De la părinții ei Vasile și Eugenia a moștenit virtuți înalte de muncă și cumsecădenie, așa că după absolvirea Colegiului Pedagogic din Orhei, Ludmila Spînu s-a îndreptat la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”, la specialitatea limba și literatura rusă. Și-a dedicat însă ani buni (mai bine de 30 deja) ciclului primar, la unul dintre cele mai mari licee din mediul rural – Liceul Teoretic Măgdăcești, Criuleni. Deține gradul didactic unu, este laureată a Concursului Republican PEDAGOGUL ANULUI și perseverează continuu prin muncă bine făcută și atitudine. Un nou interviu pentru proiectul #ProfesoriCOOL, de astă dată cu Ludmila Spînu.

„Dintotdeauna am visat să devin învățătoare

În colorații ani ai copilăriei mele petrecute în Drăsliceni, raionul Criuleni, un sat pitoresc, leagăn a multor personalități cu nume notorii, cele mai frumoase doamne erau învăţătoarele. Ele erau icoane de stil: școlite, elegante, aveau cele mai moderne case, aveau cei mai cultivaţi copii. Fără îndoială, le absorbeam vorbirea, ținuta, faptele și am vrut să devin ca ele. Le port pe toate în inima mea. Mulțumesc  profesoarei mele de limbă rusă, dirigintei și mamei mele spirituale Valentina Primenciuc pentru model. Prin urmare, încă din clasa a treia mi-am propus să ajung profesoară şi sunt extrem de bucuroasă la al treizeci şi șaptelea an de activitate că sunt în acest domeniu, că fac ceea ce pot, ce îmi place şi promovez această profesie şi printre discipolii mei. Doamna Primenciuc a fost, este şi va fi pentru mine cel mai de suflet pedagog, fiindcă nu mi-a predat doar disciplina, ea mi-a predat o lecţie foarte importantă de viaţă.

 

„Ai toată viaţa un şcolar pe care niciodată nu trebuie să-l pierzi din ochi: tu însuţi” (Nicolae Iorga)

Afirmaţia marelui istoric român nu poate fi contestată nici azi – o viaţă învăţăm pentru a fi mai buni, omul care încetează să înveţe, rămâne cu trecutul. La început mi-a fost greu să accept postura de învățător, fiindcă eram o copilă de 19 ani ce avea multe de studiat, eram nesigură și planificam necontenit lecțiile pentru următoarea zi. Dar siguranța vine odată cu studierea aprofundată, formarea continuă, schimbul de experiență. Indiscutabil, am înfruntat o barieră psihologică de adaptare, dar partea bună e că la noul loc de activitate am avut oportunitatea de a-mi manifesta pe nou capacitățile pentru readucerea grafiei latine, a limbii române în Republica Moldova, pentru dezvoltarea şi promovarea identităţii româneşti. Trebuia să muncim mult mai mult pentru a educa spiritul de apartenenţă la un neam frumos.

 

De fapt, chiar și la 55 de ani pregătesc fiecare lecție minuțios, de parcă ar fi publică. Eu cred că fiecare lecție predată trebuie să fie un spectacol bine regizat, iar pedagogul un bun actor și regizor, cu o ținută impecabilă, dicție perfectă, vocabular vast.

 

Când dărui lumină trebuie să luminezi

Am toată viața în ochii și inimile copiilor. Viața mea toată se împarte în dragoste pentru apropiați, discipoli, lectură, animalele mele de companie și flori. Viața este bucurie, lumea înconjurătoare, ziua de azi, de mâine. Tot optimismul meu se diluează în sala de clasă, iar reacțiile și recunoștința discipolilor, ale căror priviri nu le voi uita niciodată mă motivează șă excelez în continuare. O să mă destăinui: sunt o mare norocoasă! Mi-am ales cert profesia, merg la lucru ca la sărbătoare, iar în inimă cântă primăvara. Pedagogie înseamnă vocație, dăruire și discernământ – iată tot secretul.

 

Mă bucur că discipolii mei salvează o pasăre rănită, adoptă o pisică abandonată de consăteni, hrănesc un câine alungat după poarta stăpânilor, ajută un neputincios. Societatea mai e bolnavă, iar tratamentul se face anevoios. Educ prin exemplul propriu, al părinților.

 Ei toți sunt iubițeii mei favoriți!

Am acum o clasă de 26 copilași drăgălași, inocenți și sufletiști, care sunt absolut diferiți. Dintotdeauna am luptat cu cumătrismul și favoritismul – e un fenomen care aduce stagnare în societatea noastră, ce face numai discrepanțe și invidie. Fiecare copil e diferit și solicită atenție sporită. Mă strădui să le dărui la fiecare câte o părticică din inima mea, să îi motivez în ceea ce fac, dar și în ceea ce sunt. Nu poate oricine face compoziții artistice, calcule sofisticate, dar e bun pictor, fotbalist, declamator și atunci neapărat este menționat. Toți merită afecțiune, respect, atitudine. Poate unii copii ocupă mai mult spațiu școlar, dar e un aspect ce ține de caracteristica individuală a fiecărui copil, temperament, dezvoltare… un aspect subiectiv. La moment favorita noastră comună este fetița cu nevoi speciale și când toți sar să tragă scaunul ei cu rotile radiez de fericire – obiectivul principal e atins.

Prin învățare reciprocă crește un profesionist

Atunci când mi-am procurat telefon inteligent copiii m-au ghidat cum să-l utilizez, mi-au deschis conturi și s-au bucurat de utilitatea lor, de faptul că au și ei ce să mă învețe. Eu sunt adepta tehnologizării și prima din liceu am procurat ecran digital unde copiii puteau viziona prezentări, filme, dezbateri, iar eu puteam lăsa creta pentru tastatură. Folosesc toate oportunitățile digitale la lecții,  în activitățile extracurriculare, fiind parte egală a triadei profesor-elev-părinte, sunt deschisă pentru noi provocări. Reușesc să împletesc lecțiile tradiționale cu experiența și inovațiile, astfel încât să devină atractive și pentru cei mai pretențioși elevi. Consider că un pedagog bun trebuie să fie conectat la realitatea copiilor pentru a fi interesant și eficient, de aceea sunt în continuă perfecționare. În ajun de pandemie am participat la concursul internațional „Micii Olimpici” și copiii s-au descurcat minunat.

Copiii sunt diferiți cu fiecare promoție

A apărut o nouă generaţie, care gândeşte altfel, care este informată, posedă o opinie proprie și nu ezită să o apere, cunosc operații digitale mai bine decât noi și uneori nu-i poți scoate în pauză la  aer liber. E tot mai greu să-i motivezi să citească cărți, tot mai mulți copii se educă în familii monoparentale din cauza migrației, dar, în același timp, ei sunt ghidați de părinți tineri și cointeresați de educație de calitate, se implică de rând cu copiii, nu cer calificative – ci cunoștințe. Nu mai sunt profa de la catedră, serioasă și conservatistă – mai degrabă sunt nonformală, interactivă, viabilă și familiară. Le sunt prietenă.

 

În pandemie am devenit și mai flexibilă. Nu m-am lamentat, or… nu am avut cui. Toți am fost într-o corabie unică, care, apropo, ne-a salvat viețile. Pe timp de război toate armele sunt bune. Acum sunt nerăbdătoare să-mi revăd copilașii, să le mângâi urechea cu voce blândă să le bucur ochișorii cu prezența mea reală, dar sub mască și vizieră. Azi ne protejăm – mâine ne îmbrățișăm!

În devenire, în ascensiune, în schimbare

Îmi place cum se face educație în UE, în State. Se pune accent nu pe studiere, ci pe educație, dezvoltare personală, relaționare socială, arte, istoria țării. Învață puțin, dar știu multe. Tind să implementez cât mai multe dintre strategiile europene în educația de zi cu zi. Mulțumesc discipolilor care m-au recomandat pentru proiectul „Profesori COOL”, sunteți dulci! E o motivație enormă, o sursă de inspirație, o mulțumire”, ne-a spus în final Ludmila Spînu, și a mai adăugat ceva.

Mulțumesc tuturor care au dat dovadă de răbdare și au citit tot articolul și o să închei cu un catren din creația iubitei mele poete Radmila Popovici:

Şi hrănesc vietatea supremă cu mine,
va rămâne celula primară şi VOI
să transmiteţi pământului ziua ce vine,
este prima din ciclul de până „apoi”.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: