Umor rafinat și replici explozive, unde situațiile absurde și confuziile amuzante se țin în lanț – de asta avem nevoie la început de an. Teatrul Național „Eugene Ionesco” ne propune să ne umplem de optimism chiar de la începutul anului și să vedem o comedie regizată de M. Chris Nedeea (România), după un text de Francis Veber. Pe 11 ianuarie, la  ora 18:30, va fi pusă în scenă prima reprezentație din anul 2019, a comediei „Iubirea la proști”. 

Pierre, directorul unei edituri franceze, are obiceiul de a participa la dinee cu proşti, un fel de petreceri burgheze la care invitaţii vin însoţiţi de un „prost” spectaculos, care nu ştie că îi revine onoarea şi plăcerea de a fi bătaia de joc a participanţilor la dineu preţ de o seară. În seara cu pricina, Pierre se îmbolnăveşte şi nu mai merge la dineu, unde era aşteptat împreună cu François Pignon, un jovial şi binevoitor conţopist, pasionat de modele în miniatură din chibrituri, care urma să joace rolul prostului. Şi îl joacă, dar nu la dineu, ci acasă la Pierre, unde totul devine imprevizibil, totul se încurcă, înaintând spre un deznodământ în efect de domino.

Informații despre bilete aflați la casa teatrului (telefon 022-233-833 / 079-233-833) sau pe iTicket.md.

Pe data de 12 ianuarie va fi pusă în scenă comedia „Arta conviețuirii’’. Un spectacol care vă îndeamnă să revizuiți problemele ce țin de arta de a viețui împreună.

Subiectul central este frustrarea vieţii de cuplu. Totul începe în salonul familiei Vallon, unde soseşte cuplul Reille, al căror băiat l-a lovit cu un băț peste față pe Bruno Vallon, lăsându-l fără doi dinți. Începutul conversaţiei dintre părinţi este diplomatic, civilizat, în încercarea de a păstra bunele maniere și respectul reciproc. Treptat însă totul degenerează într-o confruntare agresivă în urma căreia ies la suprafaţă toate nemulţumirile vieţii de cuplu.

Spectacolul este o comedie care vă va face să ieşiţi din rutina cotidiană și să revizuiți toate problemele ce țin de arta conviețuirii.

Informații despre bilete aflați la casa teatrului (telefon 022-233-833 / 079-233-833) sau pe iTicket.md.

Pe 13 ianuarie se va juca melodrama „Căldură în noiembrie’’,  un spectacol despre lupta dintre dragoste și plecatul din țară.

Alex, un medic american cu renume mondial, se întoarce în orașul său de baștină, situat undeva pe litoralul Mării Negre, în Bulgaria, de unde a emigrat, mai bine zis a fugit, acum 40 de ani. În taverna unde și-a petrecut cei mai frumoși ani ai tinereții, el o întîlnește pe fosta lui iubită, Elena.

Aflăm din povestea lor despre împrejurările în care s-au iubit și s-au despărțit, calvarul prin care a trecut Elena și prețul pe care l-a avut de plătit ea pentru fuga lui Alex. Martori la toată povestea aceasta sunt doar proprietarul cârciumii, un Tânăr care a moștenit acest local de la tatăl său, împreună cu iubita sa, o Tânără energică și ambițioasă, care vrea cu tot dinadinsul să emigreze împreună cu alesul inimii în America.

Detalii despre spectacole găsiți pe pagina de Facebook: Teatrul Național Eugene Ionesco

Informații despre bilete aflați la casa teatrului (telefon 022-233-833 / 079-233-833) sau pe iTicket.md.