georges Pompidou din Paris. Primul a decedat Grichka, pe 29 decembrie, iar pe 3 ianuarie s-a stins și Igor.

Cei doi bărbați au fost descendenți ai unei familii aristocratice, părinții lor fiind pictorul rus Yuri Mikhailovici Ostasenko-Bogdanov și contesa austriacă Maria Maya Kolowrat-Krakowská, ai căror strămoși datează din secolul al XIII-lea în regiunea Boema.

Gemenii au devenit cunoscuți în anii 1980 când au lansat prima emisiune TV – „Temps X”, cu tematica science fiction cu teorii științifice consacrate, devenind un duo de oameni de știință extrem de populari. Deși munca lor a captat atenția în special a tinerilor, aceștia au fost intens criticați în rândurile instituțiilor academice, deși Igor avea o diplomă în semiologie și un doctorat în fizică teoretică, iar Grichka avea o diplomă în științe politice și un doctorat în matematică, Centrul Național de Cercetare Științifică (CNRS), cel mai important organism francez pe probleme științifice, s-a considerat că scrierile lor erau pline de contradicții, prostii, neînțelegeri și confuzii evidente, motiv pentru care nu erau considerate texte științifice riguroase, menționează publicația El Mundo.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Les Bogdanoff (@bogdanoff)

Grichka n-a fost niciodată căsătorit și nici nu avea copii, Igor a avut 6 copii de la trei soții.

Gemenii au atras atenția și prin modul în care arătau. Deși nu au recunoscut niciodată că aveau operații estetice, se pare că cei doi au făcut zel de intervenții, ajungând să aibă deformări faciale severe.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Les Bogdanoff (@bogdanoff)

Pe 28 decembrie 2021 a decedat Grichka, iar pe 3 ianuarie 2022 s-a stins și Igor. Rudele acestora nu au dorit să comenteze cu privire la cauza deceselor, dar avocatul lor, Edouard de Lamaze, a confirmat pentru publicația RTL că niciunul dintre gemeni nu era vaccinat și că ambii au fost răpuși de COVID-19.

„Înconjurat de dragostea familiei sale și a celor dragi, Grichka Bogdanoff s-a stins liniștit pentru a se alătura stelelor sale” și „În pace și dragoste, înconjurat de copiii și familia sa, Igor Bogdanoff a plecat la lumină luni, 3 ianuarie 2022”, au fost mesajele transmise de familie în comunicatele transmise prin intermediul agentului gemenilor după decesul acestora.

Grichka și Igor Bogdanoff aveau câte 72 de ani.