Luc Verlot a ajuns la Brașov acum 6 ani și s-a îndrăgostit ireversibil… de oraș, de locuri, de oamenii de acolo, în primul rând. După mai multe reveniri și căutări, belgianul a găsit în Piața Sfatului din Brașov locul perfect pentru viitoarea sa burgherie home-made, cu o vedere excelentă spre celebra Biserică Neagră. Acum turiști din toată lumea ajung să savureze gustul unic într-un local care prinde tradiție și care poate fi un punct de atracție turistică deosebit și pentru moldoveni.

Brașovul nu-i ieșea din minte

„Acum 6 ani venisem în Brașov pentru sărbătorile de iarnă, la invitația unui prieten. Mi-a plăcut mult orașul și perspectivele pe care le oferea atunci, însă am fost foarte convins că era doar începutul, iar perspectivele orașului sunt foarte mari. Viziunea mea era clară atunci asupra potențialului și asupra domeniului pe care l-aș fi putut dezvolta. Întors în Belgia, ideea și gândul că în acel frumos oraș erau atâtea oportunități care încă nu erau accesate, nu îmi ieșea din minte. Timp de 3 ani, în fiecare iarnă m-am întors la Brașov pentru a calcula și recalcula oportunitățile, veniturile posibile, problemele care puteau fi întâlnite și care puteau deveni destul de “irezolvabile” pentru un străin”, povestește Luc.

A găsit locația după 3 ani

„După 3 ani s-a întâmplat să găsesc locația perfectă: în inima Brașovului, în Piața Sfatului, un loc cu geamuri mari, cu un „bel-view” impresionant către Biserica Neagră. Apoi totul a venit natural (glumește). Apoi totul a devenit greu. Din ce în ce mai greu. M-am lovit în primul rând de greutatea cu care încercam să înțeleg limba romană, la început mi se părea că va fi foarte ușor, deoarece am călătorit foarte mult și vorbesc fluent 4 limbi străine, dar se pare că româna a fost și încă mai este o “bătaie mare de cap” pentru mine.

Apoi am întâlnit anumite dificultăți în diferențele de gândire. Trebuia să conștientizez că am de a face cu câteva tipuri de clienți: românii, pe care abia îi descopeream și turiștii care veneau din diferite colțuri ale lumii. Varietatea asta a gusturilor, așteptărilor și a pretențiilor pe care știam că le voi întâlni din partea clienților, îmi trasa niște standarde la care trebuia să ajung. Eu veneam din estul Europei, iar acolo restaurantele mergeau din ce în ce mai mult către direcția de a fi specializate în ceva anume”, mai spune belgianul pentru EA.md. 

Dimineți spectaculoase în orice anotimp

„Mi-am propus să ofer viitorilor mei clienți un produs de o calitate fără dubii, home-made și care să se muleze și să se ridice la nivelul locației care era una specială. După multă muncă, multe idei puse pe hârtie și mai apoi în practică, în timpul acomodării mele, a început să își facă loc, să își deschidă ușile, să își așeze scaunele la terasă și să își scrie titlurile burgerilor în meniu – bătrânul Jack.Old Jack Burger House a fost deschis acum trei ani și este ceea ce am știut întotdeauna că va fi: a place to be. Un loc în care lumea vine pentru burgeri și coaste, dar și pentru un mic dejun matinal în Piața Sfatului, unde diminețile sunt spectaculoase în orice anotimp”, confirmă antreprenorul.

Legătura cu Moldova, totuși…

Aici Luc ne-a desfătat urechile cu descrieri mai mult decât poetice ale preparatelor la crearea cărora s-a implicat personal. Mai mult, recunoaște că a fost inspirat în anumite dezvoltări din local și de iubita sa, moldoveancă de origine, care îl susține în toate. Se pare că basarabenii au ajuns deja să savureze un „Gentleman Jack” – burgerul lor specializat, cu dulceață de ceapă și brânză cu mucegai sau un „Don Corleone” cu foie gras și aromă de trufe, iar un exemplu este interpreta Stela Botez

„Deseori călătoresc în diferite orașe ale României și caut să mănânc ceva gustos și memorabil. Ajunsă în Brașov, am căutat să mănânc ceva delicios și sățios în același timp, iar cea mai bună soluție pentru mine a fost reataurantul „Old Jack Burger House” care se află chiar în Piața Sfatului, zona turistică din inima Brașovului. Mărturisesc faptul că deseori mănânc burgher, dar atât de gustos precum la Old Jack Burger House, nu am mai savurat nicăieri! Recomand tuturor să deguste și să petreacă câteva clipe liniștite într-o atmosferă plăcută a restaurantului”, mărturisește Stela pentru EA.md.