Când e vorba despre relații, ne dorim să fie de durată, cu un partenr care oferă o abordare serioasă asupra lucrurilor. Uneori ai senzația că astfel de bărbați se întâlnesc foarte rar, dar află că nu! Reprezentanții masculini ai acestor zodii chiar iau dragostea în serios și sunt parteneri de cursă lungă.

Taur 

Când vine vorba de dragoste, există foarte multe șanse ca Taurul să ia totul foarte în serios încă de la prima întâlnire.

El cercetează foarte atent viața potențialei partenere și verifică cât mai mult informații despre ea. Deoarece îi este foarte greu să aibă încredere în oameni, el își face atent lecțiile și se va informa despre trecutul ei, dar mai ales de cât timp este singură și de ce s-a despărțit de foștii ei iubiți. Dacă găsește ceva ce nu îi convine, va pune capăt lucrurilor imediat.

Capricorn 

Capricornul face presiuni asupra lui insusi pentru a gasi persoana potrivita alaturi de care sa traiasca toata viata.

S-ar putea să nu recunoască în fața nimănui acest lucru, dar el are chiar și un termen limită pentru a-și găsi perechea. Acest lucru pune presiune pe toată lumea. Capricornul obișnuiește să muncească din greu, așa că nu este mare lucru pentru el să depună eforturi și pentru a-și găsi partenera ideală. Nu se implică ușor într-o relație cu cineva și, în timp ce va încerca să se distreze alături de persoana respectivă, va exista întotdeauna o seriozitate în tot ceea ce fac împreună.

Pești 

Nativul din zodia Pești adoră să fie îndrăgostit și are o inimă atât de mare încât se implică în relații mult prea devreme.

E pur și simplu orb atunci când iubește, ignoră orice semnal de alarmă și are un talent deosebit de a justifica situații total greșite sau neplăcute. El simte o nevoie disperată ca relația lui să devină una pe termen lung. Vrea să creadă că cea cu care se întâlnește e răspunsul la toate problemele lui.

Rac

Familia și dragostea reprezintă totul pentru nativul din zodia Rac. Așa că, o întâlnire nu este doar o întâlnire pentru el, este primul pas spre realizarea tuturor visurilor lui. Încă de la începutul relației, Racul își va imagina cum va fi viața lui cu acea persoană. Dar, dacă Racul i-ar spune acesteia ce gândește, cu siguranță s-ar speria. Se aruncă atât de repede într-o relație încât poate face întregul proces de două ori mai dificil. Racul trebuie să facă câțiva pași înapoi și să lase lucrurile să vină de la sine.

Leu 

Leul este foarte captivant, atractiv și nu suferă de lipsa admiratoarelor. Oricât de petrecăreț ar fi, Leul se simte vinovat când se întâlnește cu mai multe persoane simultan. El vrea să fie sigur că alege pe cine trebuie, așa că întâlnirea cu mai multe persoane este o tactică inteligentă. Problema e că Leul ia în serios toate întâlnirile pe care le are. Vrea doar să se distreze, dar, în adâncul sufletului, se întreabă dacă acea persoană este aleasa inimii lui.

Cert este că odată ce se hotărăște asupra uneia, Leul este cel mai bun bărbat din lume!

Fecioară 

Nativul din Fecioară are tendința de a supraanaliza totul, așa ca, e de înțeles că va fi critic și foarte atent la persoana cu care se întâlnește. El tinde să caute perfecțiunea și încercarea de a găsi partenera ideală nu este o sarcină ușoară. În timp ce are așteptări foarte mari de la potențiala lui parteneră, el are și anumite îndoieli despre sine și simte uneori că nu se ridică la nivelul așteptărilor ei.

Dragostea pentru el poate fi foarte stresantă, pentru că pune presiune atât pe el, cât și pe iubita lui.

Sursa: Eva.ro

Distribuie articolul: