În 2019, tendințele în materie de modă devin din ce în ce mai armonioase cu mediul înconjurător. Conceptul de „concious consumption” – adică consumul conștient, ne îndeamnă să alegem piese vestimentare cât mai versatile, de o calitate înaltă, care să ne permită utilizarea acestora de-a lungul câtorva sezoane. Costumul colorat, din două piese (sacou cu fustă sau pantaloni), ar putea fi considerat unul din cele mai practice și rezistente piese în vogă.

Acesta poate fi adaptat diferitor dresscode-uri: de la casual la cocktail, mixat împreună sau purtat separat, doar sacoul sau pantalonii. Costumul este, mai mult ca sigur, o piesă de rezistentă a garderobei feminine.

În proiectul fotografic realizat împreună cu fotografă Sophyz (Sofia Golovinscaia), mua Galina Lacusta și hair stylista Nathalie Melnique, veți putea gusta din cele mai colorate și stilate costume de pe piața autohtonă. Mixate și stilizate diferit, look-urile de mai jos au fost adaptate diferitor stiluri vestimentare: de la office la clasic și vintage de stilista Rusanda Cebotari.

Muștar – culoarea brunetelor

„În acest sezon, galbenul muștar este una dintre cele mai stilate nuanțe. Această culoare s-ar potrivi în special brunetelor cu o culoare caldă a pielii. Am stilizat costumul în două feluri- cu sacoul deschis și un top de mătase bordo și o pereche de cercei masivi, geometrici, iar în cazul sacoului închis, am optat pentru un lănțișor auriu și am scos cerceii. În cazul unei culori atât de active, optam pentru un make-up natural și bucle lejere, pentru a nu încărca prea mult ținuta”, menționează stilista.

 

Costum: MANGO, încălțăminte și top: FLO, cercei: BRONETTE, lanț: MANGO

Auriul pentru petreceri

„Costumul cu pantaloni este o alegere perfectă și pentru petreceri. Corsetul de satin și pantofii vintage bej, combinați într-o ținută cu un costum azuriu și cerceii-accent aurii, creează un look senzual, potrivit pentru o ieșire de seară. Combinăm ținută cu un smokey eyes auriu și volum în păr, pentru un rezultat sofisticat”, spune Rusanda Cebotari.

 

Costum: SEKANA, pantofi: MANGO, corset: SOFI&CO, cercei: BRONETTE

Combinația perfectă la oficiu

„O pereche de pantaloni evazați cu talia înaltă, combinați cu o jachetă în carouri, ar fi o ținută perfectă pentru oficiu. Pantalonii și jachetă se pot purta cât împreună, atât și separat, în numeroase look-uri business. Bluză cu o alura a anilor ’70, este o alternativă stilată unei cămăși cu croială clasică. Pentru a menține imprimeul sacoului integrat și organic, alegem o pereche de pantofi roșii (culoare care o regăsim și pe jachetă). Pentru a menține mood-ul anilor 70, alegem să purtăm eyeliner și cărarea pe mijloc în părul lejer ondulat”, ne recomandă stilista.

 

Sacou: SISLEY, pantaloni: NICOLE STORM, bluză: SEKANA, cercei: BRONETTE, pantofi: FLO

Influențele retro, din nou în vogă

„Influența anilor ’90 o simțim afectând trendurile și sezonului actual: costumul cu sacou și fustă mini în carouri, ne duce cu gândul direct în filmele de tip ‘Mean Girls’. Adăugând costumului un crop top alb și o pereche de pantofi în culoarea trendy galben-muștar, obținem o ținută casual comodă, dar nu banală. Nuanțele costumului se potrivesc de minune fețelor cu părul deschis și tenul auriu. Un make-up proaspăt în nuanțe deschise, completează perfect această ținută cu alura retro”, menționează Rusanda.

 

Costum: SEKANA, top: SOFI&CO, pantofi: EUROSTYLE, lanț: MANGO

Alege rozul fără remușcări

„Culoarea roz este cu siguranță una dintre cele mai controversate culori în modă, însă trendul Barbie a fost regăsit în multe din colecțiile brandurilor influențe din acest sezon. Pentru o versiune mai pret-a-porter al acestei tendințe, alegem un costum roz pastelat, pe care îl accesorizam cu un cerc și pantofi albi în stil vintage. Pentru a nu crea un aspect copilăresc, evităm culorile active în makeup, optând pentru nuanțe nud semi-mâțe. Pentru un accent activ, dar elegant, alegem o pereche de cercei masivi aurii”, este recomandarea stilistei.

 

Costum: NICOLE STORM, cerc și pantofi: FLO, cercei BRONETTE

Accesoriile contează

„Un costum versatil, care poate fi purtat cât la oficiu, atât și la o ieșire în oraș, în dependența de felul cum este accesorizat. Purtat cu un cerc și o pereche de ochelari de imagine, ținută arată complet diferit de cazul în care e completată cu o pereche de cercei supradimensionați aurii. Pentru a menține vibe-ul vintage, alegem o aranjare cu valuri lejere și un make-up nude, care accentuează trăsăturile feței”, mai recomandă călduros stilista Rusanda Cebotari.

 

Costum: SEKANA, bluză: MASSIMO DUTTI; cerc, cercei și ochelari: FLO