Fetele, femeile – iată cine conduce cu adevărat lumea. Suntem mame sau carieriste, diafane sau puternice, atât de diferite, dar toate ne căutăm fericirea cu orice preț. Istoria ne-a tot aruncat dintr-o extremă în alta, ne-a lipsit de drepturi sau ne-a oferit un matriarhat absolut, cert este că am reușit să devenim tari, să ne găsim o misiune, niște valori și să luptăm pentru ele. Fiind mama unei fetițe care crește și descoperă lumea, am decis să îmi pregătesc o bibliotecă pe cinste, din care mica mea exploratoare să învețe exemple demne de femei minunate.

Prin urmare, nu puteam trece pe lângă volumul „20 de fete extraordinare care au schimbat lumea”, tradus de Adrian Ciubotaru, la editura Arc. Un volum minunat ilustrat, care urmărește într-o formă narativă simplă destinul unor femei care au atins culmile succesului, prin eforturi imense, în domenii precum arta, sportul, explorarea naturii, știință, literatură, dar și jurisprudența drepturilor omului.

Figurile marcante ale Wilmei Rudolph, Annei Pavlova, Maria Montessori sau Malala Yousafzai le așteaptă pe micile exploratoare, care vor absorbi cu mult interes fiecare istorie în parte. Concepute în manieră simplă, accesibilă, istoriile sunt însoțite de multe sfaturi, de concluzii pertinente și utile pentru cele mai diverse situații. Merg până la a afirma că este o carte din care fetele, dar și băieții, pot învăța totul despre lupta pentru drepturile omului, afirmarea propriului Eu, perseverență și hărnicie, efort și implicare. Fiecare destin este transpus într-un soi de fabulă modernă, pe care cititorul mare sau mic (zic eu, că e o carte bună și pentru părinți conștiincioși) să o poată pe de-a-ntregul înțelege. Explicite, pline de emoție, fascinante și, mai ales, demne de urmat – iată doar câteva dintre apelativele care ar descrie de minune experiențele tuturor femeilor și fetelor care au încăput în paginile acestei cărți. Ah da, nu aș putea să trec cu vederea și esteticul prezentului volum. Ilustrațiile explicite, care nu ciuntesc din înțelesul cărții, se împletesc perfect cu imaginea reală a eroinelor. Numai cât face splendida Frida Kahlo cu maimuțica sa favorită sau Valentina Tereșkova cu al său memorabil scafandru.

Cred că este o carte de neratat pentru biblioteca copilului tău, transformând serile de lecturi în mici ocazii de a-l educa interactiv, utilizând metoda modelului demn de urmat. Să nu uităm că cei mici sunt apți de a copia instinctiv exemplele bune, deci de ce nu le-am oferi o astfel de posibilitate.

În plus, se cuvine să menționez că această carte, această minunată culegere este o dovadă că și editurile naționale pot crea volume minunate pentru cei mici. Dincolo de încărcătura sa informativă, această enciclopedie veritabilă va încânta privirea cititorului, de fiecare dată.

Volum disponibil în rețeaua Librarius. Lecturi frumoase!

Distribuie articolul: