Fostul principe Nicolae al României a devenit tată pentru a doua oară. Soția sa, Alina Binder a născut o fetiță în ajunul sărbătorii ortodoxe Mihail și Gavriil. 

Vestea a fost dată chiar fericitul tătic prin intermediul unei postări publicate pe rețelele sociale în seara zilei de 8 noiembrie.

„Sunt foarte bucuros să vă anunț nașterea fiicei mele, Maria-Alexandra, pe 7 noiembrie la ora 20:05. Fericitul eveniment a avut loc la Spitalul Polizu din București. Soția mea, Alina-Maria, și fetița noastră sunt perfect sănătoase. Trăim un moment cu totul special în familia noastră și, în emoțiile acestor clipe, mulțumim cu recunoștință pentru sprijinul și entuziasmul deosebit al românilor. Gânduri de aleasă prețuire pentru dăruirea personalului medical în aceste vremuri dificile.

Așa să ne ajute Dumnezeu! NIHIL SINE DEO!”, este scris în declarația oficială.

 

„Regele Mihai, bunicul meu, ne ocrotește, iar eu sunt mândru că port mai departe numele lui. La mulți ani celor care poartă numele Sfinților Mihail și Gavriil!”, a scris fostul Principe Nicoale în dreptul fotografiei postate pe Instagram de Ziua Sfinților menționați.

 

Deși este primul copil născut în căsnicia cu Alina Binder, fetița nu este primul copil al acestuia. În primăvara lui 2019, acesta a anunțat că a realizat un test de paternitate din care reiese că este tatăl copilului Nicoleta Cîrjan. Nepotul Regelui Mihai a mai precizat că astfel și-a asumat responsabilitatea față de fetiță, cu toate că afirmase anterior că nu a avut o relație cu mama acesteia.

Sursa: Instagram