Augustina Șiman își trăiește visul american deja de aproape un an. Scriitoarea este unul dintre diplomații ce ne reprezintă țara la ONU. Chiar dacă a trecut ceva timp de când se află în New York spune că încă se luptă cu dorul de cei dragi, dar și cu lumea nouă cu care încă nu s-a obișnuit. 

Augustina Șiman ne-a povestit cum sărbătoarea Paștele acasă și cum va fi în acest an din cauza pandemiei.

„Sunt în New York din iulie 2019 și sunt unul dintre diplomații care reprezintă cu mare mândrie țara noastră la ONU. Mi-am urmărit visul acesta timp de 4 ani, iar întregul proces de adaptare părea un detaliu nesemnificativ atâta timp cât aveam ocazia să îmi trăiesc zilnic ambiția devenită realitate. Totuși, peste câteva luni mi-am dat seama că diferența de 7 ore cu RM nu e atât de ușoară, că ritmul orașului este epuizant și că nu întotdeauna cea mai gustoasă mâncare o găsești la restaurant. Încă mă adaptez.”

„Din păcate, din cauza pandemiei COVID-19 anul aceasta nu o să am ocazia să descoper tradițiile de Paște ale comunităților de aici sau să le împrumut.”

Zic „comunităților” fiindcă New York e supranumit „orașul orașelor” sau „capitala lumii”, este absolut aparte de stilul de viață tipic american, un conglomerat de culturi, un amalgam din toate.

În acest an, mai ales din cauza la tot ce se întâmplă în lume, o să îmi amintesc cu mare drag de toate tradițiile pascale pe care le urmăream cu uriaș drag acasă: toate treburile casei și mâncarea se prepara până la apusul soarelui, pregăteam cu mama coșul cu pască, vin roșu, ouă roșii și sare (pe care ulterior o presărai întru binecuvântare în timpul anului în mâncare) și mergeam de cu seară la sfințit, iar dimineața o petreceam în curtea mănăstirii așteptând sfințirea. Cumva nu ne oboseam să ascultăm până-n zori de zi slujba, rugăciunile, cântările, era o experiență înălțătoare. Partea slujbei de Paște care mă înduioșa cel mai mult era cât de darnic oamenii împarțeau între ei bucata aceea mică de flacără a focului haric ca ulterior să înconjoare biserica într-un cerc luminos. Pe la 5 dimineața ajungeam acasă, îi trezeam pe toți și mâncam sfințit în sânul familiei, iar apoi, pe parcursul întregii zile vizitam rudele și sunam entuziasmați oamenii dragi ca să le urăm sărbători fericite.”

Cum faci față dorului de casă?

„Vorbind cu cei de acasă – mult și zilnic și gătind rețetele pe care le-am învățat de la mama atunci când diferența de 7 ore e prea lungă (familia și prietenii din Republica Moldva dorm deja), iar dorul e prea mare. A trebuit să ajung tocmai la New York ca să încep să fac plăcinte!”

Ce ai spune celor de acasă într-o #ScrisoaredePaști?

„Acum, la o distanță atât de mare, am prins un uriaș drag și îngrjorare pentu toți cei rămași acasă, mai ales în timpurile acestei pandemii alarmante. Îi rog mult pe toți moldovenii să rămână în locuințele lor de Paște și să-și depășească uriașa dragoste pentru tradiții cu raționamentul că se ajută reciproc dacă se roagă de acasă și sărbătoresc învierea în casele lor – fiindcă Dumnezeu ne aude de oriunde ne-am afla. Anume acum, mai mult ca niciodată, dragostea pentru aproapele nostru trebuie să fie mai mare decât dragostea noastră pentru noi înșine, iar aceasta se traduce în grijă, grija pentru sănătatea lui și familia sa.

Eu vreau să îmi îmbărțișez părinții, sora, rudele (mai ales cele mai în vârstă), prietenii sănătoși și cât mai curând, iar asta ar însemna că tu, cel care nu mă cunoști personal, dar ești copilul aceluiași pământ ca și mine, trebuie, în acest an, să-ți suni părinții, frații, rudele, prietenii ca să le zici „Hristos a înviat” în loc ca să-i cuprinzi la piept.”

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: