Actrița de comedie Amy Schumer a anunţat zilele trecute că a fost diagnosticată cu boala Lyme. Actriţa în vârstă de 39 de ani a făcut dezvăluirile prin intermediul rețelelor sociale.

Postarea dedicată acestui anunț o arată pe actriță, încă mic copil, aflandu-se la pescuit.

„Prima mea captură. S-a mai îmbolnăvit vara aceasta cineva de Lyme? Eu am luat-o și sunt pe doxiciclină. Este posibil să o am de ani de zile. Aveți sfaturi pentru mine? Pot lua câte un pahar sau două de vin? Știu că trebuie să mă țin departe de soare. De asemenea, iau acele ierburi care se numesc lyme-2. Lăsați-mi un comentariu sau un număr de telefon. Țin să menționez că mă simt bine și vreau mai repede să scap de ea”, a scris Amy.

Boala Lyme: semne şi simptome

Potrivit Centrului de Prevenţie şi Control al Bolilor (CDC), doza de doxiciclină, un antibiotiv foarte puternic, este un tratament pentru localuizarea bolii Lyme sau care se administrează atunci când este în stare incipientă. Adulţii trebuie să ia 100 de miligrame de două ori pe zi, timp de 10-21 de zile.

Boala lyme poate apărea în 30 de zile de la muşcătura de căpuşă, care poate transmite bacteria Borrelia burgdorferi la om. Principalele simptome includ febră, frisoane. dureri de cap, stări de oboseală, dureri musculare şi articulare şi noduli limfatici inflamaţi. În 70%-80% dintre cazuri, CDC raportează că pacienţii vor experimenta o erupţie cutanată care se poate extinde treptat. În cazurile severe, pacienţii se pot confrunta şi cu simptome precum palpitaţii, dureri articulare severe, ameţeală, inflamaţia creierului şi senzaţie de furnicături în mâini şi picioare. Medicii pot diagnostica boala Lyme în urma examinării pacienţilor şi a semnelor şi simptomelor specifice bolii sau chiar a altor factori de risc în cazul în care pacientul a intrat în contact cu o căpuşă.

Antibioticul pe care Amy Schumer este nevoită să îl urmeze te face să fii sensibil la expunere la soare. În plus, nu trebuie să consumi alcool.

Sursa: Click.ro