Candidatura medicului Mihai Stratulat la parlamentare a fot respinsă de Consiliul Electoral de Circumscripție. O hotărâre în acest sens a fost luată astăzi, 3 ianuarie. Conform primelor informații, ar exista unele nereguli în ceea ce ține de semnăturile acumulate de Stratulat, notează Agora.md.

Medicul Mihai Stratulat intenționa să candideze din partea Partidului Democrat din Moldova pe circumscripția nr.26, Buiucani și Centru.

Pe aceeași circumscripție pe care intenționa să candideze democratul se regăsesc și Cojocaru Dinari (PSRM), Cotelea Victor (Partidul Șor), Miron Anton (PCRM) Vlad Bilețchi, Iurie Reniță (ACUM) Ilian Cașu (Partidul Nostru).

 

Foto: Sergiu Sîrbu/FB

AGORA amintește că Mihai Stratulat s-a remarcat în acest an prin acuzațiile aduse unor spitale care, potrivit lui pun diagnoze greșite copiilor. Stratulat a scris pe rețelele de socializare că pentru a obține finanțare mai mare de la CNAM, majoritatea copiilor sunt diagnosticați cu pneumonie, internați în spital și tratați cu antibiotice în incinta acelor spitale.

Vezi și: Celebrul pediatru Mihai Stratulat candidează la alegerile parlamentare din 2019

 

Distribuie articolul: