Natalia Prodan este o tânără actriță a teatrului „Eugen Ionesco” care „umple” sufletul spectatorilor cu frumusețe. A ales să valorifice frumosul acasă, deși nu o singură dată putea să plece peste hotare la „salarii mai mari și condiții mai bune”. A absolvit specialitatea de actorie la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, și Colegiu de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” din municipiul Chişinău.

Astăzi o vedem în spectacole, trăind pe scenă prin personajul pe care îl reprezintă. Vedeți repertoriul teatrului „Eugene Ionesco” și regăsiți-o în distribuții. Bilete pe iTicket.md.

Am provocat-o pe Natalia să ne povestească despre soarta unei tinere actrițe în Republica Moldova, încercările, dar și succesele care o bucură.

Natalia, poate te-ai întrebat și tu, dar te mai întrebăm și noi: de ce ai ales această profesie?

Pentru că îmi este aproape de suflet, îmi place lumea artei. Am făcut și pictură de la vârsta de 10 ani, am absolvit Colegiul Republican de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”, într-un cuvânt am fost mereu înconjurată de artă. Am înaintat, de fapt și la alte facultăți, dar din prima am fost admisă la actorie. Vedem ce va urma.

Cum poți descrie viața unei actrițe din Republica Moldova?

Complicată (financiar) și poate nu doar, însă acesta ar fi cred că termenul cheie. Probabil experiența, dar și implicarea în diverse proiecte îți poate aduce mai multă stabilitate, însă ea vine cu timpul.

Ce întâmplări ciudate sau hazlii ți s-au întâmplat în timpul spectacolului?

Nu ar fi așa de amuzante dacă le-aș povesti (zâmbește), a fost amuzant doar pe o clipă, atunci când s-au întâmplat. Și poate sunt deosebite pentru noi, cei din domeniu, dar mai puțin pentru oamenii care se amuză doar pentru rolul nostru din scenă.

 

Ce personaj ți-a fost cel mai greu să joci? De ce?

Greu… hm… la fiecare personaj în timpul lucrului există o perioadă în care crezi că e dificil și nu o să-ți reușească, apoi depășești. Apoi cauți de fiecare dată, la fiecare reprezentare, să te uimească pe tine ca specialist, acel personaj… e o feerie întreagă.

Te regăsești în personajele jucate de tine?

Nu în toate, dar cred că o latură ascunsă se regăsește cum în fiecare. Și, da, te marchează, exact atât cât îi permiți tu ca și om.

 

Nu ți-a trecut niciodată prin gând să lași tot aici și să mergi peste hotare pentru a juca pe scenele din occident?

Nu mă visez pe scenele din occident, decât poate în turnee. Cred însă ferm că lucrul bun se face oriunde, chiar și acasă. Contează dăruirea și pasiunea cu care îl faci

Știm că actorul înainte de un spectacol trebuie să uite de propriile probleme și să „ia problemele personajului”. Ți sa întâmplat vreodată ca probleme personale să te încurce să joci rolul?

Nu, m-am străduit să mă detașez mereu. Îți atribui problema personajului, felul său de a gândi, iar uneori asta poate să îți ofere și o lecție de viață. Bineînțeles, dacă pătrunzi în esența a ceea ce faci.

Care a fost cel mai frumos moment care la sigur nu îl vei uita, din cariera ta de actrița?

Fiecare montare are momente frumoase, amintiri și de fiecare dată îmi amintesc cu plăcere de lucrul în comun cu colegii mei. Cel mai frumos e atunci când faci parte dintr-o echipă și te poți baza pe colegii tăi, și la bine, dar și când, spre exemplu, ai uitat replica.

 Ai fost nevoită vreodată să te dezgolești în fața publicului?

Deocamdată nu. Nu m-am gândit dacă aș face-o.

Ai renunțat vreodată să faci ceva pe scenă?

Până când nu am renunțat la nimic. Vedem cum se vor aranja lucrurile pe viitor.

Vedeți repertoriul teatrului „Eugene Ionesco” și regăsiți-o în distribuții. Bilete pe iTicket.md.

 

Autor: Mihaela Nemichin, stagiară