Joi, 23 septembrie crt, la ora 18.15, la Librăria din Centru (bd. Ștefan cel Mare, nr.126) din Chișinău, va avea loc lansarea volumului Cernăuți. Obiecte pierdute, de Mircea A.Diaconu, fotografii de Anetta Dabija, apărută la Editura Cartier, colecția Art, coordonată de Vitalie Coroban.

Evenimentul va fi moderat de Gheorghe Erizanu, directorul Editurii Cartier, iar alături de Mircea A.Diaconu vor participa Maria Șleahtițchi, Mircea V.Ciobanu, Tatiana Ciocoi. În cadrul acestuia va fi organizată o sesiune de autografe, iar prețul va fi promoțional în ziua lansării.

„Cernăuți. Obiecte pierdute e un mozaic pornit de la o idee isteață eminent. Anunțurile decupate (și aranjate astfel încât laitmotivul obiectelor pierdute să nu fie doar o cheie muzicală a compoziției, ci și un simbol al nostalgiei nescrise) sunt nu doar transparențe spre o lume pierdută, ci chiar un mod epifanic al acesteia. O lume pestriță și extrem de vie răsare de sub fresca de anunțuri, un Cernăuți bântuit de criminali, hoți, borfași și escroci (veniți de peste tot, unul dintre ei fiind originar chiar din Oradea Mare), dar și de sinucigași din amoruri nenorocite ori de domnișoare simpatice în căutare de conversație cu un domn sau, dimpotrivă, de domni dorind căsătorie bazată pe adevăr, dreptate, egalitate și sinceritate; mercuriale pentru piețe, hoteluri și birjari, norme pentru petrecerile și plaja de la Cârdul Gâștelor, meciuri, vizite regale, spectacole etc., etc. – totul într-un vârtej care se transformă  într-o vivace poezie obiectuală.” (Al.Cistelecan)

„Or, tocmai zilele și nopțile din Cernăuții interbelici fac obiectul acestei cărți – lumea aceea, cu edicte, restaurante, hoți, farmacii, Baia Sofia, autoturisme, crime, concerte, birje, Parcul Dominic, Gara Centrală, tramvaie și așa mai departe. La Belle Époque murise, dar ritmurile ei încă vibrau și nu, pe cât se crede, atât de vizibil agonic. Febrilitate europeană? Tumult hrănit de noile granițe și de schimbarea autorităților? Fervoare românească? Întrebări implicite care dau seamă mai mult despre ruina altor timpuri decât despre concretețea lor. Și cum nu locuiesc în Cernăuți, în acei Cernăuți – mă visez doar uneori pe strada Regina Maria sau mă bănuiesc în vreo carte poștală de-acum 100 de ani –, citind fragmente din „Glasul Bucovinei”, măcar am sentimentul că locuiesc în limbaj. Marile fracturi, pe care istoria nu poate decât să le inventarieze, deși le provoacă, ajung finalmente limbaj; sunt limbaj. (…)

Oricum, cu existența lor cotidiană mutată în limbaj, Cernăuții desenează o linie care trece prin Caragiale, Bacovia, A.E. Baconsky, Mircea Ivănescu etc. „Erau ziare, evenimente…”, ar spune din nou, pe urmele lui Bacovia, Șerban Foarță. Prin urmare, tocmai pentru că nu sunt o ficțiune, Cernăuții emană o energie care, în fervoarea ei, cosmopolită și națională deopotrivă, capătă forța jocului secund: act pur gratuit, deși tranzitiv, tocmai pentru că totul se petrece la nivelul limbajului. Farmecul este să vezi în spatele limbajului lumea, devenită iluzie. O prezență devenită absență. Sau mai degrabă viceversa.” (Mircea A.Diaconu)

MIRCEA A.DIACONU s-a născut pe 2 octombrie 1963 în Boroaia, Suceava. Este doctor în filologie al Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, (1998) cu teza Mișcarea Iconar și literatura română din Bucovina între cele două războaie mondiale, coordonator prof. univ. dr. doc. Constantin Ciopraga.

A fost redactor șef al revistei Bucovina Literară, decan al Facultății de Litere, iar în prezent este prorector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Studiile critice sunt de o diversitate alarmantă, se ocupă programatic de mișcarea poetică Iconar, mai puțin cunoscută, datorită localizării ei cam excentrice față de capitala culturală a României, Bucureștiul, dar și față de capitala culturală a Moldovei, Iașiul. Mircea A.Diaconu face adevărate dosare monografice celor cinci reprezentanți ai mișcării, Mircea Streinul, Iulian Vesper, Traian Chelariu, George Drumur și Teofil Lianu, în Studii bucovinene.

Dintre numeroasele volume publicate, menționăm Cui i-e frică de Emil Cioran?, I.L. Caragiale, Fatalitatea ironică, Fețele poeziei, Fragmente critice, Atelierele poeziei, Ion Creangă, Nonconformism și gratuitate, Firul Ariadnei – 10 cărți de proză (și nu numai), Biblioteca română de poezie postbelică. Experiențe și existențe poetice, Metacritice.

Cernăuți. Obiecte pierdute, de Mircea A.Diaconu. Fotografii de Anetta Dabija. (Cartier Art). Legată, 272 pag. Preț: 49 RON/ 199 MDL

Cartea poate fi cumpărată în toate librăriile bune din România și Republica Moldova.

De asemenea, poate fi comandată și în librăria on-line pe shop.cartier.md.

Rugăm să respectați condițiile impuse de starea de urgență în sănătate pentru a putea intra în librărie (certificat vaccinare, test, dovadă anticorpi). Masca este obligatorie. Aveți grijă de sănătatea Dvs și a celor dragi. În librărie avem aparat de ozonare.