Cât de mult ne-am dori să oprim timpul în loc și să ne bucurăm la nesfârșit de perioada „fluturașilor în stomac”, a florilor și a suprizelor. Adevărul este că o relație trece prin mai multe etape, iar dacă să le analizăm cu atenție fiecare etapă are farmecul ei și ne poate surpinde cu momente specifice acesteia. 

Etapa „fluturași în stomac”

Aceasta reprezintă începutul unei relaţii, în care ambii parteneri îşi dau seama că se gândesc unul la celălalt şi doresc să meargă mai departe în calitate de cuplu. Un studiul a constatat că una din patru persoane se sărută la prima întâlnire, dar o persoană din zece spune că tinde să aştepte mai mult de trei săptămâni pentru acest lucru. Majoritatea celor chestionaţi au spus că vor aştepta trei luni înainte de a face sex cu un nou partener, dar nouă procente dintre aceştia au admis că nu au nicio problemă în a întreţine relaţii sexuale la mai puţin de o săptămână de la prima întâlnire.

Etapa „lapte și miere”

Aceasta este faza în care vă simţiţi confortabil unul cu celălalt, însă, orice moment împreună este încă extrem de emoţionant şi interesant. Atingerea fazei poate fi, însă, dificilă. În medie, o persoană are nevoie de trei luni pentru a-şi dezactiva profilul de dating online, bărbaţii având mai multe şanse de a face acest lucru decât femeile – 28 la sută dintre bărbaţi îşi dezactivează conturile după trei săptămâni de la întâlnirea cu cineva, comparativ cu 17 la sută dintre femei. Aproape o treime dintre cuplurile noi vor posta o fotografie în mediul online cu partenerul lor după patru luni împreună.

Etapa de intimitate

În medie, partenerii unui nou cuplu vor spune „te iubesc“ după trei luni împreună, iar bărbaţii o spun de obicei primii. Şi, pe măsură ce se dezvoltă o relaţie, oamenii încep să se simtă mai confortabili unul cu celălalt, însă, în medie, o persoană obişnuită va păstra o periuţă de dinţi la casa partenerului după cinci luni de întâlnire.

Etapa de angajament/logodnă

S-a constatat că mulţi oameni nu se tem să se angajeze relativ devreme într-o relaţie – 45 la sută dintre aceştia vor fi logodiţi după un an sau vor avea un cont bancar comun sau o proprietate împreună. 28 la sută dintre oameni s-ar muta cu partenerul lor după doar şase luni de relaţie, 13 la sută s-ar logodi în mai puţin de un an, iar 15 la sută ar adopta chiar un animal de companie, împreună cu partenerul, în şase luni. De asemenea, jumătate dintre oameni aşteaptă şase luni să-şi prezinte partenerul familiilor lor, dar întâlnirea cu colegii se întâmplă de obicei în maximum trei luni.

Etapa de „frângere a inimii”

Din nefericire, însă, destul de multe relaţii au şi un sfârşit. Cu toate acestea, 67 la sută dintre oameni trec peste o despărţire şi încep să se întâlnească cu altcineva în curs de un an. De obicei, bărbaţii îşi găsesc o parteneră nouă mai repede decât femeile îşi găsesc un alt partener. Tinerii se mişcă mai repede decât generaţiile mai înaintate, o treime dintre aceştia sunt fericiţi să întâlnească pe altcineva după doar o lună de la despărţire. Chiar dacă încercăm să trecem cât mai repede peste o relaţie eşuată, studiul a constatat că, în medie, o persoană are nevoie de doi ani pentru a-şi uita fostul/fosta partener/parteneră.

SURSA