Are o fiică biologică care a ajuns la vârsta adolescenței, iar acum câțiva ani a decis să reia calea maternității și să ofere alinare copiilor orfani. În ziua în care a devenit asistent parental profesionist, Nadejda Muntean și-a văzut viața cu alți ochi. Femeia spune că profesia de părinte este pe cât de responsabilă, pe atât de deosebită.

Înainte de a deschide ușile sufletului pentru niște copii străini, Nadejda  și-a provocat fiica la o discuție sinceră:„Când am intrat în serviciul acesta, în primul rând am vorbit cu ea. Ne-am sfătuit. Ea a fost de acord, doar atât a spus: hai să luăm un băiețel. I-am răspuns: o să luăm și un băiețel”.

Destinul avea însă, alte planuri. Așa se face că familia lor s-a mărit cu un băiețel, dar și cu o fetiță. Ambii au fost părăsiți de mama lor biologică.

„Prima vizită la instituție când i-am văzut, am venit acasă și ziceam: ce-s de frumușei, ce-s de bunișori. Imediat i-am pus la inimă. Cât de greu sau ușor nu ar fi, copilul e copil”, spune femeia.

Recunoaște că drumul spre inima unui pui de om nu e întotdeauna presărat doar cu lapte și miere:

„Copilul biologic îl crește din prima clipă, îi vezi din start caracterul și toate detaliile. Pe ei îi luăm mai mărișori, nu-i cunoaștem și nici ei nu ne cunosc. Până când se obișnuiesc ei cu noi și cu anturajul, trece puțin timp până se acomodează. La început sunt și nopți nedormite”.

Meseria de asistent parental este relativ nouă în țara noastră. Asistenții parentali sunt părinți temporari pentru copiii orfani. Nadejda spune că învață în fiecare zi ce înseamnă dedicația și încearcă să fie o mamă cât se poate de bună.

„Oricare copil necesită atenție multă și în orice moment. Nu poți să-i dai unuia mai mult, altuia mai puțin”, explică Nadeja Muntean.

Prima și cea mai importantă lecție pe care o învață asistenții parentali este să nu depășească limitele atașării emoționale față de copii.Totuși, spune Nadejda, deseori această misiune este dificilă.

„Băiețelul avea un an și două luni și primul cuvânt a spus: mama. Nu poți să-i spui unui copil mic: nu-mi spune mama. Opt luni de zile să auzi mama, să înceapă să meargă, să înceapă a vorbi, a mânca, să înceapă chiar să se urce singur pe pat. Sunt lucruri pe care nu le-a făcut până atunci și când vezi asta nu numai că te atașezi, dar într-adevăr îi iubești. Îi iubești din suflet”, susține femeia.

Asistenții parentali sunt învățați să nu admită discriminarea:

„Să nu facem diferența, în primul rând. Copiii noștri, copiii voștri, copii străini, abandonați. La noi în familie toți copiii sunt egali”.

Îi admiră în timp ce-și trăiesc din plin copilăria. Micuții îi vor fi alături până în ziua în care o familie va decide să-i adopte. Știe că va trebui să se despartă de ei și spune că își dorește să-i dea pe mâni bune:

„În primul rând cu suflet mare și răbdători. Orice lucru necesită răbdare. Nu-i din prima zi, din prima clipă totul așa cum vrem noi”.

Asistenții parentali sunt instruiți înainte de a li se permite să ia copiii acasă.  Aceștia primesc un salariu din partea statului. Suma remunerării se stabilește în funcție de mai mulți factori.  Meseria este dificilă, întrucât persoanele alese trebuie să găsească cheia spre inima celor mici

„Îi mai numim pe asistenții parentali medicul sufletului. Ei nu administrează pastile. Ei administrează dragoste, afecțiune, a declarat managerul Serviciilor Asistență Parentală Profesionistă de pe lângă Direcția Municipală pentru Protecția Drepturilor Copilului”, Olga Zaharia.

Serviciul de asistență parentală a fost lansat în municipiul Chișinău în anul 2000.  În 2003 a fost extins în raioanele Cahul şi Ungheni. În 2005 în raionul Orhei şi în 2007 în raionul Soroca. Ulterior, Serviciul APP a fost extins în majoritatea raioanelor din ţară.

Sursa

 

Distribuie articolul: