Adriana Negru este o tânără de 19 ani care face voluntariat de când se ține minte. Este din raionul Orhei și tot acolo a început cochetarea ei cu… curcubeul – așa cum numește pasiunea pe care o ține strâns la piept. De curând a absolvit liceul, a susținut bacul și a decis să depună la o facultate, aici, acasă, doar că așteptările ei nu au corespuns cu realitatea, iar Adriana a rămas dezamăgită.

Tânăra a pus mereu accent pe educația non-formală în defavoarea celei formale, pentru că, pentru ea conta și contează să facă bine altora, decât să fie ea (mai) bine.

„Într-un final am absolvit liceul și am susținut examenele de BAC din prima (accentuez), pe mai mult de 5 (tot accentuez). Doar știi că putea fi și altfel. Totuși anii de liceu au fost interesanți, provocatori, intenși, cu absențe și prezențe la un loc”, spune Adriana.

Voluntara povestește că a ezitat și a făcut căi întoarse de multe ori până să-și ridice diploma de bac, ca ulterior să meargă să depună la o facultate. Știa că ceea la ce a muncit ea cu atâta patimă, diplomele și laudele pe care a reușit să le adune în atâta timp, puțin probabil vor fi un plus valoare și apreciate atunci când va depune pentru studii superioare: „M-am gândit și m-am pornit de multe ori spre capitală. Tot de atâtea ori m-am întors înapoi. Așa cum a zis mama și tata, am început-o de la o luni. Am aruncat într-o traistă eco ceva diplome de la concursuri, certificate cu titluri de „Voluntara anului în Orhei-2018, 2019, 2020”, „Ambasadoare Media pentru Obiective Globale”, Carnetul de voluntar, 12 fotografii 3 pe 4 și alte acte relevante pentru admitere”.

Adriana mereu a luptat pentru dezvoltarea personală, nu a lipsit de la niciun training de educație mediatică, drepturile omului, ecologie, democrație, pentru că intuia și mereu și-a dorit să facă o facultate acasă, fără să fie nevoită să plece peste hotare, însă: „Știi, Diana, sistemul nostru educațional vede elevi buni – elevi cu 9.60 și 10 pe linie. Și iată așa eu și alți colegi de breaslă, care au ales voluntariatul și participarea civică, au rămas dezamăgiți ori au plecat peste hotare, acolo unde probabil alegerile lor vor fi mai mult valorificate.”

În tot amalgamul de emoții pe care îl simte în ultima perioadă, tânăra spune că momentan s-a retras în sat, acasă la mama, acolo unde își pune gândurile și trăirile în ordine, acolo unde activitatea ei nu este descreditată. Așa că am rugat-o să-și amintească cel mai emoționant moment pe care l-a trăit de când face voluntariat.

„Hmm, știi, chiar nimeni nu cunoaște despre asta, vei fi primul om care va citi istorioara.

Era o zi obișnuită de școală. Nu mai țin minte de era iarna sau primăvara, pentru că era frig și un vânt puternic. Din același transport public am coborât eu și un bătrânel, care într-o mână avea o cârjă și în alta un geamantan vechi, din piele, cu ceva care-l trăgea la pământ. I-am înșfăcat geanta și i-am zis că-l duc eu până unde are nevoie. Era greu geamantanul, iar mai tâziu am aflat că în el stă o armă de vânătoare care tre să treacă o oarecare certificare, aprobare nu mai știu ce. Țineam pasul odată cu acest bătrânel, aș fi mers mai rapid ca să scap de greutate, dar nu aveam cum. Îl vedeam cum tot căuta cu ochii un scaun pe care să se așeze, să se mai odihnească, dar nu era niciunul și până la destinație… știam bine că nu va fi. Într-un final am ajuns. El mi-a mulțumit și m-a întrebat cât îmi datorează. I-am răspuns „Fiți sănătos”! Rapid a scos mâna lui din buzunar, a înșfăcat-o pe a mea (așa cum și eu la început geamantanul lui) și mi-a lăsat câteva bombonele. Eu am rămas fără cuvinte. Pentru mine nu mai conta că am întâziat la liceu, ori că mi-au înghețat mâinile ori că nu știu ce altceva.

Și iată așa, lucruri bune putem face în fiecare zi, fără să strigăm pe facebook despre ele. Și știi, Diana, cineva cândva mi-a spus „Adriana, tu ești ambițioasă, dar nu toată viața vei putea face voluntariat”. Da, odată ce am găsit oportunități de angajare am prioritizat, dar însăși fapte bune putem face oricând, oriunde. Și iată așa, Orice zi e o mică Viață!”.

 

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: